Ne plac machetele din colecția Reclame Vechi Românești, unele dintre care conțin chiar capodopere de lucrătură grafică. Le admirăm expuse la MADE IN RO – Muzeul Publicității și Brandurilor Românești și online pe pagina colecției Florian Ciobanu.
Reclamele din perioada ante- și interbelică, anterioară regimului comunist, ne spun multe despre o societate modernă, deopotrivă dinamică și stabilă; cosmopolită și totuși destul de tradițională în autohtonismul ei. Oamenii aceia sofisticați ai erei industriale aveau tabieturi și valori care, în parte făceau ecou epocii boierilor și traiului patriarhal. În superbele machete din catalogul magazinului La Peștele de Mare cu Vulturul în Gheare, adresarea se face, în principal, unor doamne cu educație și statut social înalte, care au cel puțin o servitoare („fată în casă”). Bărbații poartă costum și, dacă sunt în oraș, neapărat pălărie.
În general, reclamele din presa tipărită se adresează unei minorități urbane alfabetizate și înstărite. Este poate „caracterul aspirațional” al vremii, valabil și pentru celelalte categorii sociale, în plină emancipare. Diferența majoră dintre desfacerea „cu ridicata” de atunci și retailul de azi; dintre publicitatea de atunci și cea din ultimele decenii – constă în faptul că, în acele timpuri, ciclul producție-distribuție-vânzare nu avea anvergura și ritmul fluxurilor industrial-comercial-mediatice de azi.
Eram o societate capitalistă, dar nu încă o societate de consum, cum aveam să devenim după ʼ89.
Chiar și așa, ante- și interbelicul sunt epoci ale boom-ului ubanistic. Să ne gândim numai la curba vertiginoasă a creșterii populației din București în această perioadă: 1912 - 341.000 de locuitori; 1930 - 639.000; pentru ca, în 1948, capitala să atingă un milion de locuitori.
Regimul comunist va înteți procesul de industrializare, ceea ce va strămuta tot mai mulți români de la sat la oraș. Da, publicitatea „comunistă” va fi influențată de propagandă, va înfățișa o societate egalitară, „obștească”; dar va păstra ceva din vechea publicitate burgheză: adresarea curtenitoare, folosirea pronumelui de politețe și o anumită etică negustorească de modă veche, conform căreia „clientul e stăpân” (chiar și în comunism, da!).