Sandviciul de biscuiți Eugenia, a cărui tradiție de fabriacare depășește șaptezeci de ani, este un produs definitoriu pentru gusturile și obiceiurile de consum ale românilor, transmise de la o generație la alta. A fost gustare frugală în timpul penuriei comuniste. A fost desert pentru pionieri și șoimii-patriei. Cu mult înaintea omologului capitalist Oreo, a generat ritualuri de răsfăț, precum despicarea pe îndelete a jumătăților și savurarea separată a cremei dinăuntru. Uneori se întâmpla ca, în locul cremei de cacao, la mijloc să fie o cremă galbenă, cu aromă de lămâie sau vanilie. Nu era vorba de o diversificare a sortimentului, ci, pur și simplu, de o substituire neprevăzută de ingrediente, cauzată de intermitențele de aprovizionare ale fabricilor. Dar copiii din anii ʼ60 - ʼ80 găseau în această surpriză un semn aducător de noroc.

Și apoi, să nu uităm! Eugenia face parte din acel grup select al numelor de brand, precum Peco, Adidas și Carioca, devenite substantive comune. „Costă puțin, cât o eugenie!” era un fel de a spune „ieftin ca braga”. Pentru că, decenii de-a rând, pachețelul cu două sandviciuri Eugenia nu a costat mai mult de 65 de bani (cam cât o cutie de chibrituri).

Asemeni altor produse cu „desfacere” pe scară națională, Eugenia nu se producea într-o singură fabrică, astfel că eugeniile puteau să difere de la un panificator la altul, din punct de vedere al gustului, consitenței, prospețimii etc. Rețeta era aceeași, dar – cine știe? Poate că unul avea o dată făina mai veche... poate că altul înlocuia cacaoa din umplutură cu vanilie... 

Astăzi marca înregistrată Eugenia (emfatizată uneori ca Eugenia Original) aparţine entităţii Dobrogea Grup, moştenitoare a unităţii socialiste de pati-panificaţie raionale din Constanţa, care producea eugenii din primele decenii socialiste, asemeni altor unităţi similare din ţară, dotate cu linii de producţie identice pentru fabricarea (standardizată şi centralizată) a acestora. 

Producătorii constănţeni se legitimează ca deținători de drept ai brandului Eugenia prin două mituri fondatoare: „fabrica Eugenia“ din anii ’40 şi „Doamna Eugenia“ de la controlul tehnic al calităţii: „Să fi fost prin ’47–’48 cînd în cuptoarele fabricii Eugenia din Constanţa se coceau primii biscuiţi. După ce se răceau, nişte doamne în halate albe îi lipeau cu cremă de cacao şi gust de rom, doi cîte doi [...]. Întîmplător sau nu, crema nu mai iese [astăzi] din biscuiţi şi pentru că de mai bine de 25 de ani doamna Eugenia Chelan supraveghează calitatea producţiei. În timp ce una iese de pe banda rulantă, cealaltă o veghează cu ochiul de director tehnic. Se înţeleg bine cele două Eugenii, iar producţia merge mai departe. [...] Extinderea şi retehnologizarea i-au permis Eugeniei să se diversifice. Din 2007 se transformă într-o «familie» prin extinderea gamei şi lansarea de noi sortimente: cu cacao, cu lapte şi vanilie sau cu cremă de lămîie. Tot atunci, brandul consemna 10 ani de cînd devenise marcă proprie Dobrogea Grup, prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.”*

Astăzi, Eugenia alături de celelalte eugenii MADE IN RO care nu se pot numi ca atare (Fox, Cremita etc.) fac față concurenței sofisticatelor produse multinaționale cu care sunt vecine de raft. Și-au perfecționat formula, și-au diversificat gama, și-au asigurat controlul prospețimii și al „crocănțelii”. Dar e clar că nu (numai) pentru aceste ameliorări relativ recente le preferă românii de toate vârstele. Chiar așa: ție de ce îți place Eugenia?