Mega expoziție în premieră: România la Jocurile Olimpice
Valentin Avram

În perioada 9-25 aprilie, la Mega Mall, bucureștenii pot descoperi istoria participării României la Jocurile Olimpice prin intermediul obiectelor, imaginilor și al poveștilor aparținând marilor campioni ai țării. „Mega Expoziția România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU, în parteneriat cu Mega Mall și cu sprijinul Muzeului Sportului, al sportivilor medaliați și al colecționarilor, are în prim plan cultura sportivă în România, din antebelic și până în prezent. Sute de obiecte de colecție, printre care medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă așteaptă să fie descoperite de către privirile curioase ale vizitatorilor, la nivelul 1 în Mega Mall (zona Peek & Cloppenburg). Accesul la expoziție este gratuit, iar respectarea tuturor măsurilor de protecție este obligatorie. Sportivii noștri vor străluci din nou și își vor spune povestea, în așteptarea debutului Olimpiadei de la Tokyo, din vara acestui an.


Vizitatori de toate vârstele vor avea marea ocazie de a descoperi un regal expozițional prin imagini istorice și articole de arhivă, echipamente de competiție și de antrenament originale, precum și numeroase obiecte de colecție și de memorabilia care acoperă peste 15 sporturi olimpice: gimnastică artistică, atletism, canotaj și kaiac-canoe, lupte libere și greco-romane, călărie, tenis, scrimă, rugby, înot și polo, bob, skeleton, volei, ciclism, fotbal, box, judo și tir. 


Printre cele mai interesante articole expuse se numără: costumele oficiale de participare la olimpiade, medalii, cununi cu lauri ale lui Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ionela Târlea, Monica Roşu și Nicoleta Grasu, medaliile Iolandei Balaș, kaiacul-canoe și schifuri originale de participare la Olimpiade – echipa naţională – din perioada Elisabetei Lipă și a lui Ivan Patzaichin, costum întreg şi echipament de echitaţie (harnaşament) al echipei României de la Olimpiada de la Moscova (anul 1980, Col. Anghelache Donescu, medalie de bronz), precum şi echipament de regiment de gardă de la Campionatul Balcanic de Echitaţie – cu frac şi toca (Sorin Alexandrescu), costum întreg de competiţie la olimpiada la scrimă – spadă (Simona Gherman) și sabie (Tiberiu Dolniceanu).


Numeroase alte elemente expoziționale fascinante din perioada anilor ’30-2000 vor fi: disc, bila şi sulita din anii ‘50-‘60 de la participările la Olimpiadă ale atleților români – colecția personală a Nicoletei Grasu, bicicletă de ciclism din anii ’30, minge de rugby și echipament semnat de lotul naţionalei de la Olimpiadă, cal și bârnă de antrenament, bob şi skeleton al echipei de la participările de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, rachete de tenis și echipament de antrenament semnate de Ion Țiriac și Andrei Pavel, costum întreg de polo al lotului naţional de competiţie la Olimpiadă (Alexandru Matei), echipamentul de competiție al echipei de volei care a câștigat bronzul la Olimpiada din Moscova (1980), precum și costumul de judo de competiție al Alinei Alexandra Dumitru și medaliile și acreditările de sportiv ale luptătorului Gheorghe Berceanu.


Între aceste exponate valoroase vor mai fi şi obiecte de colecție importante, printre care: bluza semnată de echipa fetelor de la spadă atunci când au cucerit medalia de aur la Olimpiada de la Rio (2016) - Loredana Dinu, Simona Cristina Gherman, Simona Pop, Ana Maria Florentina Popescu, obiecte sportive semnate de diferiți mari campioni, echipament de oină vechi, anii ’30 (baston, minge, regulament), profil special realizat despre Nadia Comăneci (poze, cărţi, articole din presa românească şi străină, obiecte de colecţie), selecţie curatoriată de materiale din presa antebelică şi interbelică de popularizare a sportului, reportaje speciale din perioada anilor ’50-‘90 despre lotul României de sport, participant la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene – mari campioni, propagandă comunista sportivă din almanahuri și multe altele.


În cuprinsul evenimentului va fi prezentată și o mini-expoziție cu lucrările câștigătorilor primei ediții a concursului național Olimpiada de Benzi Desenate, realizat sub îngrijirea autorului Mihai I. Grăjdeanu, pentru promovarea spiritului olimpic și conștientizarea valorilor culturale naționale, europene și internaționale sportive în rândul elevilor de toate vârstele.


Expoziția va oferi și o retrospectivă istorică ilustrativă a evoluției noastre ca țară la Jocurile Olimpice moderne, precum și o vedere panoramică documentată asupra palmaresului și a legendelor din spatele marilor sportivi.


Scurt context istoric: începând cu a doua ediție a Olimpiadei (1900) și până în prezent, România a lipsit numai de două ori de la cel mai important eveniment sportiv din lume. România are în palmares 306 de medalii (din care 89 de aur, 95 de argint şi 122 de bronz) câştigate de sportivii români la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediţie, Paris, 1924, până la ediţia din 2016, de la Rio, la care se adaugă medalia de bronz obţinută la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968. Țara noastră ocupă locul doi (după Ungaria) ca număr de medalii câștigate de o țară care nu a fost niciodată gazdă a Jocurilor Olimpice. La Olimpiada de la Los Angeles din 1984 România reuşea cea mai mare performanţa din istoria participărilor sale: locul 2 în lume, cu 53 de medalii câștigate, după SUA. România este deținătoarea, prin sportivii ei, a numeroase recorduri mondiale obținute la Olimpiade, unele dintre acestea rămânând imbatabile până în ziua de astăzi. 


Expoziția România la Jocurile Olimpice poate fi vizitată până pe 25 aprilie, la nivelul 1 al Mega Mall (zona Peek&Cloppenburg), iar accesul este gratuit.


Colecționari parteneri: Reclame Vechi //Colecția Florian Ciobanu și Asociația Muzeul Jucăriilor din București // Teodor Hedeșiu

***

Expoziția România la Jocurile Olimpice face parte din seria de evenimente inițiată de Mega Mall pentru a aduce mai aproape de publicul larg povești și obiecte de muzeu românești, într-un mod cât mai accesibil. Printre expozițiile educative găzduite de Mega Mall în 2020-2021 se numără „Muzeul Jucăriilor”, „Can Art&Design Festival”, „Școala de altădată”, muzeul pop-up „Made in RO: publicitate și branduri românești”, „Mașini de Altădată”, Povești de iubire” și „Zăpezile de Altădată”.

Credit foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Wikipedia, Agerpres, Eurosport, Getty Images, GSP.


Credit foto galerie: Valentin Micu


 

Made in RO: Muzeul Publicității și brandurilor românești

De către Andreea Danescu-Raicu 27 Apr, 2023
Mii de exponate introduc vizitatorii într-o călătorie nostalgică și plină de umor în ultimii 150 de ani de creație publicitară și mărci care au făcut istorie în viața cotidiană. - Expoziția poate fi vizitată zilnic în perioada 06 - 21 mai la ERA Shopping Park Oradea, între orele 10:00 și 22:00, cu intrarea gratuită-
De către Muzeul Publicitatii 21 Sep, 2021
Acest nou concept expozițional va surprinde o călătorie provocatoare și interactivă în intimitatea ultimei generații cu cheia la gât. Este un proiect inițiat de Asociația ESCU, cu un format itinerant, ce va avea loc în Iași (Iulius Mall, 8-17 octombrie), Cluj-Napoca (Iulius Mall, 22-31 octombrie), Timișoara (Iulius Town, 5-14 noiembrie) și Suceava (Iulius Mall, 19-28 noiembrie).
De către Muzeul Publicității 18 Sep, 2021
Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului se materializează în anul 1926 când se fondează (prin legea sanitară) Oficiul Național de Turism (ONT), încorporat în Ministerul Sănătății, cu sarcina de a coordona activitatea stațiunilor baleno-climaterice din țară, dar și ca organism privat de propagandă și dezvoltare a turismului. Acesta a fost transformat prin lege, în 1936, într-un organism de stat subordonat Ministerului de Interne, cu atribuții de îndrumare și control în domeniul turismului intern și internațional.
17 Sep, 2021
Televizoare, radioreceptoare, combine muzicale, diverse produse audio, monitoare şi alte echipamente electronice destinate industriei de tehnică de calcul, automatizări, utilizabile inclusiv în domeniul electronicii medicale. Sunt câteva din produsele realizate de Întreprinderea “Electronica” Bucureşti.
17 Sep, 2021
La drum cu Arici Pogonici și Piticot în căutarea anilor de inocență românești. Meşteşugarii şi industriaşii României interbelice nu au prevăzut sfârşitul fabricării jucăriilor autohtone atunci când au deschis fabricile şi atelierele. Confiscate de comunişti, au ajuns o adevărată industrie.
17 Sep, 2021
Povestea Arctic, liderul pieței românești de produse electrocasnice, începe în urmă cu aproape 50 de ani, în 1970, când la fabrica de la Găești erau produse primele frigidere, o parte însemnată a producției luând încă de atunci calea exportului. La fabrica de la Găești s-au produs primele frigidere cu compresor din România sub o licență franceză Thomson – Houdson – Hotchkiss – Brandt.
Mai multe articole
Share by: