Made in RO: Muzeul Publicității

Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești vine în premieră la Oradea

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 27 Apr 2023 13:11:05 GMT

Mii de exponate introduc vizitatorii într-o călătorie nostalgică și plină de umor în ultimii 150 de ani de creație publicitară și mărci care au făcut istorie în viața cotidiană.

- Expoziția poate fi vizitată zilnic în perioada 06 - 21 mai la ERA Shopping Park Oradea, între orele 10:00 și 22:00, cu intrarea gratuită-

În această primăvară, în perioada 06 -2 1 mai 2023, ERA Shopping Park Oradea, în colaborare cu Asociația ESCU , vă invită să vizitați o expoziție prezentată în premieră în Bihor, Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești. Această nouă ediție a nonconformistului muzeu, de care s-au bucurat deja, de la debutul acestuia în 2018, peste 150.000 de vizitatori, vă invită să explorați peste 2500 de exponate care spun povestea unor branduri celebre din viața de zi cu zi a mai multor generații, într-un decor expozițional creativ și jucăuș care reconstruiește la scară mică atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă, dar și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante, precum alimentara sau magazinul de electronice și electrocasnice.

Muzeul Made in RO aduce sub același acoperiș o expoziție principală prezentată ca o călătorie în timp, într-o adevărată istorie vizuală a publicității românești și a mărcilor autohtone, cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV, reclame din arhive, mașini autohtone și multe alte surprize expoziționale din alte vremuri trecute, dar și produse dedicate industriei și brandurilor iconice din marile centre industriale din țară.

Selecția de lucrări de artă publicitară și obiecte va cuprinde piese autentice din patru perioade de timp distincte: antebelic, interbelic, perioada comunistă și întoarcerea la capitalismul din perioada contemporană – conţinând atât printuri (afişe, ziare, reviste), cât şi obiecte reprezentative pentru designul industrial de produse de larg consum, în decoruri autentice de epocă, prezentând o cronică fizică a memoriei economiei României în care vom promova identitatea culturală și istorică a industriilor creative.

Veți putea descoperi cum a apărut publicitatea ca activitate în România, ce cumpărau și consumau sau aveau prin locuințe românii în trecut, ce era de bonton, dar și poveștile din spatele reclamelor și brandurilor naționale de altădată, marcând astfel continuarea eforturilor de a crea primul muzeu de publicitate și branduri românești, într-un tur al amintirilor, un proiect inițiat și organizat de Asociația ESCU, începând cu anul 2018. Acest efort vine în continuarea misiunii de a înființa un muzeu permanent dedicat expunerii, documentării și digitizării elementelor patrimoniale legate de mărcile românești și de creațiile publicitare din ultimii 150 de ani, aducând un omagiu mărcilor și reclamelor autohtone ce au făcut istorie, fie că au rezistat testului timpului și s-au reinventat, fie au dispărut cu totul.

Programul Made in RO deține și o componentă educativă pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media, personalități și practicieni din domeniul comunicării, dar și publicul larg, nostalgic sau simplu amator al mărcilor naționale.

Mai multe informații puteți descoperi aici https://era-oradea.ro/ și aici pe website-ul oficial al muzeului - https://muzeulpublicitatii.ro/, precum și pe pagina de Facebook - https://www.facebook.com/muzeulpublicitatii/ și Instagram.

Prima ediție a Muzeului pop-up Generația Millennials va fi inaugurată în perioada 8 octombrie-28 noiembrie, în patru orașe din țară

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 21 Sep 2021 19:45:01 GMT

Acest nou concept expozițional va surprinde o călătorie provocatoare și interactivă în intimitatea ultimei generații cu cheia la gât. Este un proiect inițiat de Asociația ESCU, cu un format itinerant, ce va avea loc în Iași (Iulius Mall, 8-17 octombrie), Cluj-Napoca (Iulius Mall, 22-31 octombrie), Timișoara (Iulius Town, 5-14 noiembrie) și Suceava (Iulius Mall, 19-28 noiembrie).

Despre Asociația ESCU :

Asociaţia ESCU înseamnă Educaţie, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizaţie nonguvernamentală independentă, apolitică, nonprofit, având obiectivul principal de a îmbunătăţi nivelul cultural şi educaţional al publicului din ţară. Principala noastră direcție de activitate este dezvoltarea ofertei culturale din spatial public românesc prin proiecte inovatoare care au ca misiune susținerea practicilor culturale la nivel național și multidisciplinar.Asociația noastră operează la intersecția dintre creativitate, artă și antreprenoriat cultural, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice, precum și programe de mentorat în diplomație și relații internaționale. În perioada 2015 - 2021, Asociația ESCU și-a dezvoltat portofoliul, în afara festivalului World Experience/Festivalul Ambasadelor (având deja 5 ediții), cu proiecte care se axează pe domenii precum diplomația culturală și publică, relații internaționale, publicitate/branding și educație culturală pe diverse tematici, respectiv Diplomatic Backstage Program, NATO Youth Academy, Made in RO: muzeu de publicitate și branduri românești, Cuvinte Ilustrate: povești românești pe bandă desenată, expozițiile România la Jocurile Olimpice și O scurtă istorie a amorului în România și Muzeul Generației Millennials. Website: www.asociatiaescu.ro

Despre IULIUS :

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 30 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. IULIUS deține un portofoliu de retail de peste 300.000 mp în două proiecte mixte de revitalizare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara) și 3 mall-uri regionale (Iulius Mall Iași, Iulius Mall Cluj-Napoca și Iulius Mall Suceava), spații vibrante care atrag peste 69 de milioane de vizitatori în fiecare an. IULIUS este un reper și pe segmentul office, operând 13 clădiri de birouri verzi, cu o suprafață totală de peste 152.000 mp, în cadrul rețelei naționale United Business Center, unde își au sediul peste 60 de companii, cu peste 15.000 de angajați. Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, care se armonizează indentității comunităților din care fac parte și sunt singurele care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni. Mai multe informaţii pe: www.iuliuscompany.ro .

România turistică: apariția ideii de turism autohton

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sat, 18 Sep 2021 11:24:33 GMT

Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului se materializează în anul 1926 când se fondează (prin legea sanitară) Oficiul Național de Turism (ONT), încorporat în Ministerul Sănătății, cu sarcina de a coordona activitatea stațiunilor baleno-climaterice din țară, dar și ca organism privat de propagandă și dezvoltare a turismului. Acesta a fost transformat prin lege, în 1936, într-un organism de stat subordonat Ministerului de Interne, cu atribuții de îndrumare și control în domeniul turismului intern și internațional.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești

O scurtă cronologie a întreprinderilor Electronica București și Tehnoton Iași

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 17 Sep 2021 20:01:52 GMT

Televizoare, radioreceptoare, combine muzicale, diverse produse audio, monitoare şi alte echipamente electronice destinate industriei de tehnică de calcul, automatizări, utilizabile inclusiv în domeniul electronicii medicale. Sunt câteva din produsele realizate de Întreprinderea “Electronica” Bucureşti.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești

Joc și Joacă – fragmente din istoria industriei și a mărcile românești de jucării

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 17 Sep 2021 19:45:32 GMT

La drum cu Arici Pogonici și Piticot în căutarea anilor de inocență românești. Meşteşugarii şi industriaşii României interbelice nu au prevăzut sfârşitul fabricării jucăriilor autohtone atunci când au deschis fabricile şi atelierele. Confiscate de comunişti, au ajuns o adevărată industrie.

Credit foto : Colecția Asociația Muzeul Jucăriilor din București // Cristian și Mihail Dumitru

Istoria de 50 de ani a marcii Arctic, cel mai cunoscut brand românesc de electrocasnice

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 17 Sep 2021 19:21:33 GMT

Povestea Arctic, liderul pieței românești de produse electrocasnice, începe în urmă cu aproape 50 de ani, în 1970, când la fabrica de la Găești erau produse primele frigidere, o parte însemnată a producției luând încă de atunci calea exportului. La fabrica de la Găești s-au produs primele frigidere cu compresor din România sub o licență franceză Thomson – Houdson – Hotchkiss – Brandt.

Credit foto : www.arctic.ro

Colecția Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești

Războiul rece al "Colelor", un serial în patru acte. Generațiile Pepsi

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 17 Sep 2021 18:19:00 GMT

La începutul anilor ’90, duelul publicitar dintre Pepsi şi Coca-Cola ne-a fost importat pe ecrane şi panouri fără mari eforturi de adaptare la specificul românesc. Ani de-a rândul ni s-a spus că Pepsi este “the choice of a new generation” (uneori chiar fără efortul traducerii), adică un brand tineresc, proaspăt şi îndrăzneţ. În schimb, Coca-Cola ne era ipostaziată ca „always Coca-Cola” șo „the real thing”, făcând adică parte dintre elementele constitutive ale universului, alături de stele care “will always shine” şi păsări care “will always sing”. Cu alte cuvinte, un brand clasic, istoric, cu anvergură de lider. Era poziţionarea globală din acea vreme, cu care cei doi mari salepgii multinaţionali păreau să se fi împăcat, ca într-un armistițiu. Deschiderea unui front nou, pe pieţele emergente ale Europei de Est, nu părea să-i intereseze.

Generațiile Pepsi

Un caz endemic îl prezenta România, în care Pepsi e ra băutura de tip cola cunoscută de decenii, din plină eră socialistă, datorită licenţei de fabricare pe care o deţineau câţiva mari îmbuteliatori (evident de stat), începând cu 1967. Cu alte cuvinte, pentru memoria gustativă a românilor, Pepsi era „the real thing”. Iar cei născuţi în anii ‘60 – ’70 aveau toată îndreptăţirea să spună „always Pepsi”.

Sunt oameni care au ţinut ani de zile pe balcon navete cu sticle de Pepsi (exclusiv din sticlă şi exclusiv de 0,25 l; altă mărime nu exista, de unde şi obiceiul de a denumi uzual sfertul de litru chiar aşa, “sticlă-de-pepsi”: „adaugi apă cam aşa, de-o sticlă-de-pepsi”). Mulți români familiști, când plecau în concediu la mare, îşi luau cu ei pe tren, printre geamantane şi paporniţe, sacoşa plină cu sticle de Pepsi. Şi asta pentru că, între o plajă şi o baie-n mare, se aşezau la coadă la bufetul falezei, de cum se anunţa că „s-a băgat pepsi”. Cum nu întotdeauna ţi se dădea sticlă pe garanţie, îţi convenea să ai sticlele tale, de dat la schimb. Un pepsi pe plajă era mai delicios ca oriunde. O explicaţie a acestui obicei de consum este şi proximitatea fabricii Pepsi din Constanţa, renumită pentru respectarea calității producției.

În schimb, Coca-Cola, mai nou venită pe piaţă după ʼ90, cu ale ei camioane mari şi roşii, cu al său fason capitalist, impus de un marketing şi o forţă a distribuţiei cum nu se mai văzuseră până atunci la noi, venea ca un adevărat “wind of change”. E drept, românii ştiau de Coke din filme şi din reviste străine, dar majoritatea nu îi simţiseră gustul. Era propriu-zis o băutură de care se putea bucura abia de puţină vreme. Era – ce mai! – “the choice of a new generation”.

O explicație dinăuntrul industriei vine de la Aviad Meytar, fostul președinte al companiei deținătoare a licenței PepsiCo în România și Moldova: „Românii asociau brandul Pepsi cu vechiul regim (...) Eram considerați trecutul. Pentru o perioadă de timp, am fost nevoiți să folosim ambalajele vechi, acele sticle hidoase, iar Coca-Cola începea de la zero – sticle noi, ambalaje noi, camioane mari, roșii, strălucitoare...” (Wall-Street.ro, Interviu: Cum a ajuns Pepsi în România, 12 martie 2010).

Ruperea acestui armistiţiu s-a întâmplat după mai bine de două decenii, când Pepsi România a decis să îşi asume oficial imaginea pe care i-o forjaseră în timp consumatorii: băutura care ne-a înseninat deceniile anterioare, aflată în preferințele românilor și ieri, și azi”. De ce în 2011, când a fost lansată campania Pepsi Retro, vechiul devenise cool? În răstimp, apăruse o generaţie “next” (la propriu!), restetată şi reformatată, care nu apucase să bea pepsi cu nisip după ce a stat la coadă cu orele.

IQads ipotetizează că Vintage Pepsi ar fi un răspuns local (sau “glocal”) la Vintage Coca-Cola, campania jubiliară a concurenţilor. Dar poate că marketerii au aşteptat doar să treacă un deceniu de îndârjire anticomunistă (anii ‘90) şi încă unul de acomodare a românilor cu propria istorie recentă; de revendicare a dreptului la nostalgie. Poate că a trebuit ca actuala “generaţie next” să prindă gustul jocului, mai mult sau mai puţin ironic, de-a nostalgia.

Războiul rece al „Colelor”

Episodul 1: Arsenalul de sticluțe mlădioase

Cum de a intrat Pepsi în România în anul 1967? Cum de s-a putut fabrica, în cadrul industriei comuniste, un produs sub licență „imperialistă”? Ce semnificație a avut această străpungere a frontului estic din partea unui brand american de soda? Care sunt implicațiile acestei mutări pe eșichierul Est-Vest, în plină eră a războiului rece?

După al Doilea Război Mondial, Coca-Cola este percepută în întreaga lume ca simbol al stilului de viață american, al modernității victorioase și emancipatoare. Deși francezii mai în vârstă păstrează nostalgia vinului Mariani (băutură tonică pe bază de coca, care, în jurul anului 1880, i-a inspirat doctorului Pemberton prima formulă de Coca-Cola, numită French Wine), suculețul american debarcat în Vestul Europei se impune prin ansamblul de ingrediente tipice unui brand aspirațional. Alături de blugi, filme western, hamburgeri și rockʼnʼroll, sticluțele mlădioase devin un must pentru tinerii de dincolo de Cortina de Fier (și un ispititor fruct oprit pentru cei de dincoace).

E drept, și Pepsi făcea parte din panoplia americanismului, dar într-un plan secund. Cel puțin, o vreme. La un moment dat, într-o conjurnctură favorabilă pe plan internațional, avea să țâșnească din pluton. Ce anume privilegia Coca-Cola în această competiție? Faptul că era băutura favorită (până la dependență) a generalilor americani, printre care și popularul Dwight D. Eisenhower, viitorul președinte? Desigur, asta a contat, dar nu a fost de ajuns.

Secretul primatului Coca-Cola a constat într-o investiție masivă, fără precedent pentru acea vreme, în comunicare comercială și acțiuni de PR. O strategie care poate părea normală oamenilor de marketing de azi era ceva temerar și chiar riscant în interbelic și WW2, când nu existau nici proceduri, nici reguli, totul fiind inventat practic de la zero: product placement în marile filmele ale Hollwoodului, cu staruri iconice sorbind din sticluțe la tot pasul, sute de mii de panouri și inscripții murale, milioane de obiecte inscripționate care au împânzit America etc. În 1931 a fost lansat Coca-Cola Santa Claus: acel Moș Crăciun standardizat, cu costum roșu, sanie trasă de reni și hăhăit caracteristic, departe de a fi un personaj folcloric imemorial, este, de fapt, o invenție a unor publicitari!

Totul culminează cu sfârșitul lui 1941, când SUA intră în război, iar marketerii Coca-Cola decid misiunea „patriotică” de a aproviziona armata americană. Fiecare om în uniformă putea să cumpere un Coke cu doar 5 cenți, diferența fiind subvenționată de producător! Bazele militare americane au fost inundate de Coca-Cola. Proviziile erau înnoite prin convoaie lunare către fronturile din Pacific și de peste Atlantic. În scurt timp, militarii americani au ajuns să declare că preferă Coca-Cola berii!!

De ce atâta zel? De ce un plan de comunicare atât de aventuros, la limita de a deveni păgubor? Poate și pentru că managementul companiei din Atlanta simțea amenințarea celor de la Pepsi și voia să își asigure suficient avantaj competitiv. Băutura care avea să fie numită, începând cu anul 1898, Pepsi-Cola - a câștigat popularitate în timpul Marii Crize interbelice, după ce compania producătoare a reușit să evite falimentul. Duelul interbelic dintre Coke și Pepsi configurează un prim caz de poziționare de marketing în raport cu medium-ul predilect al epocii, ecranul de cinema: în timp ce Coca-Cola vizează filmele cu actori la modă, Pepsi alege calea desenelor animate burlești, de tip Fleischer Studios (aceasta din urmă, o investiție mai mică, dar nu lipsită de impact).

După victoria în război a trupelor americane, dotate, printre altele, cu muniții abundente de Coca-Cola, strategii din Atlanta țintesc o nouă miză: războiul rece. Intuiția lor e bună: într-adevăr, statutul de poțiune a învingătorilor și simbol al supremației americane fac din Coca-Cola un brand aspirațional pentru toată sfera de influență a SUA. Și nu numai: „When we think of Communists, we think of the Iron Curtain. But when they think of democracy, they think of Coca-Cola” – se putea citi în 1948 pe un panou din Atlanta.

Dar, dacă lagărul advers tânjea atât de mult după cola, ce-ar fi să primească... Pepsi-Cola?

În episodul următor aflăm cum de ajung „colele” să impună președinții SUA. Și cum de Pepsi vine în România la pachet cu Nixon. (Sau invers?)

Episodul 2: Pepsi contraatacă

Am văzut în episodul trecut cum au reușit executivii din Atlanta să impună brandul Coca-Cola ca o putere victorioasă, ca un simbol al modernității și democrației. Cum după WWII s-au poziționat ca ambasadori ai democrației în lume. După efortul financiar din timpul campaniilor US Army, era timpul să profite de poziția de băutură-lider a lumii libere. Strategia de vindere a licenței către îmbuteliatori internaționali a făcut din Coca-Cola unul dintre primele branduri globale. Important este că acestei coca-colonizări a lumii i se atribuia și o solidă componentă ideologică, ceea ce, de asemenea, era o altă inovație. (Astăzi tendința ca marile branduri să comunice mari valori este larg răspândită).

Dar Pepsi avea aceleași date de pornire: era o băutură apărută la sfârșitul secolului XIX, recomandată ințial ca medicament cu efect tonic, ca și Coca-Cola. Deosebirea era că Pepsi se dorea un remediu în tulburări digestive, precum dispepsina (de unde și numele), spre deosebire de Coca-Cola, care s-a dorit a fi analgezic și euforizant ușor. Gustul asemănător de cola, îmbutelirea în sticluțe de șase uncii (un pic sub 200 g), politica de francizare, pionieratul promovarea prin endorsement (Coca-Cola, apelând la actori; Pepsi, la sportivi), au marcat, încă din prima parte a secolului XX, războiul „în oglindă” al celor două branduri, care avea să culmineze cu duelul publicității comparative din anii ʼ80-ʼ90, atât de gustată de către devoratorii de spoturi haioase.

Politica de supremație a managementului Coca-Cola în interbelic a fost o consecință a handicapului înregistrat de Pepsi în timpul crizei zahărului, în timpul Marii Recesiuni. Zahărul ca materie primă strategică avea să joace un rol important în competiția Pepsi-Coke, așa cum s-a repercutat ea în politica americană la vârf până în ultimele decenii, când lobby-ul industriașilor din Big Sugar s-a dovedit unul dintre cele mai influente.

Dar poziția de second best i-a determinat pe executivii de la Pepsi-Cola să vâneze poziționări alternative, să caute nișe avantajoase și să joace polemic față de concurenți. Astfel, în anii ʼ40, Pepsi vizează cu un plus de atenție publicul afro-american, așa-zisul Negro market, cu o strategie de reprezentare favorabilă în materialele publicitare și de sprijinire a eforturilor politice anti-segregare rasială. Vedete de culoare ale sportului și jazzului au devin endorseri Pepsi de succes. A fost începutul unei politici de poziționare alternativă, prin care Pepsi-Cola avea să targeteze publicul tânăr, nonconformist, care „vrea altceva”.

După ce generalul Dwight D. Eisenhower, erou al celui de al Doilea Război Mondial și fan Coca-Cola declarat, devine președintele SUA în 1953, el se vede înconjurat de o întreagă camarilă de executivi din Atlanta. În afara acestei vesele clici de golf club se situează Richard Nixon, antipaticul vicepreședinte pe care elita Coca-Cola îl evită și îl izolează mai mult sau mai puțin fățis. Așa se face că Nixon devine un exclus, un „alternativ”, ceea ce îl plasează automat în vizorul lobbiștilor de la Pepsi-Cola.

Și iată că Pepsi reușește un contraatac de răsunet geocultural, atunci când, în 1959, sponsorizează delagația SUA condusă de vicele Nixon la Expoziția Culturală Americană de la Moscova (asta după ce Coca-Cola a refuzat sponsorizarea, sub pretextul poziției anticomuniste, dar, probabil, și cu motivul nedeclarat de a-l snoba pe Nixon). Atunci, acolo, are loc celebra discuție dintre Nixon și Hrușciov, în timpul căreia liderul sovietic este fotografiat ținând în mână un pahar de carton inscripționat „Pepsi”. Fotografia a făcut înconjurul agențiilor de presă ale lumii, căpătând un caracter simbolic. (Publicul românesc își amintește fotografia din 1994 a lui Ion Iliescu cu șorț McDonaldʼs, gustând din cartofi prăjiți, la lansarea în România a primului restaurant al rețelei. A fost o fotografie simbolică la vremea ei, pentru că a marcat tendința spre occidentalism a unuia dintre cei mai conservatori lideri post-comuniști. Cu toate proporțiile de rigoare, poza lui Hrușciov cu paharul de Pepsi a avut un efect similar, marcând o mișcare de magnitudine tectonică în relațiile celor două superputeri). Pepsi devenea astfel o emblemă a deschiderii, a detensionării Războiului Rece. A fost un succes al lobbiștilor Pepsi-Cola care au pregătit atent happening-ul, dar și al ambițiosului politician Richard Nixon, care avea să devină, peste alte două mandate (JFK și Johnson) primul președinte băutor de Pepsi.

Cine a venit mai întâi în România? Nixon sau Pepsi-Cola? Unde s-a deschis mai întâi o linie de îmbuteliere Pepsi? În România sau în Uniunea Sovietică? Vom afla în episodul următor.

Episodul 3: Dicky, ne-ai adus Pepsi?

Richard Nixon a fost de două ori în România. O dată în 1967 și încă o dată, în 1969. S-au consemnat multe despre vizita din ʼ69. Era proaspăt președinte al SUA, cel mai puternic om al lumii libere și se întâlnea cu liderul comunist Nicolae Ceaușescu. Prima vizită oficială a unui președinte american într-o țară comunistă avea să își facă simțite consecințele în timp (printre altele, primirea de către România a Clauzei Națiunii celei mai Favorizate din partea SUA). Știm azi că POTUS îl premia pe Ceaușescu pentru disidența din cadrul Pactului de la Varșovia (alianța strategico-militară a statelor „vasale” URSS-ului, ca replică la NATO).

Ne place să credem că Nixon privea România ca un spin în coasta rușilor. Dar dacă, de fapt, România a fost planificată ca o etapă către mai ambițioase acorduri cu marea Uniune Sovietică?

Să ne întoarcem în timp și să deslușim, printre altele, și rostul vizitei din ʼ67. În episodul trecut am văzut cum, în 1959, Richard Nixon, pe atunci încă vicepreședintele lui Dwight D. Eisenhower, a reușit să-l facă pe liderul sovietic Hrușciov să soarbă în public dintr-un pahar de Pepsi, moment emblematic pentru eforturile de detensionare a relațiilor dintre cele două superputeri. E important să reținem că întregul happening a fost pregătit de executivii de la Pepsi care îl însoțeau pe Nixon în delegație la Moscova. A fost o mișcare abilă care a servit - o dată, prestigiului SUA, care câștiga o bătălie pe plan cultural-simbolic (prin intermediul forței soft a unei băuturi răcoritoare); apoi, brandului Pepsi în războiul cu Coca-Cola, care se ducea deja pe faza de awareness internațional; și, nu în ultimul rând, lui Nixon însuși, care și-a exercitat cu brio abilitățile diplomatice. Vicele care îndeplinise în trecut și un mandat de senator și unul de congressman, dovedea clare calități de pentru postul suprem. În plus, Nixon avea să păstreze un cec în alb de la Pepsi-Cola.

1960. Simpaticul Nixon, cel care l-a convins pe țarul sovietic să dea pe gât un pahar de Pepsi în fața camerelor, nu îi convinge pe americani să-l aleagă președinte. La primele dezbateri electorale televizate în direct din istorie, carismaticul JFK se impune cu brio. 1962. O a doua înfrângere consecutvă pentru Nixon - în alegerile pentru funcția de guvernator al Californiei. Politicianul decide să-și suspende cariera politică.

Rămas șomer, Nixon solicită un interviu de angajare la Coca-Cola! Da, tocmai el, cel disprețuit de tot managementul din Altlanta încă dinainte de episodul Moscova, dar cu atât mai detestat după acea victorie de imagine pe care o aranjase pentru Pepsi! După ce e respins cu furie de Coca-Cola, „Tricky Dicky” se îndreaptă către Pepsi-Cola Company, cu jolly-jockerul de la Moscova în buzunar. Aici e primit cu brațele deschise și angajat la firma de consultanță juridică a corporației, pe un salariu de 250.000 de dolari anual. Jobul lui? Ambasador Pepsi-Cola. Ce presupune asta? Să deschidă cât mai multe uși ale cancelariilor internaționale și să aranjeze extinderea importului și a vânzării de licențe Pepsi în cât mai multe țări ale lumii. În această calitate ajunge în România în 1967, alături de fondatorul noului concern Pepsico, care înglobează vechea companie producătoare, alături de alte entități din domeniul alimentar (o structură cu o mai mare forță strategică, orientată mai decis spre cucerirea de noi piețe internaționale, cum ar fi Europa de Est). Delegația americană încheie un acord cu guvernul României: dau concentrat de Pepsi și primesc la schimb vin românesc.

1968. America e zguduită de mișcări de protest. Moravurile se schimbă. Generația născută după WWII (așa-numiții boomeri, pe atunci tineri și revoltați) refuză conformismul și aleg branduri alternative. Pepsi dobândește tot mai multă popularitate, iar alegerile prezidențiale sunt câștigate, în sfârșit, de un băutor de Pepsi. Nixon a cucerit Casa Albă promițându-le americanilor că va opri războiul din Vietnam. Nu a reușit s-o facă. Dar avea să reușească să introducă Pepsi-Cola în Uniunea Sovietică!

Episodul 4: Cola-gate

Intrarea Pepsi-ului în România comunistă a anilor ʼ60, în plin război rece, este un eveniment care spune multe despre puterea simbolică a brandurilor în context politic global; despre forța lobby-urilor în deciziile celor mai puternici oameni ai planetei; despre o istorie a secolului trecut decisă nu atât în cancelariile guvernanților, cât în ședințele marketerilor.

Ar fi exagerat ca, în acest context, să privim România ca o piață privilegiată, ca un fel de de breșă a Occidentului în lagărul comunist, conform unei imagini automăgulitoare despre perioada de dezgheț comercial și cultural din primii ani ai conducerii lui Ceaușescu, pe fondul disidenței sale față de Moscova. România acelor ani constituie mai degrabă o placă turnantă între Occident și imperiul sovietic, între puterea soft a brandurilor și monolitul propagandist-ideologic al comunismului. După a doua vizită a lui Nixon în România, în 1969, în calitatea oficială de președinte al SUA, acesta părea resemnat în privința înduplecării lui Ceaușescu de la principiile comunismului dur și opac. Barterul cu Pepsico fusese o excepție, caracteristică scurtei perioade de deschidere 1967-71, de când datează și cumpărarea altor licențe occidentale de către statul român, cum ar fi Renault pentru Dacia sau MAN pentru Roman Brașov.

E important să înțelegem că președintele Nixon, ca un partizan Pepsi (fost timp de opt ani pe ștatul de plată al unei firme-satelit din concernul Pepsi-Cola/Pepsico și sprijinit de acesta în isprăvile sale politice majore), și-a răsplătit protectorii și și-a șicanat adversarii de la Coca-Cola. La scurt timp după venirea lui „Tricky Dicky” la Casa Albă, Comisia Federală pentru Comerț avea să pornească acțiunile anti-trust contra companiei din Atlanta. În schimb, Pepsi este ajutat să intre pe piața sovietică, în 1972, în urma unor discrete intervenții de la Casa Albă, în cadrul cursei în care concura și Coca-Cola. Regimul Brejnev obține franciza Pepsi pe zece ani, iar partea americană primește în barter vodcă rusească. Întâlnirile dintre Richard Nixon și Leonid Brejnev au dus la parafarea neproliferării nucleare. Tratatele nu aveau să curme războiul rece, ci numai să diminueze un pic neîncrederea dintre cele două tabere. O fi contribuit și Pepsi un pic la îndulcirea situației? O fi contat, în stabilirea unui precedent, și barterul similar realizat cu cinci ani în urmă cu guvernul României?

Observație. Multă vreme, bătălia dintre lobby-urile Pepsi și Coca-Cola a făcut abstracție de împărțirea între republicani și democrați. Fani Coca-Cola au fost deopotrivă republicani precum Ike Eisenhower în anii ʼ50 și democrați precum J.F. Kennedy și Lyndon Johnson în anii ʼ60. Însă, după demisia republicanului și Pepsi-man-ului Richard Nixon, în urma scandalului Watergate, Coca-Cola revine la putere în 1976, prin intermediul noului președinte Jimmy Carter, ca un „good old democratic drink” (vorba unui consilier prezidențial). Carter fusese guvernator de Georgia, statul-fief Coca-Cola și, în momentul venirii la Casa Albă, avea deja o agendă pro-Coke gata trasată. În administrația sa, trei cadre din managementul Coca-Cola aveau să primească posturi la vârf, printre care și acela de procuror general. Coca-Cola avea să pătrundă în URSS și China și să se extindă în numeroase alte țări. De o importanță majoră a fost acordul lui Jimmy Carter cu dictatorul Fidel Castro, impus nu atât de rațiuni geopolitice, cât de nevoia de zahăr cubanez pe care o resimțea Coca-Cola. În favoarea companiei din Atlanta, Carter blochează o taxă pe importul de zahăr și negociază cu dictatura de la Havana un preț bun pentru zahărul din trestie importat de Coca-Cola: un conflict de interese fățiș care demonstrează puterea de lobby a colelor.

Ne amintim că zahărul, ca materie primă vitală, a determinat criza Pepsi din perioada interbelică, când brandul și întreaga afacere și-au schimbat proprietarul. Războiul de supremație al colelor, subsumat intervențiilor tot mai marcante ale lobby-ului Big Sugar, ne arată că, dincolo de imaginea simpatică din reclame, se duce un război al resurselor. Rece ca gheața (vorba sloganului din anii ʼ90).

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

Scandia Sibiu se apropie de centenar

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 16 Sep 2021 21:01:29 GMT

DÎn 1922, mezelarul Josef Theil înființa în Sibiu fabrica de procsare a cărnii ulterior denumită Scandia. Câți dintre noi nu-și amintesc campania Scandia din 2012, celebrând primii 90 de ani, în care era evocată figura bonomă a fondatorului: „un sas dichisit, la costum, fumător de trabuc” (cum îl portretizează Raluca Feher, CAP, inițiatoarea campaniei), care lasă peste timp o „adevărată comoară”: arhiva de rețete, planuri de instalații și metode de preparare, tipice pentru acele „vremuri bune”, când încă se produceau „conserve fără conservanți”.

De-a lungul deceniilor, fabrica „de salamă” (cum era denumită inițial, cu un termen vechi pentru mezeluri) se extinde, se modernizează și devine un reper al industriei alimentare românești. Și iată că producția se întoarce, după aproape un secol, la metodele „curate” precum bain marie, special pentru un sortiment de pateuri jubiliare, „fără E-uri, fără aditivi”. Compania Scandia Food deține azi un portofoliu de zece branduri din domeniul culinar-alimentar, printre care și Scandia Sibiu, pateul premium care i-a asigurat gloria în timp.

Tradiție de preparare, tradiție de consum – brandul Scandia le îmbină pe amândouă și, în plus, le completează cu dimensiunea importanței comunitare. De-a lungul generațiilor, sibienii au dezvoltat o relaţie strânsă și durabilă cu fabrica: unii (mai ales cei din oraş) ca angajaţi direcţi; alţii – anume cei din satele Mărginimii – ca furnizori de materie primă animală, la fel de mult angrenaţi în fluxurile productive ale fabricii. Astfel, pateul Scandia Sibiu (sau Sibiu de la Scandia, cum era denumit cu niște ani în urmă) îmbină prestigiului manufacturierului local (Theil, cu a sa fabrică Scandia) cu faima „bunătățurilor” tradiționale ale crescătorilor de animale din Mărginimea Sibiului.

Această din urmă fațetă a brandului a fost din plin comunicată, începând cu 2002, printr-o campanie plină de farmec mioritic, care ambienta savurarea pateului în decorul pastoral al unui sat sibian, cu tradiții bine păstrate, dacă nu chiar ritualizate, precum țesutul și confecționarea pălăriilor, ambele manuale.

Astfel, Sibiul își întărește faima de tărâm al preparatelor deopotrivă gustoase și sănătoase („curate”), de la micul producător cu clopul pe creștet până la marea fabrică Scandia, care deja se pregătește de centenar.

Credit foto : Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu

Patrimoniu Sibiu.ro

De ce rezistă DERO? Ce s-a întâmplat cu PERLAN?

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 16 Sep 2021 20:52:01 GMT

DERO face parte din galeria brandurilor cu super-notorietate, care au ajuns să numească întregi categorii de produse (la fel ca Adidas, Xerox sau Plafar). Câți români nu spun dero (ca substantiv comun) pentru a denumi generic orice detergent de rufe? De fapt, DERO a fost din capul locului gândit ca un nume generic, când a ieșit pe piață în 1966, la fabrica de detergenți din Ploiești: DERO = detergent românesc. Și, într-adevăr, decenii de-a rândul DERO a fost detergentul preferat al românilor, cel care a făcut saltul de la săpunul de rufe la o etapă superioară a curățeniei.

E adevărat, mai exista și Perlan, produs la Timișoara, dar acest detergent era, în general, alegerea a doua. Se spunea despre el că ar fi destinat confecțiilor din lână (PERLAN = PEntRu LANa) și că nu trebuia frecat prea mult țesutul, pentru a da rezultate. În publicitatea vremii, apăreau două sortimente: Perlan Alb și Perlan Albastru, de obicei în machete care arătau și mașinile de spălat românești, alte glorii ale industriei epocii. Era o indicație (sau o scuză?) că Perlan și-ar face treaba cu adevărat în cazul spălatului la mașină. Numele de brand Perlan a mai pâlpâit după 1995 (anul preluării fabricii de către P&G), în alăturarea provizorie Perlan Bonux. Tranziția fiind astăzi încheiată, e clar pentu toată lumea că în ambalajele de Bonux se găsește cu totul altă pudră decât cea din cutiile de carton cu Perlan Alb (sau Albastru).

Cu totul altă pudră decât vechiul DERO se află și în ambalajele de DERO de azi: un detergent modern, cu o rețetă de succes pe plan global. DERO însă a rămas ca nume de brand și după ce fabrica din Ploiești a fost preluată de concernul Unilever, tocmai pentru a continua o tradiție de consum deja bine statornicită.

În 2007, campania DERO – Cei mai frumoși ani a fixat legătura între DERO și muzica ușoară a anilor ʼ70, alături de o imagistică în culori vii și o bună doză de optimism (care, până atunci, nu prea își făcea loc în evocările perioadei comuniste). Da, este o nuanță de nostalgie în această imagine, ea se suprapune, desigur, cu amintirile agreabile din acele timpuri (fie ele rare sau întrerupte de vicisitudini). Acele amintiri chiar există în mentalul românilor și DERO a avut curajul să le reînvie. Astfel, cântecul „O portocală” al lui Mariu Țeicu, făcut celebru de glasul Andei Călugăreanu, a continuat să ilustreze reclamele DERO și în campaniile următoare.

În vara lui 2014, DERO a lansat o campanie de consumer engagement (procedeu de marketing constînd în implicarea consumatorului): „DERO e al tău!” – o „competiţie de creaţie” care îl invita pe consumator să fie „creatorul noului ambalaj DERO de pe rafturile din toată România”, pentru „premii totale de 14.000 de lei”. A fost încă o ocazie pentru DERO să se manifeste ca detergentul prin excelenţă al românilor (ieșind însă din tiparele unui comu-brand nostalgic, prin apelul la ultimele tendinţe în materie de activare a ataşamentului faţă de brand).

O mulțime de participanţi angrenaţi în acest efort au participat astfel la un mare festival de design ad hoc, care a funcționat ca un instrument de publicitate neconvenţional. E interesant de notat că majoritatea propunerilor trimise se inspirau din registrul imagistic al românismului: tricolor, motive folclorice stilizate, „citate” grafice de tip etno. Cum regulamentul concursului nu specifica anume că sînt aşteptate (sau că vor fi privilegiate) creaţiile de tip „patriotic”, se poate deduce că tuşa de românism a constituit contribuţia sinceră a participanţilor, întruchipînd viziunea lor despre DERO: aceea a unui brand prin excelenţă românesc. Astfel, DERO s-a impus ca o valoare MADE IN RO, plebiscitată nu doar de tradiția de consum de decenii, ci şi de creativitatea designerilor amatori.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

GraphicFont.ro

Gerovital reîntinerește prin Farmec

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 16 Sep 2021 20:30:31 GMT

La fel cum românii caută cu fascinaţie leacuri şi remedii orientale; tot aşa, pentru occidentali, România şi împrejurimile constituiau într- vreme acel Orient misterios şi plin de înţelepciune, care îi îmbia la explorări și descoperiri. Într-adevăr există cîteva leacuri legendare ale Estului care, decenii de-a rîndul, în plin „război rece”, i-au atras pe occidentali ca spre un tainic Eldorado. Tot felul de pomezi şi poţiuni secrete, de negăsit în farmaciile dichisite ale Apusului, au format obiectul unor exporturi mai mult sau mai puţin oficiale, al unui „mic mare” trafic, prin dosul Cortinei de Fier, tolerat, chiar încurajat de autorităţi.

Credit foto : www.farmec.ro

ROM TRICOLOR: senzații tari, MADE IN RO

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 16 Sep 2021 20:09:47 GMT

În 1964, la Fabrica de Produse Zaharoase București (viitoarea fabrică Excelent, actualmente Kandia-Excelent) începe să se producă un baton de ciocolată cu umplutură din cremă de rom. Ciocolateriile bucureștene, precum Capșa, Zamfirescu, Helioty, Corso etc. stabiliseră deja o tradiție a fabricării și consumului de cofeturi din ciocolată. Dar o producție industrială pe scară largă, cu acoperire națională, era o noutate. Iar batonul „cu rom” produs la București avea să fie unul dintre primele astfel de produse.

Și cum meșterii ciocolatieri din acea vreme nu prea aveau timp de marketing, batonul s-a lansat cu acea „inabilitate” de comunicare ce avea să fie păstrată peste decenii, ca o caracteristică având farmecul său: pe batonul propriu-zis era ștanțat în ciocolată „București” (după numele fabricii), iar pe ambalajul de staniol scria „rom” (numele ingredientului special care îi dădea aroma definitorie).

Numele complet, „CIOCOLATĂ CU ROM”, a fost prescurtat în anii ʼ90 la ROM pur și simplu, dintr-un motiv tehnic: pentru că produsul nu conţine proporția de cacao prevăzută de normele internaționale, pentru a putea fi denumit generic ciocolată. Aşadar, pe staniolul ambalajului a rămas doar ROM!

În plus, deschiderea României către piața occidentală a adus și ameninţarea competitivă a ciocolăţelelor de import, cu cacao cât cuprinde... şi cu forța de comunicare a unor branduri puternice. Pot fi întoarse aceste neajunsuri în avantaje de piață? ROM a dovedit că da, mizând tocmai pe gustul său neconvenţional, departe de standardele „occidentale”. Conceptul de comunicare a fost că această diferență de gust ţine de specificul românesc, de moștenirea gustativă a românilor, cei care preferă „senzaţiile tari”, sub toate formele. Şi atunci hop - campania de imagine din anii 2000, în care batonul cu gust un pic aspru, de la esenţa de rom, reușea să-i consoleze pe români în vremea împilării comuniste. Cei „de o anumită vârstă” erau gata cuceriţi. Aceeaşi platformă de comunicare, cea a „senzaţiilor tari, româneşti”, avea să îi atragă însă și pe cei mai tineri.

Denumirea ROM se conecta astfel tot mai mult, în conştiinţa publicului, cu ideea de românism; şi tot mai puţin cu esența de rom din compoziţie. Tricolorul de pe ambalaj, virat subtil înspre ciocolatiu, era un element de branding care venea să întărească poziţia ROM-ului printre entitățile clasic româneşti. Putea fi de ajuns și atât. Părea totul stabilit: ROM vine de la România, de la românism, şi e un brand autohton de prestigiu.

Ce a urmat însă i-a şocat pe toţi, dar mai ales pe clienţii supermarketurilor, care au văzut înălţate în calea lor gondole şi gradene monumentale, doldora de batoane ROM învelite în stelele și dungile steagului SUA! TV-ul şi outdoorul au ţinut isonul. Asocierea dintre brandname-ul ROM (statornicit ca atribut al românismului) şi steagul american a provocat subit reacțiile opiniei publice. Mai nimeni nu bănuia o înscenare, un hoax amuzant. Prea se încadra totul într-un model deja cunoscut. În anii ’90 s-au lansat, într-adevăr, produse autohtone care imitau fasonul americănesc, că „așa dădea mai bine”.

De data aceasta cei vizați erau tinerii utilizatori de net. Pe parcursul campaniei, au fost iniţiate (de către simplii utilizatori) nu mai puţin de şase petiții împotriva noului ambalaj! În plus, pe site-ul oficial ROM s-au atins într-o săptămînă 55.000 de vizitatori unici şi 3.700 de comentarii (conform declaraţiilor agenţiei de publicitate). Proteste, revolte, ameninţări cu boicotul, meme polemice pe seama noului ambalaj – toate la modul spontan, dezinteresat, „civic”!

Și totuși, în cazul „noului“ ROM, nu se schimba formula, ci numai ambalajul: suficient să instige reacţia publicului iubitor de ROM... și România.

În finalul campaniei TV, marea farsă a ambalajului temporar a fost dezvăluită. „A fost o glumă“, s-a spus, cu umorul ușurării: da, o glumă demnă de sloganul „senzaţii tari, româneşti“.

Pentru o vreme, gradenele amenajate la locul de vânzare au alăturat batoanele „vechi“, ambalate în tricolor, şi cele noi, ambalate în stars and stripes. Oricine putea desface, privi şi gusta comparativ „vechiul“ şi „noul“ ROM: erau identice. Ceea ce le deosebea era o simplă pojghiţă de staniol! Şi, cu toate astea, românii au făcut front comun în jurul vechiului lor ROM. Ce s-a mai întâmplat între timp, se știe: diversificări de gamă, noi campanii interactive bazate pe internet și același apel la patriotismul sincer, fără protocol, al oamenilor simpli.

Iată cum, de aproape șaizeci de ani MADE IN RO, batonul ROM ține TRICOLORUL sus și continuă să cucerească noi și noi generații.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

Eugenia, sandviciul de biscuiți care a făcut istorie

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 15 Sep 2021 11:23:21 GMT

Sandviciul de biscuiți Eugenia, a cărui tradiție de fabriacare depășește șaptezeci de ani, este un produs definitoriu pentru gusturile și obiceiurile de consum ale românilor, transmise de la o generație la alta. A fost gustare frugală în timpul penuriei comuniste. A fost desert pentru pionieri și șoimii-patriei. Cu mult înaintea omologului capitalist Oreo, a generat ritualuri de răsfăț, precum despicarea pe îndelete a jumătăților și savurarea separată a cremei dinăuntru. Uneori se întâmpla ca, în locul cremei de cacao, la mijloc să fie o cremă galbenă, cu aromă de lămâie sau vanilie. Nu era vorba de o diversificare a sortimentului, ci, pur și simplu, de o substituire neprevăzută de ingrediente, cauzată de intermitențele de aprovizionare ale fabricilor. Dar copiii din anii ʼ60 - ʼ80 găseau în această surpriză un semn aducător de noroc.

Și apoi, să nu uităm! Eugenia face parte din acel grup select al numelor de brand, precum Peco, Adidas și Carioca, devenite substantive comune. „Costă puțin, cât o eugenie!” era un fel de a spune „ieftin ca braga”. Pentru că, decenii de-a rând, pachețelul cu două sandviciuri Eugenia nu a costat mai mult de 65 de bani (cam cât o cutie de chibrituri).

Asemeni altor produse cu „desfacere” pe scară națională, Eugenia nu se producea într-o singură fabrică, astfel că eugeniile puteau să difere de la un panificator la altul, din punct de vedere al gustului, consitenței, prospețimii etc. Rețeta era aceeași, dar – cine știe? Poate că unul avea o dată făina mai veche... poate că altul înlocuia cacaoa din umplutură cu vanilie...

Astăzi marca înregistrată Eugenia (emfatizată uneori ca Eugenia Original) aparţine entităţii Dobrogea Grup, moştenitoare a unităţii socialiste de pati-panificaţie raionale din Constanţa, care producea eugenii din primele decenii socialiste, asemeni altor unităţi similare din ţară, dotate cu linii de producţie identice pentru fabricarea (standardizată şi centralizată) a acestora.

Producătorii constănţeni se legitimează ca deținători de drept ai brandului Eugenia prin două mituri fondatoare: „fabrica Eugenia“ din anii ’40 şi „Doamna Eugenia“ de la controlul tehnic al calităţii: „Să fi fost prin ’47–’48 cînd în cuptoarele fabricii Eugenia din Constanţa se coceau primii biscuiţi. După ce se răceau, nişte doamne în halate albe îi lipeau cu cremă de cacao şi gust de rom, doi cîte doi [...]. Întîmplător sau nu, crema nu mai iese [astăzi] din biscuiţi şi pentru că de mai bine de 25 de ani doamna Eugenia Chelan supraveghează calitatea producţiei. În timp ce una iese de pe banda rulantă, cealaltă o veghează cu ochiul de director tehnic. Se înţeleg bine cele două Eugenii, iar producţia merge mai departe. [...] Extinderea şi retehnologizarea i-au permis Eugeniei să se diversifice. Din 2007 se transformă într-o «familie» prin extinderea gamei şi lansarea de noi sortimente: cu cacao, cu lapte şi vanilie sau cu cremă de lămîie. Tot atunci, brandul consemna 10 ani de cînd devenise marcă proprie Dobrogea Grup, prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.”*

Astăzi, Eugenia alături de celelalte eugenii MADE IN RO care nu se pot numi ca atare (Fox, Cremita etc.) fac față concurenței sofisticatelor produse multinaționale cu care sunt vecine de raft. Și-au perfecționat formula, și-au diversificat gama, și-au asigurat controlul prospețimii și al „crocănțelii”. Dar e clar că nu (numai) pentru aceste ameliorări relativ recente le preferă românii de toate vârstele. Chiar așa: ție de ce îți place Eugenia?

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești

* (Andreea Ștefan; Radu Burlacu, „Brandurile comuniste care au câștigat lupta cu capitalismul”, în Income Magazine, 6 decembrie 2012.)

CITIUS, ALTIUS, FORTIUS! SECVENȚE DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 22 Jun 2021 19:43:46 GMT

Î ncepând cu 23 iunie 2021, de la ora 10:00, de Ziua Olimpică, la Casa Sfatului din Brașov, va avea loc deschiderea oficială a expoziției de patrimoniu sportiv ,,CITIUS, ALTIUS, FORTIUS! Secvențe din istoria sportului românesc” , în prezența președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu. E xpoziția temporară este realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov , în parteneriat cu Asociația ESCU, Muzeul Sportului (București) și Agenția Națională de Presă AGERPRES , cu sprijinul Consiliului Județean Brașov, CORESI Shopping și MODAROM. P iesele prezentate la etajul Casei Sfatului din Brașov provin de la campioni olimpici, mondiali și europeni, o parte din ei încă în activitate, dar și de la 12 federații sportive și două cluburi sportive: Federația Română de Atletism, Federația Română de Box, Federaţia Română de Bob şi Sanie, Federația Română de Canotaj, Federația Română de Fotbal, Federația Română de Hochei pe gheață, Federația Română de Lupte, Federația Română de Oină, Federația Română de Rugby, Federația Română de Schi Biatlon, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Tenis de masă, CS Dinamo București și CS Olimpia București . E xpoziția va rămâne deschisă la Casa Sfatului până în septembrie 2021.

Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești dă startul unei ediții itinerante, într-o caravană expozițională la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca!

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 06 May 2021 21:37:08 GMT

A patra ediție a nonconformistului muzeu Made in RO dedicat publicității și brandurilor românești , de care s-au bucurat deja peste 35.000 de vizitatori , va avea un format special anul acesta, fiind organizată ca o caravană expozițională în trei orașe din țară, respectiv la Palas Mall, în Iași (19-27 mai), la Iulius Town, Timișoara (1-13 iunie) și la Iulius Mall, în Cluj-Napoca (1-14 octombrie) , între orele obișnuite de funcționare a centrelor comerciale, respectiv 10.00-21.00 . Intrarea este gratuită. Mii de exponate vor introduce vizitatorii într-o călătorie nostalgică și plină de umor în ultimii 150 de ani de creație publicitară și mărci care au făcut istorie în viața cotidiană!

Vă invităm să explorați, într-un decor expozițional creativ și jucăuș, care reconstruiește la scară mică atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă, dar și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante, precum alimentara sau magazinul de electronice și electrocasnice, peste 2500 de exponate care spun povestea unor branduri celebre din viața de zi cu zi a mai multor generații.

Muzeul Made in RO va aduce sub același acoperiș o expoziție principală prezentată ca o călătorie în timp, într-o adevărată istorie vizuală a publicității românești și a mărcilor autohtone, cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV, reclame din arhive, mașini autohtone și multe alte surprize expoziționale din alte vremuri trecute, dar și produse dedicate industriei și brandurilor iconice din orașele gazdă .

Selecția de lucrări de artă publicitară și obiecte va cuprinde piese autentice din patru perioade de timp distincte: antebelic, interbelic, perioada comunistă și întoarcerea la capitalismul din perioada contemporană – conţinând atât printuri (afişe, ziare, reviste), cât şi obiecte reprezentative pentru designul industrial de produse de larg consum, în decoruri autentice de epocă, prezentând o cronică fizică a memoriei economiei României în care vom promova identitatea culturală și istorică a industriilor creative.

Veți putea afla cum a apărut publicitatea ca activitate în România, ce cumpărau și consumau sau aveau prin locuințe românii în trecut, ce era de bonton, dar și poveștile din spatele reclamelor și brandurilor naționale de altădată, marcând astfel continuarea eforturilor de a crea primul muzeu de publicitate și branduri românești, într-un tur al amintirilor, un proiect inițiat și organizat de Asociația ESCU , începând cu anul 2018 . Acest efort vine în continuarea misiunii de a înființa un muzeu permanent dedicat expunerii, documentării și digitizării elementelor patrimoniale legate de mărcile românești și de creațiile publicitare din ultimii 150 de ani, aducând un omagiu mărcilor și reclamelor autohtone ce au făcut istorie, fie că au rezistat testului timpului și s-au reinventat, fie au dispărut cu totul.

Mega expoziție în premieră: România la Jocurile Olimpice

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Mon, 05 Apr 2021 10:41:34 GMT

În perioada 9-25 aprilie , la Mega Mall , bucureștenii pot descoperi istoria participării României la Jocurile Olimpice prin intermediul obiectelor, imaginilor și al poveștilor aparținând marilor campioni ai țării. „Mega Expoziția România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU , în parteneriat cu Mega Mall și cu sprijinul Muzeului Sportului , al sportivilor medaliați și al colecționarilor, are în prim plan cultura sportivă în România, din antebelic și până în prezent. Sute de obiecte de colecție, printre care medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă așteaptă să fie descoperite de către privirile curioase ale vizitatorilor, la nivelul 1 în Mega Mall (zona Peek & Cloppenburg). Accesul la expoziție este gratuit, iar respectarea tuturor măsurilor de protecție este obligatorie. Sportivii noștri vor străluci din nou și își vor spune povestea, în așteptarea debutului Olimpiadei de la Tokyo, din vara acestui an.

V izitatori de toate vârstele vor avea marea ocazie de a descoperi un regal expozițional prin imagini istorice și articole de arhivă, echipamente de competiție și de antrenament originale, precum și numeroase obiecte de colecție și de memorabilia care acoperă peste 15 sporturi olimpice: gimnastică artistică, atletism, canotaj și kaiac-canoe, lupte libere și greco-romane, călărie, tenis, scrimă, rugby, înot și polo, bob, skeleton, volei, ciclism, fotbal, box, judo și tir.

Printre cele mai interesante articole expuse se numără: costumele oficiale de participare la olimpiade, medalii, cununi cu lauri ale lui Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ionela Târlea, Monica Roşu și Nicoleta Grasu , medaliile Iolandei Balaș , kaiacul-canoe și schifuri originale de participare la Olimpiade – echipa naţională – din perioada Elisabetei Lipă și a lui Ivan Patzaichin , costum întreg şi echipament de echitaţie (harnaşament) al echipei României de la Olimpiada de la Moscova (anul 1980, Col. Anghelache Donescu , medalie de bronz), precum şi echipament de regiment de gardă de la Campionatul Balcanic de Echitaţie – cu frac şi toca ( Sorin Alexandrescu ), costum întreg de competiţie la olimpiada la scrimă – spadă ( Simona Gherman ) și sabie ( Tiberiu Dolniceanu ).

Numeroase alte elemente expoziționale fascinante din perioada anilor ’30-2000 vor fi: disc, bila şi sulita din anii ‘50-‘60 de la participările la Olimpiadă ale atleților români – colecția personală a Nicoletei Grasu , bicicletă de ciclism din anii ’30, minge de rugby și echipament semnat de lotul naţionalei de la Olimpiadă, cal și bârnă de antrenament, bob şi skeleton al echipei de la participările de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, rachete de tenis și echipament de antrenament semnate de Ion Țiriac și Andrei Pavel , costum întreg de polo al lotului naţional de competiţie la Olimpiadă ( Alexandru Matei ), echipamentul de competiție al echipei de volei care a câștigat bronzul la Olimpiada din Moscova (1980), precum și costumul de judo de competiție al Alinei Alexandra Dumitru și medaliile și acreditările de sportiv ale luptătorului Gheorghe Berceanu.

Între aceste exponate valoroase vor mai fi şi obiecte de colecție importante, printre care: bluza semnată de echipa fetelor de la spadă atunci când au cucerit medalia de aur la Olimpiada de la Rio (2016) - Loredana Dinu, Simona Cristina Gherman, Simona Pop, Ana Maria Florentina Popescu , obiecte sportive semnate de diferiți mari campioni, echipament de oină vechi, anii ’30 (baston, minge, regulament), profil special realizat despre Nadia Comăneci (poze, cărţi, articole din presa românească şi străină, obiecte de colecţie), selecţie curatoriată de materiale din presa antebelică şi interbelică de popularizare a sportului, reportaje speciale din perioada anilor ’50-‘90 despre lotul României de sport, participant la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene – mari campioni, propagandă comunista sportivă din almanahuri și multe altele.

În cuprinsul evenimentului va fi prezentată și o mini-expoziție cu lucrările câștigătorilor primei ediții a concursului național Olimpiada de Benzi Desenate , realizat sub îngrijirea autorului Mihai I. Grăjdeanu , pentru promovarea spiritului olimpic și conștientizarea valorilor culturale naționale, europene și internaționale sportive în rândul elevilor de toate vârstele.

Expoziția va oferi și o retrospectivă istorică ilustrativă a evoluției noastre ca țară la Jocurile Olimpice moderne, precum și o vedere panoramică documentată asupra palmaresului și a legendelor din spatele marilor sportivi.

Scurt context istoric : începând cu a doua ediție a Olimpiadei (1900) și până în prezent, România a lipsit numai de două ori de la cel mai important eveniment sportiv din lume. România are în palmares 306 de medalii (din care 89 de aur, 95 de argint şi 122 de bronz) câştigate de sportivii români la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediţie, Paris, 1924, până la ediţia din 2016, de la Rio, la care se adaugă medalia de bronz obţinută la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968. Țara noastră ocupă locul doi (după Ungaria) ca număr de medalii câștigate de o țară care nu a fost niciodată gazdă a Jocurilor Olimpice. La Olimpiada de la Los Angeles din 1984 România reuşea cea mai mare performanţa din istoria participărilor sale: locul 2 în lume, cu 53 de medalii câștigate, după SUA. România este deținătoarea, prin sportivii ei, a numeroase recorduri mondiale obținute la Olimpiade, unele dintre acestea rămânând imbatabile până în ziua de astăzi.

Expoziția România la Jocurile Olimpice poate fi vizitată până pe 25 aprilie, la nivelul 1 al Mega Mall (zona Peek&Cloppenburg), iar accesul este gratuit.

Colecționari parteneri: Reclame Vechi //Colecția Florian Ciobanu și Asociația Muzeul Jucăriilor din București // Teodor Hedeșiu

***

Expoziția România la Jocurile Olimpice face parte din seria de evenimente inițiată de Mega Mall pentru a aduce mai aproape de publicul larg povești și obiecte de muzeu românești, într-un mod cât mai accesibil. Printre expozițiile educative găzduite de Mega Mall în 2020-2021 se numără „Muzeul Jucăriilor”, „Can Art&Design Festival”, „Școala de altădată”, muzeul pop-up „Made in RO: publicitate și branduri românești”, „Mașini de Altădată”, Povești de iubire” și „Zăpezile de Altădată”.

Credit foto : Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Wikipedia, Agerpres, Eurosport, Getty Images, GSP.

Credit foto galerie : Valentin Micu

Napolact, Covalact și alți galactici

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 02 Mar 2021 15:58:41 GMT

Există branduri de lactate moștenite din perioada comunistă? Da, există; deși ele nu corespund unor întocmai mărci comerciale din acea vreme. Care e povestea lor. Î n comunism, colectarea laptelui și apoi procesea și desfacerea acestuia sub formă de produse lactate se făceau centralizat și erau organizate la nivel județean, în jurul unor mari unități, ale căror nume evocau repartizarea regională: Albalact – în judeţul Alba; Brailact – Brăila; Covalact – Covasna; Galacta – Galaţi; Napolact – Cluj (după toponimul antic Napoca al municipiului-reşedinţă) etc. Alte nume compuse „în stil comunist” aveau Prodlacta din județul Braşov, Agrolact din Argeş, Agribac – Bacău. (Ne-a scăpat vreunul? E posibil. Vă invităm să ni-l reamintiți voi, prieteni!)

Din epoca producţiei centralizate, se păstrează faima unor variaţii zonale ale gustului sau ale modului de preparare (un fel de specific al locului, necontrolat şi greu verificabil în cadrul reţetei standard). De exemplu, dacă în anumite zone predominau vaci dintr-o anume rasă, dacă în alte zone iarba de păscut sau furajele aveau anumite caracteristici etc., toate acestea dădeau laptelui nuanțe variate de gust și de compoziție. De aceea iaurtul de Albalact nu semăna cu cel de Prodlacta etc. De cele mai multe ori acest terroir neoficial reflecta gustul localnicilor.

Un publicitar bucureștean care a lucrat pentru contul Napolact relata cu uimire ataşamentul clujenilor faţă de marca lor locală, conţinând o doză de mândrie vecină cu patriotismul local, astfel: „La restaurant, atunci când îţi servesc la masă smântâna pentru ciorbă, ţi-o aduc direct în ambalajul ei, în păhăruţ de plastic, ca să se vadă că e Napolact, că e smântână de-acolo, de-a lor…”

Salamul de Sibiu – un MADE IN RO gourmet

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 02 Mar 2021 14:42:17 GMT

Multe denumiri ale unor bucate delicioase evocă Sibiul într-un fel sau altul. Poate cea mai faimoasă dintre ele – salamul de Sibiu, indicație geografică protejată (IGP) din 2016, conform normelor UE – este, însă, puțin derutantă. Se știe că, de mai bine de un secol, salamul crud-uscat denumit generic „salam de iarnă” (deoarece producția îi era limitată la sezonul rece, în lipsa condițiilor de climatizare) se prepară deopotrivă la Sibiu, la Mediaș și în zona Prahovei. Cea mai credibilă ipoteză care explică denumirea de Sibiu este că aceasta ar proveni de la ștampila vămii Sibiu aplicată înainte de 1918 calupurilor de salam produse la Sinaia și destinate exportului în Austro-Ungaria! Cum ștampila de export de pe documentele însoțitoare cuprindea sintagma ”Vama Sibiu”, s-a încetățenit formula „salam de Sibiu” pentru produsul-vedetă al exporturilor alimentare din Regat.

Cererea crescândă la export l-a determinat pe mezelarul de origine italiană Filippo Dozzi ca, după Primul Război Mondial, să își extindă producția de salam. Astfel, italianul stabilit în Prahova înființează în 1920 la Sinaia o Fabrică de Salamuri. De-a lungul acestei sute de ani, fabrica de produse crud-uscate Salsi din Sinaia (având din 1998 ca acționar majoritar compania Angst) este cea care standardizează rețeta și normele de fabricație, cu caracter foarte special și strict.

În timpul comunismului, producția de delicatesei crud-uscate se extinde la unități de industrie alimentară din toată țara, ceea ce amplifică volumul al exporturilor. Este o situație paradoxală pentru ultimul deceniu al regimului (anii ʼ80), grevat de penurie alimentară în interiorul țării. Așa se face că, deși MADE IN RO, salamul de Sibiu capătă statutul de marfă de lux „de afară”, greu de procurat.

Dipă 90, varietatea salamurilor crud-uscate crește, odată cu boom-ul tehnologic al liniilor de fabricație și al spațiilor de retail. Salamul de Sibiu are parte de contrafaceri, adaptări și tentative de replicare. În anii din urmă se înființează o Asociație a Producătorilor de Salam de Sibiu care deține în licența exclusivă a fabricării a salamului de Sibiu IGP.

Credit foto : Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu

Patrimoniu Sibiu.ro

Umorul din reclame – o tradiție MADE IN RO

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 02 Mar 2021 13:25:59 GMT

La dezbaterea despre umor și nostalgie în publicitatea românească găzduit pe 11 noiembrie de MADE IN RO – Muzeul publicității și brandurilor românești, mi-am verificat o teorie: anume că umorul specific reclamelor românești are, printre altele, și funcția de „divertisment” (Silviu Antohi), continuând glorioasa tradiție a umorului TV din deceniile „comuniste”. E adevărat, umorul este și un lubrifiant al argumentării publicitare, al „vânzării” (Raluca Feher) și nu e exclusivitate românească (Sorin Psatta). De asemenea, umorul mai funcționa și ca debușeu intern în cadrul agenției, un mediu care acumulează tot stresul industriei marcom (Silviu Antohi). Dar întregul pannel a căzut de acord că umorul reclamelor TV de după ʼ90 duce mai departe moștenirea emisiunilor de divertisment TV de dinainte.

Da, poate că televiziunea românească dinainte de ’90 era sărăcăcioasă, monopolistă şi ideologizată. Dar acest cozonac înecăcios îşi avea stafidele sale: momentele de umor de sâmbătă seara, duminică după-amiaza şi – ah, ce bucurie! - din programul de Revelion. Erau momentele de strălucire a marilor comici! În spatele lor, scenarişti, producători, coregrafi etc., cu ingeniozitatea lor, realizau, în pofida comisiilor de cenzori şi a lipsurilor materiale, adevărate bijuterii ale divertismentului TV.

Din motive care merită analizate pe îndelete, TVR de după ’90 (şi cu atât mai puţin televiziunile comerciale de mai târziu) nu a mai reuşit să reediteze, în condiţii de libertate, succesul producţiilor de odinioară. Rolul emisiunilor revuistice de odininioară a fost luat treptat de show-uri cu fason occidental realizate foşti participanţi ai grupurilor de umor studenţeşti (moştenitoare ale mai vechilor “brigăzi artistice de agitaţie”).

O tradiţie era pe cale să se stingă. Cortina părea să fie definitiv trasă peste lumea plină de farmec a spectacolului de varietăţi TV. Când colo, iat-o redeşteptată, ce-i drept sub o formă mai umilă, dacă nu chiar desconsiderată pe alocuri în lumea artistică, în spoturile publicitare.

Comici de ieri şi de azi sunt plini de vervă, dându-şi replici memorabile, rapid preluate de publicul telespectator, ca în vremurile bune, de data asta însă apropo de vreo băutură spirtoasă ori de vreo margarină. Așa se face că o mare parte a reclamelor româneşti post-ʼ90 sunt concepute ca mici pilule umoristice, în tradiţia „scheciurilor” TV, cu marii comedianți naţionali. Și, aşa cum un actor bun reuşea pe vremuri să provoace râsul cu un text umoristic mediocru, la fel și după ʼ90, în multe reclame le revine actorilor sarcina da a salva, cu măiestria lor, un copy mai puţin amuzant.

Astfel, la începutul anilor ’90, când opinia publică era încă inhibată de un anticomunism băţos, apărea spotul pentru noua sticlă de Pepsi, cel în care „un litru“ îi suna ca „Nea Nicu“ unui Sandu Bindea mai tare de urechi. Acest moment de relaxare a rigorismului politic i-a făcut pe unii să zâmbească, în timp ce pe alţii i-a iritat: „Cum?! Ăstora le arde de bancuri cu Ceaușescu?!“... Mai nou, brandurile de vopsea aleg să-şi comunice beneficiile aproape exclusiv în maniera anecdotelor TV. Şi, la fel ca odinioară, poantele mai slabe sunt drese cu brio de jocul actorilor.

Amuzante sau nu, scheciurile TVR merg mai departe, în formula standard a spoturilor de treizeci de secunde... sau uneori nici atât. Cum, în ultima vreme, predomină publicitatea pharma, dialogul (mai mult sau mai puțin) umoristic trebuie să facă loc și avertizării finale, cea cu „prescripția medicală”.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

De la CEC la CEC Bank

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 02 Mar 2021 12:29:22 GMT

„A zi la CEC un leu depui, mâine el va scoate pui” . Acest slogan-proverb „comunist” pentru Casa de Economii şi Consemnaţiuni încununa o machetă publicitară plasată pe ultima copertă a... caietelor de şcoală! Cu ilustrații vesele, pionierii şi șoimii-patriei erau învăţaţi să le ceară părinţilor carnet de depunător CEC pentru juniori.

O publicitate la un produs bancar care să înduplece decizia minorilor ar fi interzisă în ziua de azi. Dar, pe vremea aceea, când toţi eram trataţi ca nişte ţânci, nimeni nu s-ar fi gândit să acuze exploatarea... omului mic de către cel mare.

Reclamele din vremea comunismului nu erau simple îndemnuri la cumpărare; trebuia în plus să şi să educe, să includă poveţe sau informaţii (tele)enciclopedice. E diferenţa de bază dintre publicitatea “comunistă” şi publicitatea concurenţială, “liberă”, “capitalistă”. Dacă aceasta din urmă se supune în primul rând legilor pieţii, cea dintâi asculta de teze și doctrine politice. Important pe atunci era nu atât să faci vânzare, cât să dăscăleşti, să îndrumi, să participi la făurirea “omului nou”.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

https://www.cec.ro/despre-noi

Maria - Regina Reclamelor

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 02 Mar 2021 11:15:41 GMT

Li se spune reclame aspiraționale. Unele sunt adaptări ale unor campanii de afară. Altele sunt clișee desprinse din filme americane de vreun creativ rupt de realitate. Însă există și publicitate aspirațională special concepută ca atare: de exemplu, o mașină inaccesibil de scumpă, pe care măcar câțiva dintre noi, „aspiranții”, și-o vor putea cândva procura. Sau acțiunea amplasată într-o casă spațioasă și luxoasă, cum poate unii dintre noi își vor putea vreodată permite. Există un consens al brandurilor globale să forțeze standardele reprezării stilului de viață, să ne stimuleze nevoia de emancipare, de distincție. Cine aspiră mai mult - cumpără mai mult, din cât mai multe și variate categorii de produse.

Dar ce era aspirațional la noi în perioada interbelică? Care era modelul de distincție al publicului? De fapt, care era publicul vizat de reclame? Era doar „urbanul mare”, alfabetizat și cu venituri medii spre mari? Sau și proletarii și eventualii țărani nimeriți pe la oraș? Exista oare ceva aspirațional pentru toți deopotrivă? Desigur, Casa Regală. Așa cum toate vilișoarele din Sinaia aspirau să semene cu Peleșul, la fel și consumul de bunuri urmărea obiceiurile și tabieturile familiei regale.

Prestigiul regalității răsfrânt asupra obicieiurilor de larg consum se mai resimte azi, ca un ecou al vremurilor apuse, în mențiunea, prezentă pe ambalajele unui număr de producători, de „Furnizor al Casei Regale”. Actualmente, pe situl familiei regale, sunt listați 88 de producători autorizați să afișeze acest titlu. Deși abolită de peste șaptezeci de ani, regalitatea constituie încă un vector de influențare a preferințelor publicului.

Obișnuim să spunem că Regina Maria (1875 - 1938) a „făcut reclame la cosmetice” și nu este tocmai neadevărat. Însă unele precizări și contextualizări se impun, pentru a înțelege importanța istorică acestei opțiuni.

Casa regală a României este recunoscută a fi unul dintre primii clienți de public relations din lume și de a fi apelat la Edward Bernays, pionierul acestui tip de comunicare moderne. Putem spune că Regina Maria a lansat prima campanie de reputație națională, ceea ce ar corespunde cu actualul brand de țară. Și putem spune că România întregită, modernizată și orientată spre Vest pe care ne-au lăsat-o Ferdinand și Maria le-o datorăm, în bună parte, și publicității.New Paragraph

Credit foto : Expo Arte - expoziția Regina Maria - Regina Mamă

Colecția Florian Ciobanu - Reclame Vechi Românești

Moșii: o zi de „super-oferte” în Bucureștii lui Caragiale

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Mon, 22 Feb 2021 19:05:56 GMT

Cum arăta Oborul la 1901? Cum arăta epicentrul consumului, divertismentului și mondenității românești de acum aproape 120 de ani? Cum sunau denumirile comerciale ale vremii? Câte dintre ele mai există și azi? Și, dintre acestea, câte ar putea avea astăzi potențial de brand? Cum sunau atunci sloganurile-descriptor sau headline-urile de promoție.

O documentare a atmosferei dintr-o zi festivă (probabil Moșii de iarnă, 22 februarie) este schița Moșii (tablă de materii) a lui Ion Luca Caragiale. Această miniatură (cu puțin peste 600 de cuvinte) e lăudată de criticii și istoricii literari pentru forma ei minimală, chiar avangardistă: propriu-zis, o listă de articole, de item-uri mai mult sau mai puțin concrete, care compun o zi de iarmaroc citadin. Fără verbe cu valoare de predicat, practic fără sintaxă, dar cât dinamism, câtă forfotă în toată această derulare! Măiestria lui Caragiale este de a ne transmite o reflecție asupra „situațiunii” generale a societății cu o atare economie de mijloace. Dar tema noastră de azi e să facem puțină istorie a obiceiurilor de consum. Să observă, de pildă, că nu se consumau semințe, ci alune prăjite, „fisticuri”, năut și floricele. Și că vinul (de Drăgășani) se servea cu ocaua. Și că, dincolo de cuvintele care ne trimit la dicționar, există atâtea similitudini între atunci și acum.

Înainte de a reda textul - câteva observații:

Caragiale nu pierde ocazia unui autopromo pentru revista pe care o edita, Moftul român, plasată așa, ca din întâmplare, printre atracțiile de la Moși.

În text este menționată ca atare denumirea „Salam de Sibiu”, declarată în 2016 indicație geografică protejată (IGP) conform normativelor UE. Este o dovadă că, deja la 1901, salamul așa-zis „de iarnă” era cunoscut și promovat cu indicativul Sibiu. O altă mențiune geografică – vinul de Drăgășani.

Beigălă este diminutivul în idiș al beigălilor, colacii care aveau să devină celebri pe coasta de Est a SUA ca bagels. E posibil oare ca, printre emigranții evrei care au adus moda colacilor est-europeni peste Ocean, să fie și vreunul care i-a vândut beigălă lui Nenea „Ianche”? Cine știe...

Moșii

de Ion Luca Caragiale

Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldați - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniștri - pungași de buzunare - hărdaie - bone - doici - trăsuri -muzici - artifiții - fotografii la minut - comédii - tombole - Moftul român nr. 8 - oale - steaguri - flașnete - înghețată de vanilie - fleici - stambă - căni - pelin - călușei - scrânciob: cele din urmă invenție care era și la expoziția americană - pinteni - biciclete - cai - vite - jandarmi - basmale - telegrafiști - nepoate - mătuși - țațe - neni - unchi - veri - văduve - orfani - portretul țarului - "Moartea vânătorului" - icoane - bricege - săpun - lumânări - panglici - prescuri - măcelari - grâu - cofeturi pentru colivă - bețivi - căciuli - cojoace - căpestre - boi - hârâitori - Prima societate de bazalt și teracotă - Stella - sticle - fân - cercuri - doage - buți - plăpumi - saltele - perne - flori - scaune - paturi - mese - beteală - oglinzi - cercei - inele - ibrice - turci - lighene - doftorii de bătături - săpun de pete - madipolon - ace englezești - mere - portocale - năut - floricele - șerbet - răcoreală - Marsilieza - lulele - luleaua neamțului - Deșteaptă-te, române! - sacâz - sifoane - ciucalată - acadele - plesnitori - tunuri - călușari - smochine - păpuși - poame - capul vorbitor - Leul de mare - "Vasilache" - copilul cu trei picioare - încercarea puterii - distracția americană - belciuge - fonografe - războiul român pentru țesut - mingi - urcioare - bere - cruci - Dumnezei - fluiere - alune prăjite - Bragadir - fisticuri - Luther - beigălă - Opler - călăreți - orbeți - birji - schilozi - automobile - zamparagii - guvernamentali - opozanți - Visul Maichii Precistii - Minunile lui sf. Sisoe - Alexe, omul lui Dumnezeu - borangic - țâri - sardele - lămâi - brânză - urdă - cașcaval - slănină - roabe - velințe - altițe - bibiluri - fote - perdele - ștergare - marame - furci - căldări - pirostrii - lopeți - ălbii - copăi - fedeleșuri - porci - mătănii - paiațe - rogojini - parfumuri - ciorapi - iminei - ghete - cizme - papuci - mătăsării - piepteni - drâmburi - darace - cobze - pomadă - clarinete - maimuțe - orice obiect 30 de bani - certuri - chefuri - aldămașuri - tămbălăuri - "Numai 40 de bani ocaua de Drăgășani, vechi veritabil!" - "5 bani cafea gingirlie!" - nuci - sare -salam de Sibiu - "Hop și eu cu Țața Lina! adevărata plăcintă română și cozonaci moldovinești!" - prafuri de pureci - covrigi - roșcove - frânghii - stafide - curele - șei - hamuri - clopote - căruțe - coșuri - bomboane - rahat - muzici - gogoși - pălării - testemele - muște - popi - cocoane - mateloți - impiegați - pensionari - suprimați - popor - seniori - dame - MM. LL. - A.A. L.L. - târgoveți - târgovețe - țărani - țărance - intelectuali - artiști - poeți - prozatori - critici - burgheji - tramcare - tramvaiuri - capele pârlite - jupe călcate -bătături strivite - copii pierduți - părinți beți - mame prăpădite - guri căscate - praf - noroi - murdărie - infecție - lume, lume, lume - vreme frumoasă - dever slab...

- Criză teribilă, monșer!

Asociația ESCU prezintă un secol de „Povești de Iubire”, în cadrul unei expoziții-eveniment la Mega Mall

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Mon, 08 Feb 2021 10:52:47 GMT

București – În luna lui Cupidon, Mega Mall , în parteneriat cu Asociația ESCU , îi invită pe bucureșteni să descopere cele mai seducătoare și romantice povești și dovezi de iubire din România ultimilor 100 de ani. Expoziția „Povești de iubire”, dedicată îndrăgostiților și tuturor romanticilor, va fi deschisă între 12-28 februarie în zona Peek and Cloppenburg (etaj 1) și îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în istoria intimă a României. Tot aici, curioșii vor avea ocazia să-și facă fotografii la un panou stilizat cu expresia „Te iubesc” scrisă în peste 100 de limbi din toată lumea. Accesul este gratuit , iar purtarea măștii de protecție și respectarea măsurilor de distanțare fizică sunt obligatorii.

De la tradiționalul Dragobete până la internaționalul Valentine’s Day, de la cochetăria Bucureștiului din Belle Époque până la emanciparea feminității din perioada interbelică, sute de simboluri, mărturii și obiecte de memorabilia aparținând îndrăgostiților reflectă puterea și fascinația pe carele emană iubirea indiferent de epocă. Printre temele explorate în cadrul expoziției se numără: tabuurile, poveștile de iubire trăite de artistocrați și artiști români, statutul femeii, rolul vestimentației ca simbol al senzualității sau al purității, gesturile îndrăgostiților, descântecele etc.

Obiectele-mărturie ale poveștilor de iubire fac parte din colecții private ( Florian Ciobanu – Reclame Vechi Românești, Iulia Gorneanu, Asociația Muzeul Jucăriilor etc.)., iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere, într-un decor jucăuș, vederi retro, scrisori vechi și chiar produse cosmetice. Nu vor lipsi nici reclamele care promiteau secretul dragostei veșnice, reviste și ziare ale vremii care discutau despre obiceiurile iubirii și ale căsniciei și chiar glume erotice prezente în caricaturi și satiră. Acestora li se adaugă partituri de cântece amoroase, simboluri și cadouri, versuri din poezii, anunțuri matrimoniale, moda interbelică de promenadă pentru cupluri, dar și cea din zona rurală, precum și poveștile cuplurilor celebre din istoria României.

Această expoziție ne va pune în perspectivă chiar felul în care ne putem raporta la aceste reprezentări ale tematicii dragostei la noi în țară, prin obiecte care evocă amintiri, sentimente, dar și idei contradictorii despre Ars Amandi , cu tot ce implică acest lucru: jocul seducției, căsnicia și evenimentele majore din viața unui cuplu. Dincolo de constrângerile ideologice din fiecare epocă, dragostea romantică a fost mereu prezentă. În articole, în versuri, în proză, în scrisori, în cronici, în anunțuri de mica publicitate, în caricaturi, ilustrații, la radio sau, mai târziu, pe micile ecrane. Paginile ziarelor au fost mereu presărate cu dragoste și romantism, cu flirturi, fantezii, cu scandaluri, dar și cu mesaje care erau cumva îndreptate împotriva libertinajului. Felul în care a evoluat societatea se reflectă și în felul prin care a fost tratată dragostea per ansamblu.

Pentru că am intrat oficial în luna iubirii, pe cei care caută poveștile cu prinți și prințese peste hotare, îi rugăm să se uite mai aproape de casă, unde palatele și casele din București și din împrejurimi adăpostesc tot atâtea mistere și istorioare amoroase demne de știut, iar o bună parte le vor putea chiar descoperi în cadrul expoziției “Povești de iubire Made in RO”, între 12-28 februarie, în exclusivitate la Mega Mall.

Asociația ESCU va scoate la lumină cele mai seducătoare și romantice povești și dovezi de iubire de tot felul, ascunse în vremurile trecute ale României, și care au aparținut unor personalități politice, scriitori, artiști sau pur și simplu unor oameni obișnuiți, dar care au trăit în timpuri extraordinare.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall, precum și pe paginile Asociației ESCU - www.asociatiaescu.ro și Facebook Muzeul Publicității și Brandurilor Românești.

Credit foto: Valentin Micu

O vorbă despre reclamele din perioada antebelică

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Mon, 25 Jan 2021 14:38:21 GMT

„Dumneavoastră” cum vă plac reclamele vechi?

Ne plac machetele din colecția Reclame Vechi Românești, unele dintre care conțin chiar capodopere de lucrătură grafică. Le admirăm expuse la MADE IN RO – Muzeul Publicității și Brandurilor Românești și online pe pagina colecției Florian Ciobanu.

Reclamele din perioada ante- și interbelică, anterioară regimului comunist, ne spun multe despre o societate modernă, deopotrivă dinamică și stabilă; cosmopolită și totuși destul de tradițională în autohtonismul ei. Oamenii aceia sofisticați ai erei industriale aveau tabieturi și valori care, în parte făceau ecou epocii boierilor și traiului patriarhal. În superbele machete din catalogul magazinului La Peștele de Mare cu Vulturul în Gheare, adresarea se face, în principal, unor doamne cu educație și statut social înalte, care au cel puțin o servitoare („fată în casă”). Bărbații poartă costum și, dacă sunt în oraș, neapărat pălărie.

În general, reclamele din presa tipărită se adresează unei minorități urbane alfabetizate și înstărite. Este poate „caracterul aspirațional” al vremii, valabil și pentru celelalte categorii sociale, în plină emancipare. Diferența majoră dintre desfacerea „cu ridicata” de atunci și retailul de azi; dintre publicitatea de atunci și cea din ultimele decenii – constă în faptul că, în acele timpuri, ciclul producție-distribuție-vânzare nu avea anvergura și ritmul fluxurilor industrial-comercial-mediatice de azi.

Eram o societate capitalistă, dar nu încă o societate de consum, cum aveam să devenim după ʼ89.

Chiar și așa, ante- și interbelicul sunt epoci ale boom-ului ubanistic. Să ne gândim numai la curba vertiginoasă a creșterii populației din București în această perioadă: 1912 - 341.000 de locuitori; 1930 - 639.000; pentru ca, în 1948, capitala să atingă un milion de locuitori.

Regimul comunist va înteți procesul de industrializare, ceea ce va strămuta tot mai mulți români de la sat la oraș. Da, publicitatea „comunistă” va fi influențată de propagandă, va înfățișa o societate egalitară, „obștească”; dar va păstra ceva din vechea publicitate burgheză: adresarea curtenitoare, folosirea pronumelui de politețe și o anumită etică negustorească de modă veche, conform căreia „clientul e stăpân” (chiar și în comunism, da!).

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

Începe a treia ediție Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești, 3-18 noiembrie, la Galeria Senat (Combinatul Fondului Plastic)

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 05 Nov 2020 11:43:25 GMT

Va fi o ediție aniversară, care aduce un omagiu mărcilor și reclamelor autohtone ce au făcut istorie, fie că au rezistat testului timpului și s-au reinventat, fie au dispărut

Peste doar câteva zile va debuta a treia ediție a Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești, care va avea loc între 3-18 noiembrie, cu principala destinație la Galeria Senat (Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29, sector 1), un spațiu industrial reconvertit creativ pentru scena culturală din București. Vă invităm să descoperiți ce era de bonton pe vremuri, explorând în premieră peste 2500 de exponate care reprezintă povestea unor branduri celebre din viața cotidiană. Expoziția muzeului itinerant va putea fi vizitată zilnic, în perioada amintită, între orele 12:00 și 20:00, cu intrarea gratuită, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemia Covid-19.

Veți putea descoperi cum a apărut publicitatea ca activitate în România, ce cumpărau și consumau sau aveau prin locuințe românii în trecut, dar și poveștile din spatele reclamelor și brandurilor naționale de altădată, marcând astfel continuarea eforturilor de a crea primul muzeu de publicitate și branduri românești, într-un tur al amintirilor, un proiect inițiat și organizat de Asociația ESCU , începând cu 2018, în continuarea misiunii de a înființa un muzeu permanent dedicat expunerii, documentării și digitizării elementelor patrimoniale legate de mărcile românești și de creațiile publicitare din ultimii 150 de ani.

Muzeul Made in RO va avea loc într-un spațiu neconvențional, ce va aduce sub același acoperiș o expoziție principală prezentată ca o călătorie în timp, ce își va introduce vizitatorii într-o adevărată istorie vizuală a publicității românești și a mărcilor autohtone, cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV, reclame din arhive, dar și de propagandă politică din alte vremuri trecute.

Programul Made in RO deține și o componentă educativă complexă pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media, personalități și practicieni din domeniul comunicării, dar și publicul larg, nostalgic sau simplu amator al mărcilor naționale.

– Conferințele vor fi fi transmise live online pe pagina de facebook a muzeului – https://www.facebook.com/muzeulpublicitatii/ , iar printre tematici amintim de:

Reclama Made in RO într-un tunel al timpului: campanii publicitare românești de Golden Drum, dar și de Zmeura de Aur. 9 noiembrie, ora 10.00

Umor și nostalgie în publicitatea românească: studii de caz pe branduri noi și branduri mai vechi construite ca imagine pe perspectiva trecutului sau pe haz de necaz. 10 noiembrie, ora 10.00

– Programul Made in RO va contura, de asemenea, primul muzeu virtual de publicitate și branduri românești, care reprezintă o cronică digitală a memoriei economiei României în care vom promova identitatea culturală și istorică a industriilor creative prin articole, analize, fotografii de arhivă, fragmente din presa din țară, dar mai ales prin digitizarea unei părți din colecțiile expuse din expoziție pe website-ul dedicat proiectului http://www.muzeulpublicitatii.ro.

“Ediția din acest an a stat, ca mai toate proiectele derulate în domeniul cultural, sub semnul apăsător al întrebării, însă am înaintat curajoși să apucăm acest vis nebun de a vedea încă o ediție a muzeului nostru pe picioare, care cuprinde micile și aparent neînsemnatele obiecte mundane, ce fac parte din istoria economică și creativă a României, dar și din intimitatea ei, cu tot ce ține de preferințele de consum, de mentalități, lifestyle și mituri sociale. Nu există în momentul de față o altă posibilitate să descoperiți o colecție-cabinet de curiozități mai complexă și documentată, care cuprinde, sub aceeași pălărie, “anunciuri” venite din alte timpuri, alături de o expunere de mărci naționale mai vechi și mai noi: șoșoni Mociornița, ateliere de croitorie și încălțăminte interbelice, motoretele Victoria, Carpați sau Mobra, apoi binecunoscutul Guban, ciorapi Adesgo, pastele de dinți Cristal și Kalodont, locomotivele Malaxa, Loteria Română, CEC, uleiul Luboil-Unirea, Revistele Realitatea Ilustrată, Dimineața și a Oficiului Național de Turism, țigaretele Carpați, săpunurile Pisica și Cheia, lămpile Tungsram M.R., cosmeticele Farmec, primele sticle de Pepsi-Cola sigilate, fabrica de telefoane Standard, oțetul Podgoreanu, PECO, CI-CO, vopseaua de păr Cromoplatin, Dacia, biscuiții Eugenia, ciocolățica Mirela și ROM, mașinăriile de gătit Aragaz, ARO, aspiratorul Ideal, Danubiana, Electronica și Tehnoton Iași, ceasul Optimef, Pegas, Supco, magazinele Unirea și Victoria, Brifcor, apoi Connex, care a anunțat sosirea capitalismului și multe altele, pe scurt, exponatele ies din casele oamenilor și ajung piese de muzeu” – declară Andreea Dănescu, Președinte Asociația ESCU .

– Mai multe informații interesante despre programul complet al evenimentului se regăsesc pe website-ul oficial al muzeului – https://muzeulpublicitatii.ro/, precum și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/muzeulpublicitatii/.

– Adresa Galeriei Senat din cadrul Combinatului Fondului Plastic este – Str. Băiculești, nr. 29, sector 1.

Informații de organizare importante în contextul pandemiei Covid-19:

Evenimentul va fi organizat ținând cont de distanțarea socială și de toate regulile și recomandările valabile în prezent, pentru a garanta siguranța publicului. Este redus numărul de persoane ce poate intra în expoziția muzeului în același timp, cât și timpul de vizitare la 1h, existând fluxuri și trafic atent gândite și controlate.
Toți vizitatorii sunt invitați să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în expoziție și vor fi admiși doar vizitatorii care, după termometrizarea noncontact, au o temperatură sub 37.3 și doar în condițiile purtării de mască de protecție, care va trebui să acopere gura și nasul pe toată durata vizitei.
Expozițiile pot fi vizitate între 3-18 noiembrie, în intervalul 12:00-20:00, iar în weekend între orele 12:00-21:00.
Alegerea spațiului a ținut cont de contextul actual, ansamblul de clădiri din cadrul Combinatului Fondului Plastic asigurând o suprafață mare de spații interioare și condiții de distanțare socială.

***

Colecții principale și colecționari:

Colecții și colecționari principali: Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești 1840-1995, Cristian și Mihai Dumitru // Asociația Muzeul Jucăriilor, Alexandru Stoian // Asociația Cultural-Educativă pentru Protejarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric “Suntem România” // Val Iacob // Muzeul Parfumului powered by Beautik Haute Parfumerie

Made in Ro : muzeu de publicitate și branduri românești este un proiect:

Inițiat și organizat de : Asociația Escu

În parteneriat și cu găzduirea : Galeria Senat

Co-finanțat de : AFCN

Sponsori principali : Mega Mall, LIDL România

Sponsori și parteneri : Farmec, Arctic, Pepsi

Comunicat de : Line Agency

Parteneri media ai evenimentului : Radio Guerrilla, PRO TV, IQads, The Institute, Pagina de Media, Alist Magazine, Modernism.ro, Știri ONG, Romania Pozitivă.

Reclame în Retrospectivă – Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 22 Sep 2020 20:05:00 GMT

Reclame în Retrospectivă – Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești revine cu a treia ediție, luând startul cu o expoziție de neratat la Mega Mall

– O călătorie nostalgică și plină de umor în ultimii 150 de ani de creație publicitară și mărci care au făcut istorie: vino să descoperi ce era de bonton pe vremuri, explorând în avanpremieră peste 500 de exponate care reprezintă povestea unor branduri celebre din viața cotidiană

– Expoziția va avea loc la Mega Mall între 2-18 octombrie, deschizând seria de evenimente organizate sub umbrela muzeului temporar Made in RO, din perioada 3-18 noiembrie, la Arcub-Hanul Gabroveni-

Muzeul de publicitate și branduri românești se întoarce “acasa”, pentru că va aduce decorul și conținutul autentic al unui magazin universal, de acum poate 50 sau 100 de ani, în spațiul cel mai natural în care acesta ar putea să existe – într-un centru comercial ultra-modern. Vizitatorii vor descoperi între 2-18 octombrie, la Mega Mall , cum a apărut publicitatea ca activitate în România, ce cumpărau românii în trecut, dar și poveștile din spatele reclamelor și ale brandurilor naționale de altădată, marcând astfel debutul celei de-a treia ediții a primului muzeu temporar de publicitate și branduri românești , inițiat și organizat de Asociația ESCU .

Evenimentul reprezintă o introducere cu parfum retro în casele românilor din trecut, printr-o expoziție care va îngloba “anunciuri” amuzante și cu o grafică spectaculoasă, precum și obiecte marcante din creația publicitară și din evoluția mărcilor emblematice autohtone, care vor prinde viață, oferind o experiență culturală nemaiîntâlnită într-un spațiu comercial.

Expoziţia este o ocazie unică pentru publicul din București de a explora peste 500 de obiecte autentice de memorabilia și artefacte, precum ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV cu reclame sau transmise la Radio, studii de caz pe campanii de publicitate și antreprenori români, reclame din arhive și multe altele.

Selecţia cuprinde piese autentice din patru perioade de timp distincte: antebelic, interbelic, perioada comunistă și întoarcerea la capitalismul din perioada contemporană – conţinând atât printuri (afişe, ziare, reviste), cât şi obiecte reprezentative pentru designul de produs de larg consum al acestor vremuri. Decorurile autentice și colecțiile prezentate vor purta vizitatorii într-un tur fascinant al amintirilor, dar vor și radiografia felul în care România a trecut prin schimbările de consum, de mentalități, de lifestyle și economice de-a lungul vremii, prin câteva branduri și campanii publicitare care au făcut carieră. Este un mod inedit de a privi de ce „reclama este sufletul comerțului” prin lucrurile pe care generații întregi, familiile noastre le-au cumpărat și au crezut că le vor îmbunătăți statutul social sau erau simple uzanțe zilnice, dar mai ales prin vocea publicității care a reflectat societatea per ansamblu.

Expoziția va readuce la viață o lume uitată, de explorat, reprezentând un punct de întâlnire între generații, nostalgici și pasionați deopotrivă, reprezentând un tunel în trecut, dar și în prezent, către ultimii 150 de ani, văzuți prin prisma creației publicitare, a industriilor creative autohtone, a obiectelor de larg consum fabricate în România și a antreprenoriatului 100% Made in RO.

Ediția a treia a muzeului de publicitate și branduri Made in RO va continua în luna noiembrie, la Arcub, printr-o componentă educativă complexă, aplicată prin expoziții, conferințe, tururi ghidate, podcast-uri și ateliere creative, masterclass-uri și spații experiențiale pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media, personalități și practicieni din domeniul comunicării, dar și publicul larg, nostalgic sau amator al mărcilor naționale. Evenimentul de anul acesta va marca, de asemenea, și construirea primului muzeu virtual de publicitate și branduri românești, care reprezintă o cronică digitală a memoriei industriilor creative din România, cuprinzând tururi virtuale, articole, analize, fotografii de arhivă, fragmente din presa din țară, dar mai ales digitizarea unei părți din colecțiile expuse din expoziție pe website-ul dedicat proiectului www.muzeulpublicitatii.ro.

Colecții și colecționari principali: Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești 1840-1995, Alexandru Stoian // Asociația Cultural-Educativă pentru Protejarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric “Suntem România” și Cristian și Mihai Dumitru // Asociația Muzeul Jucăriilor și multe alte colecții private.

Mai multe informații interesante despre programul complet al evenimentului se regăsesc pe website-ul oficial al muzeului – https://muzeulpublicitatii.ro/ , precum și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/muzeulpublicitatii/ și https://www.facebook.com/MegaMallBucuresti.

Made in Ro: muzeu de publicitate și branduri românești este un proiect:

Inițiat și organizat de : Asociația Escu

În parteneriat și cu găzduirea : Mega Mall

Co-finanțat de : AFCN

Comunicat de : Line Agency

*** Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Muzeu temporar de publicitate și branduri românești Made in RO 2019: sinteza unui veac de creativitate

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Tue, 03 Mar 2020 16:13:00 GMT

#MadeInRO a fost viziunea Asociației ESCU de a oferi publicului o retrospectivă ilustrată din ultimii 150 de ani asupra publicității și a mărcilor naționale printrr-un proiect – manifest unic pe scena culturală din țară.

Proiectul a avut loc în perioada 8-24 noiembrie 2019, la ARCUB, iar paleta de activități din cadrul acestuia s-a bucurat de atenția unui public participant de peste 8.500 persoane care au vizitat la cel puțin una dintre componentele proiectului, iar multiple canale media au realizat reportaje audio-video despre ineditul proiectului. La începutul proiectului am lansat și catalogul cu reclame românești, atât în mediul online cât și offline. în versiunea print (@copyright).

Catalogul expoziției este disponibil aici:

Activități principale desfășurate:

1 EXPOZIȚIA PRINCIPALĂ de elemente publicitare “MADE IN RO: Muzeu temporar al publicității și brandurilor românești “, curatoriată din colecții private, dar și printr-un call național de artefacte și produse publicitare.
5 CONFERINȚE : publicitari, specialiști din comunicare din companii, mediul academic, artiști, jurnaliști etc. au discutat transformările radicale prin care au trecut industriile creative și brandurile de la începutul secolului până în prezent
10 ATELIERE CREATIVE: incubator de idei și practici care au ilustrat ideile tinerilor despre modalitățile prin care se pot reinventa anumite branduri românești

Pe scurt, statisticile ediției:

Expoziția principală Made in RO: muzeu temporar de publicitate și branduri românești

Ambiția expoziției a fost să surprindă un fir istoric al reclamelor și mărcilor autohtone în
obiecte originale și autentice de memorabilia, ambalaje, afișe, materiale publicitare, propagandă, machete, care pot povesti despre evoluția bunurilor de larg consum, despre apariția și dezvoltarea industriilor creative în România.

Concept curatorial:

Expoziția a fost organizată într-o apariție cronologică a brandurilor și reclamelor, dar și pe elemente legate de tipologie (produse casnice, electronice și electrocasnice, îmbrăcăminte, cosmetice, produse alimentare etc.) în: (1) perioada antebelică și Primul Război Mondial, (2) perioada interbelică, (3) Al Doilea Război Mondial și perioada postbelică (4) comunismul, care coincide cu apariția celor mai populare branduri românești produse în masă, (5) După ‘89 și reînceputurile publicității românești, branduri autohtone care au reuşit să se reinventeze şi să supravieţuiască în capitalism, unele dintre ele devenind chiar “ambasadori” ai României.

Expoziția s-a realizat prin captarea unor colecții importante din România, lucru care s-a realizat printr-un apel național, s-au regăsit obiecte autentice de memorabilia și artefacte ale brandurilor iconice, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă politică, postere, machete, ziare și reviste cu reclame, produse casnice de larg consum, cosmetice, jucării, textile, electronice și electrocasnice, produse alimentare, clipuri TV cu reclame sau transmise la Radio, studii de caz pe campanii de promovare/agenții de publicitate premiate și antreprenori români, reclame din arhive și o mini-expoziție de reclame în premieră a celebrului ilustrator de benzi desenate, Puiu Manu. În plus, expoziția a fost completată de ecrane multimedia care vor difuza reclame TV și radio, studii de caz despre campanii publicitare de succes, dar și publicitate outdoor și de tip OOH.

2. Conferințe & brand talks cu invitați – specialiști și pionieri din industriile creative, publicitari, jurnaliști, reprezentanți instituționali, ai societății civile, mediul academic și universitar, artiști, sociologi și antropologi.

Să ne imaginăm viața fără publicitate. Exercițiu de expunere a rolului publicității în societate .

Intro: Publicitatea, fie că ne place, fie că nu, susține modul de viață pe care îl ducem acum. Mare parte din inovații s-au produs pentru că unele companii sau antreprenori și-au dorit să devină mai buni decât alții și să se poată promova ca atare. Publicitatea și comunicarea, în general, au dus la luptele constructive de idei între producători. Publicitate și brandurile spun ceva despre pulsaţiile economice ale unei țări în diverse etape ale sale. Sunt o parte din istoria intimă a societății de consum.

Invitați:

Dragoș Vasile, Producător al emisiunii Apropo TV, moderator

Veronica Savanciuc, Preşedinte şi CEO Lowe Group Romania

Șerban Alexandrescu, Fondator al agenției Headvertising

Robert Tiderle, Fondator Papaya Advertising

Lucian Georgescu, Fondator al agenției GAV

Vlad Tăușance, Asociat în agenția Argo / strateg în Fundația Friends For Friends

Oamenii nevăzuți ai reclamelor: graficianul și regizorul. Despre estetica publicității românești înainte de anii ’90, dar și după anii 2000

Invitați:

Marius Constantinescu, jurnalist și prezentator TVR – moderator

Puiu Manu, Grafician și realizator de benzi desenate

Alexandru Maftei, scenarist și regizor de reclame publicitare

Ciprian Isac, Cofondator Atelierul de Grafică și cooperator GraphicFront.ro

Mihai Tudoroiu, documentarist, specialist în marketing și comunicare

I ntro : O retrospectivă a unui secol în care s-a prefigurat profilul unor graficieni și regizori cu o intuiție dincolo de șabloane care s-au implicat în aparatul de comunicare al mărcilor naționale. Despre inventarea formelor vizuale ale unor branduri românești cunoscute. Despre fonturi, litere, personaje, volumetrii care pot fi considerate “Made in RO”. Cum se umanizau vizual mărcile? Cum s-a putut “comunica” dincolo de sterilitatea de imagine din perioada comunistă? Grafica degenerată în propagandă. O regăsire a spiritului de joacă în reclamele anilor ’90 și 2000.

Cuvinte ilustrate: povești românești pe bandă desenată, 15 ianuarie, ARCUB

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Thu, 09 Jan 2020 21:56:00 GMT

Expoziția de benzi desenate și conferință cu ilustratori, cărți de povești din toate timpurile, jocuri și jucării românești, ateliere creative de ilustrație și storytelling, club de lectură pentru părinți

Cuvinte ilustrate: povești românești pe bandă desenată este un proiect propus de Asociația ESCU, care va avea loc în data de 15 ianuarie, între orele 11-21, la ARCUB (Hanul Gabroveni), pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale , prin care publicul are șansa să descopere în premieră scriitori români și poveștile acestora în cadrul unei expoziții de benzi desenate, cu lucrări realizate de câțiva dintre cei mai prolifici ilustratori și graficieni români și întâlnirea cu aceștia, dar și prin ateliere creative de desen și lectură și o mini-expoziție de jocuri, jucării și obiecte de memorabilia inspirate de povești și basme autohtone.

Expoziția de față reunește sub acelasi acoperiș, povești românești în benzi desenate, autori de BD din toate generațiile: și cei dinainte de ’89, dar și cei din noul val. Vom descoperi lucrări ale lui Puiu Manu, Valentin Tănase, Șerban Andreescu, Sandu Florea, Sorin Anghel, Livia Rusz, Mihai Ionuț Grăjdeanu, Vali Ivan, Alexandra Măndoiu, Mircea Arapu, Maria Surducan, Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu, Xenia Pamfil și Adrian Grăjdeanu . Planșele expuse provin din revistele Comics Didactic, expozițiile Maeștri ai Benzii Desenate Românești și din colecții private.

Super eroii din comics-urile americane, personajele din bandă desenată franco – belgiană, dar și cele din manga – banda desenată japoneză își pot găsi cu ușurință corespondenți în literatura română pentru copii, texte pline de aventuri și eroi de poveste!

Această inițiațivă care are ca scop re-atragerea elevilor către literatura română. În același timp, proiectul urmărește creşterea gradului de acces la cultură prin promovarea textelor literare, luând în calcul o perspectivă mai neconvențională, dar atrăgătoare, respectiv banda desenată, care ar trebui să fie privită în special ca un act de cultură pentru copii. De unde și de ce acest demers? Înainte de anul 1989, poveștile românești erau prezente în publicații pentru copii, precum Cutezătorii, Șoimii Patriei, Luminița, Almanahul Copiilor, unde textele scriitorilor români erau transfomate în benzi desenate. După anul 1990, banda desenată cu subiecte din literatura română a început să fie mai puțin prezentă în publicațiile pentru copii, locul fiind luat de literatura universală. Ca răspuns al acestui fenomen, au apărut în ultimii zece ani proiecte de bandă desenată precum revistele Comics Didactic, albumele cu Amintiri din Copilărie, romane grafice inspirate din basmele românești, dar și alte publicații.

“Banda desenată este o artă narativă, grafică, secvențială, dar mai ales una dintre cele mai la îndemână activități menite să stimuleze imaginația publicului tânăr, să îl apropie de lectură și să îl ajute să ajungă la o înțelegere mai aprofundată a textului. Pentru un copil căruia i se citește sau care citește o bandă desenată, ilustrația este un sprijin, o lume de descoperit în afara textului. Ne-am propus să le arătăm celor mici, dar și adulților deopotrivă, că fiecare carte este o aventură care merită trăită, iar componentele interactive ale proiectului propus, precum expoziția, atelierele și conferința cu tematica benzii desenate și a literaturii românești, nu pot fi decât un început pentru toată lumea de a explora și alte modalități de a fi creativ.”

Andreea Dănescu (Președinte Asociația ESCU, inițiator al proiectului).

1. Expoziția de benzi desenate a 15 artiști renumiți din România , cărți de povești din toate timpurile, jocuri și jucării românești, care au ca tematică povești, jocuri și autori ai literaturii române. Expoziția va fi însoțită și de vizionarea unor povești pe diapozitive. Printre poveștile expuse se vor număra: Toate pânzele sus, Făt-Frumos din lacrimă, Craii de Curte Veche, Enigma Otiliei, La Țigănci, O scrisoare pierdută, Dl. Goe, Mircea cel Mare și Solii, Toma Alimoș, Cele douăsprezece prințese dansatoare, Luceafărul, Greuceanu, Cocoșelul neascultător, Noapte de decembrie, Hagi Tudose, Bubico, Țugulea, Neghiniţă, Harap-Alb, Povestea porcului, Sarea în bucate, Ocaua lui Cuza, Scrisoarea a III-a, Vizită, Isprăvile lui Păcală, Sobieski și Românii etc.

2. Ateliere creative de desen, ilustrație, lectură interactivă și storytelling dedicate copiilor – “COMICS DIDACTIC”

Vă așteptăm alături de autorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu, să descoperiți universul benzilor desenate! Copiii își vor face noi prieteni în timp ce, prin joacă și desen, își vor dezvolta imaginația și vor deveni creatorii propriilor reviste de benzi desenate. Prin intermediul atelierului, copiii vor învăța să realizeze o scurtă bandă desenată cu câte două sau mai multe cadre, cu unul sau mai multe personaje, respectând un fir epic și dând naștere unei povești cu episoade scurte.

Realizate de: Mihai Ionuț Grăjdeanu – ateliere de ilustrație și desen – orele 13-15 / Alexandra Timofte – lectură interactivă – orele 19-20

3. Clubul de lectură al părinților – atelier practic dedicat părinților prin care aceștia pot explora modalitățile prin care pot ajuta la formarea obiceiului de a citi în familia lor. Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Specialiști în parenting și psihologie vor propune celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Realizat de: Nora Neghină – orele 16-17

4. Conferința ”Ce mai citim astăzi? Cum sună viitorul poveștilor și al domeniului benzilor desenate și cărților pentru copii din România?” , ARCUB (Sala Cafenea), ora 18.00 -19.00

Printre temele discutate se vor număra:

– O trecere scurtă în revista a micii istorii de bandă desenată românească și a personalităților marcante din domeniu

– Ce înseamnă un bun ilustrator, după ce criterii se stabilește valoarea unei ilustrații, cât de prețuiți sunt ilustratorii în România, cui îi va aparține viitorul acestui domeniu?

– Cum trebuie să fie făcută ilustrația de carte sau bandă desenată? Există reguli? Există limitări?

– Cum arată piața de carte românească pentru copii?

Invitați:

– Mihai Ionuț Grăjdeanu , autor prolific de bandă desenată și romane grafice, a initiat multiple proiecte editoriale, precum „Legendele Dacilor”, “Comics Didactic” și BD HISTORIA Benzi Desenate Istorice.

– Puiu Manu , grafician, realizator de benzi desenate, unul dintre cei mai longevivi, prolifici și talentați creatori de benzi desenate istorice, de aventuri și science-fiction din România.

– Șerban Andreescu , cunoscut ilustrator de cărţi pentru copii, un maestru al benzilor desenate. A colaborat cu numeroase edituri şi reviste din România.

– Valentin Tănase , pictor, sculptor, ilustrator şi autor de benzi desenate, a realizat o serie de ilustrații de carte (ex. „Povestiri Istorice”) și nenumărate pagini de bandă desenată (de exemplu în revistele Cutezătorii, Universul Copiilor)

– Mădălina Corina Diaconu – moderator – jurnalist Radio România Cultural și organizator al Salonului de Bandă Desenată din București

5. Vizionare de diapozitive și diafilme cu povești pentru cei mici, orele 20.00-21.00

• Mai multe informații interesante despre programul complet al evenimentului se regăsesc pe website-ul oficial https://www.asociatiaescu.ro/ și pe pagina de event pe Facebook – https://www.facebook.com/events/2745949885499330/.

Curatorii selecției expoziționale sunt autorii Mihai Ionuț Grăjdeanu și Alexandru Ciubotariu .

Imaginea principală a acestei expoziții este semnată de Aniela Ariton .

Inițiator și organizator: Asociația ESCU

Un proiect cultural sprijinit financiar de Ministerul Culturii

Susținut de Primăria Capitalei, prin ARCUB

Parteneri: Comics Didactic și Asociația Muzeul Jucăriilor

Parteneri media: Radio România Cultural și Itsy Bitsy

***

Despre Asociația ESCU

www.asociatiaescu.ro

Asociaţia ESCU înseamnă Educaţie, Societate, Cultură, Umanitate. Suntem o organizaţie nonguvernamentală tânără, independentă, apolitică, non-profit, înființată în anul 2005, cu obiectivul principal de a îmbunătăţi nivelul cultural şi educaţional al publicului din ţară. Principala noastră direcţie de activitate este dezvoltarea ofertei culturale din spaţiul public românesc prin proiecte inovatoare care au ca misiune susținerea practicilor culturale la nivel național și multidisciplinar. Asociația noastră operează la intersecția dintre creativitate, artă și antreprenoriat cultural, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice, precum și programe de mentorat în diplomație și relații internaționale. Proiectele noastre de referință, axate pe domenii precum diplomația culturală și publică, relații internaționale, publicitate și branding, sunt World Experience Festival, NATO Youth Academy, Diplomatic Backstage Program și Made in RO: muzeu temporar de publicitate și branduri românești, ediția a doua a Made in RO:100 ani de branding românesc.

Colecții și colecționari

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sun, 27 Oct 2019 21:17:00 GMT

Materialele publicitare, toate numai în format original și autentic, cuprinse în acest catalog și în cadrul expoziției, fac parte din colecția privată a lui Florian Ciobanu, denumită „Reclame Vechi Româneşti 1840- 1995“.

Program Conferințe Made in RO & Brand Talks

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sun, 27 Oct 2019 20:50:00 GMT

Invitați – specialiști și pionieri din industriile creative, publicitari, jurnaliști, reprezentanți instituționali, ai societății civile, mediul academic și universitar, artiști, sociologi și antropologi.

1. Să ne imaginăm viața fără publicitate. Exercițiu de expunere a rolului publicității în societate. Luni, 11 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

2. Oamenii nevăzuți ai reclamelor: graficianul și regizorul. Despre estetica publicității românești înainte de anii ’90, dar și după anii 2000 // Marți, 12 noiembrie, ora 18.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: O retrospectivă a unui secol în care s-a prefigurat profilul unor graficieni și regizori cu o intuiție dincolo de șabloane care s-au implicat în aparatul de comunicare al mărcilor naționale. Despre inventarea formelor vizuale ale unor branduri românești cunoscute. Despre fonturi, litere, personaje, volumetrii care pot fi considerate “Made in RO”. Cum se umanizau vizual mărcile? Cum s-a putut “comunica” dincolo de sterilitatea de imagine din perioada comunistă? Grafica degenerată în propagandă. O regăsire a spiritului de joacă în reclamele anilor ’90 și 2000.

3 . Mărci vechi, branduri noi: povești de antreprenoriat 100% Made in RO // Miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: Evenimentul prezintă o dezbatere despre construirea unui brand 100% Made in RO, amintiri despre începuturile antreprenoriatului și despre perspectiva brandurilor românești și relevanța acestora pe plan local, dar și internaţional. Povești ale unor afaceri de succes: ale firmelor cu capital românesc și a antreprenorilor români, a oamenilor cu idei grozave care încearcă să schimbe ceva în imaginea de fond a României. Despre rezistență, rebeliune și rebranding. Despre inovație, despre reinventarea mărcilor românești cu istorie, acomodarea lor cu un “nou” public și o retorică de brand diferită, dar mai ales despre noii antreprenori ai secolului XXI. Despre ONG-uri percepute ca branduri, despre cum se comunică mărcile românești. Despre antreprenoriatul în jungla presei din România.

4 . Publicitatea trece mai întâi prin stomac. Antropologie culinară prin campanii publicitare // Joi, 14 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: Un pic de antropologie alimentară: să ne satisfacem pofta de tradițional românesc prin campanii publicitare, prin rețete românești uitate și reinventate, prin târguri și oboare, prin legende culinare urbane, prin ce-am avut și ce-am pierdut sau descoperit abia acum ca gust românesc. Despre cine a scris prima carte de bucate românească și de ce arată atât de bine mâncarea în reclame. Există 100% Made in RO când discutăm despre gastronomia autohtonă?

5. Portretul femeii in advertising // Vineri, 15 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Cum s-au shimbat stereotipurile de gen în reclame de-a lungul timpului. Vedem o evoluție? Mass-media și publicitatea au de multe ori un rol hotărâtor în lansarea sau menținerea stereotipurilor din societate, iar clasificările de gen sunt printre cele mai uzitate, când vine vorba de reclame. În trecut era la modă sexismul sau superioritatea unui gen, azi, la nivel mondial, lucrurile tind spre o regularizare mai mult sau mai puțin drastică. Eventual, să râdem de stereotipuri și nu de situație. Să le facem moralizatoare sau mobilizatoare.
Cum stă România la capitolul reprezentării femeii și a feminității în materialele publicitare curente? Oare schimbarea paradigmei vine din interior? De la femeile din advertising?

Credit foto poză de intro: Florian Ciobanu/Reclame Vechi Românești 1840 – 1995

Publicitari din alte timpuri

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sat, 19 Oct 2019 14:27:00 GMT

Perioada interbelică a reprezentat probabil una dintre cele mai idealizate epoci istorice din evoluția României, așa cum o cunoaștem astăzi, și asta se datorează într-o oarecare măsură și activității publicitarilor vremii care au știut să surprindă frumosul acelor timpuri, puternic „franțuzite”, în materialele promoționale din presa scrisă, națională și locală.

Oglinda elementelor socio-culturale ale unui București cosmopolit, dar și principalul instrument prin care se putea accelera occidentalizarea claselor sociale, maeștrii publicitari din perioada interbelică au reușit cu foarte multă migală să ajungă la performanța de a crea elemente grafice cu o reală încărcătură artistică, fără să beneficieze totuși de tool-urile care au devenit atât de indispensabile în activitatea oricărui grafic designer modern.

Dar cum s-a făcut trecerea de la „publicitatea strigată” din fața tarabelor la „publicitatea ca tip profesionalizat de serviciu”?

Istoria primei agenții de publicitate din țara noastră datează din anul 1880 și este strâns legată de numele lui David Adania, părintele publicității românești. Monsieur Adania și-a început activitatea timid, prin introducerea pe ici colo a unor „anunciuri și reclame” în gazetele vremii, extrem de exclusiviste în timpurile acelea și la care aveau acces doar patru firme (două de încălțăminte, o farmacie și o cofetărie). Cu timpul, modificarea cadrului legal și apariția primului Almanah Comercial, îi determină pe proprietarii de băcanii să investească în identitatea firmelor și a mărcilor de comerț, lucru care îi va lărgi paleta de activitate a agenției lui David Adania. Treptat, agenția se extinde, angajează peste 20 de artiști locali și își include în portofoliu și publicitatea murală din stațiile CFR și din mijloacele de transport în comun. *

Succesul Agenției lui David Adania îi determină și pe alți antreprenori curajoși să-i urmeze exemplul și o sumedenie de alți publicitari privați sau agenții de publicitate își fac apariția rapid pe piața locală. Printre ele amintim de Emil Helber, Carol Schudler, Isidor Stern și Oficiul de Publicitate “România”. Complexitatea anunțurilor din ziare devine din ce în ce mai mare, folosindu-se acum ilustrația și chiar fotografia, folosită frecvent pentru anunțurile matrimoniale (cunoscute ca “anunțuri de maritagiu”). *

Ulterior, pe piața românească, apar și filialele marilor agenții occidentale, cea mai cunoscută fiind J.W. Thompson (New York), cea care și avea o politică editorială foarte clară și strictă – nu accepta firme concurente, lucru nemaiîntalnit până atunci în România. În anii ’25, Thompson avea să-și mai uimească audiența cu ceva nemaivăzut – o invită pe Regina Maria să apără în reclama celor de la Pond’s Cold Cream, printr-un testimonial, și asta după ce Majestatea Sa Regală vizitase Americile și achiziționase câteva dintre produsele acestei firme de care se declarase “măgulită”. *

Cu timpul, apar și alte oficii de publicitate, precum Rudolf Mosse (Berlin), specializată în comunicare politică sau Siegfried Wagner, specializată în reclama de turism (promova stațiunile balneare și climaterice din țară și din străinătate). Începând cu anul 1930 apar și agențiile de publicitate care își concentrează activitate pe producția reclamelor electrice, devenite extrem de populare, mai ales în privința frizeriilor și teatrelor stradale. *

Odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, așa cum era de așteptat, activitatea publicitarilor intră în declin și asta din cauza legii antievreiești care îi împiedică pe mulți proprietari să-și mai desfășoare activitățile comerciale pe teritoriul țării. Ulterior, ajunși în communism, statul, prin Partidul Comunist, instaurează monopolul și cenzura asupra domeniului publicitar. Toate firmele sunt închise, iar în locul lor apar cele noi care aveau să servească nemijlocit ideologia socialistă. Printre ele amintim de RECOP, Scînteia, SOTIL, etc, agenții care promovau activitatea liderilor politici în revistele, almanahurile și gazetele îngenucheate și ele de cenzură. *

Percepute ca niște adevărate instrumente de cucerire a pieței și de dezinformare, toate agențiile de publicitate care făcuseră istorie în perioada interbelică sunt efectiv șterse din memoria colectivă. În contrapondere, agențiile socialiste erau considerate de elita politică mai raționale, serveau un scop educativ și contribuiau efectiv la “structurarea nevoilor de bază ale consumatorului”. *

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

Dan Tudoroiu

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Afișul de propagandă: între mobilizare și manipulare

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sun, 13 Oct 2019 21:07:00 GMT

Dacă ar fi să ne raportăm la definiția clasică, afișul poate fi înțeles ca un tip de comunicare publică, tipărită sau desenată, care se distribuie sau se afișează în anumite locații precise, cu scopul clar de a informa și mobiliza audiența în legătură cu diferite tipuri de evenimente, personalități ale vremii, valori sau idei. Dar cum a ajuns acest tip de înștiințare publică, aparent banală, să servească propagandei politice din România?

Încă din cele mai vechi timpuri, afișul propagandistic a reprezentat poate unul dintre cele mai eficiente instrumente de manipulare aflate în mâinile atotputernice ale puterii politice. Atât în vreme de război, dar mai ales pe timp de pace, afișul avea să reprezinte, alături de discursurile radiofonice clasice, foile volante, ziarele “periodiste” sau televiziune alb-negru, canalul principal de comunicare, aflat necontenit la dispoziția mașinăriei de propagandă și a elitelor politice ale vremii. *

Deși într-o fază inițială am fi tentați să credem că acest tip de afiș obișnuia să fie mai des folosit în cadrul regimurilor totalitate decât în cele democratice, iată că realitate ne demonstrează fix contrariul. Indiferent de regim politic sau formă de guvernământ, scopul afișului de propagandă avea să fie fix același, și anume să-l convingă pe trecător să se oprească, să le citească, să se lase convins și apoi, să acționeze indiferent de chestiunea la care acesta făcea referire.

Dacă ar fi să facem o trecere în revistă a evoluției acestui tip de comunicare în masă, atât de apreciat în timpul vremurilor de mult apuse, putem observa că și în România, acesta a servit, etapizat și în egală măsură, diferitelor idealuri pe care clasa politică – indiferent de culoare și apartenență – le consideră relevante la acel moment istoric.

De la înrolarea celor mai bravi români în „forțele armate ale patriei”, până la susținerea financiară a războiului, prin celebrele cupoane economice, sau chiar finanțarea diferitelor monumente arhitectonice grandomane (vezi celebra campanie „Un leu pentru Ateneu”), posterele de recrutare sau de propagandă, produse înainte și în timpul Primului Război Mondial, au fost considerate de criticii de artă precursoarele design-ului grafic.

În timp ce în timpul Primului Război Mondial, afișele făceau preponderent referire la recrutarea bravilor ostași care, prin jertfă lor, vor apăra viitorul „copchiilor și țărișoarei”, iată că în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, propaganda românească începe și ea să se lase ușor, ușor influențată de curentele sovietice venite dinspre Est. În felul acesta, afișele aveau să capete noi teme și valențe, cunoscute parțial doar de elitele românești. Acestea erau evocate cu regularitate de regim, prin toate mijloacele propagandistice posibile, ca o tatonare a ceea ce urma să se întâmple din punct de vedere al schimbării de regim. În felul acesta, subiecte noi precum lupta de clasă, ateismul și „comunismul că factor stabilizator al societății” aveau să devină adevărate laitmotiv-uri în jurul cărora se încerca revitalizarea patriotismului și rezistența împotriva inamicului capitalist. *

Ca și Rusia stalinistă, și România avea să pedepsească cu închisoarea, și chiar cu tortura, artiștii plastici care nu se lăsau îngenuncheați de presiunile politice și refuzau cu ardoare să servească idealurile de clasă. În felul acesta, din ce în ce mai puțini graficieni, cu experiențe și viziuni îndoielnice, rămâneau în slujba partidului cu misiunea de a crea afișe convingătoare care să reușească cu adevărat să mobilizeze marile mase.

Din nevoia de a instituționaliza și eficientiza rapid acest nou tip de propagandă politică, în anul 1949 se înființează, la București, Uniunea Artiștilor Plastici. Artiști tineri, aflați în căutarea unui loc de muncă bine plătit, sunt recrutați să execute lucrări de propagandă sau de „agitație vizuală”, așa cum mai era denumită manipularea politică la vremea respectivă, fără să pună prea multe întrebări referitoare la scopul pe care aveau să îl servească. Statul devine astfel unicul beneficiar al activității artiștilor Uniunii, fapt ce îi va determina inclusiv pe ilustratorii români arhicunoscuți să nu se poată poziționa împotriva adoptării temelor de propagandă, convenționale, impuse deja de noul curent intens mediatizat – Realismul Socialist. *

Ca în orice propagandă totalitară și așa-zis egalitară, regimul a adus în prim-plan și imaginea femeii, conturată cu o paletă caldă de culori, cu un scop clar definit – sporirea impactului emoțional și transmiterea unui puternic mesaj psihologic la nivel de subconștient. Femeile erau prezentate ca adevărate eroine care îi înlocuiau cu cinste pe bărbații mobilizați pe front, în toate sferele de activitate, de la munca câmpului și pană la munca industrială în uzinele și fabricile care, conform propagandei, prosperau mai mult decât niciodată. Într-un astfel de context, femeia avea să devină punctul central al propagandei românești. *

La final de război, afișul își recapătă timid rolul pentru care fusese creat inițial în secolul al XVIII-lea, acela de a informa și educa publicul larg. Un exemplu în acest sens îl reprezintă modul în care a fost comunicat, prin afișe, și rebranding-ul fabricii de armament „Uzina 6 Martie Zărnesti” care în încercarea de a se transforma într-o instituție pur civilă, avea să-și însușească numele „Tohan – fabrică de biciclete”, producând printre alte și celebrele „Pegas”. Cumva paradoxal în aceeași perioadă, arta grafică românească evoluează de la „Humor Antifascist” la ilustrații pentru cărți de copii, benzi desenate sau filme de animație. *

În lipsa unor mijloace moderne de comunicare în masă, afișul politic sau de propagandă a reprezentat un adevărat mijloc auxiliar pentru întreaga clasa politică, care s-a perpetuat la putere, de a comunica cu electoratul și de a-l mobiliza în diferite direcții, mai mult sau mai puțin morale. Nu trebuie să omitem că acesta a generat, dincolo de impactul preponderent negativ, și consecințe favorabile pentru dezvoltarea societății românești și aici am putea aminti de celebrul Baby boom din anii ’60 care a permis reîntinerirea populației apte de muncă. *

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.
Gheorghe Cosma , Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.

Reinventarea brandurilor și a antreprenoriatului românesc după 1990

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Sun, 13 Oct 2019 20:57:00 GMT

Povești de succes și de supraviețuire

Pentru cele mai multe branduri româneşti de calibru povestea a început să fie scrisă acum mai bine de jumătate de secol, în perioada comunistă. Există şi puţine cazuri în care povestea datează de acum aproape 300 de ani. Aceste istorii nu doar că încă se mai spun, dar în cele mai multe cazuri se traduc în prezent în vânzări anuale de zeci, chiar sute de milioane de euro. În ceea ce priveşte brandurile noi care s-au impus pe piaţă în ultimii circa 20 de ani, cele mai multe au atacat domenii dinamice precum IT&C, domeniul bancar, dar și al produselor de larg consum sau nişe de piaţă încă neexplorate la maximum.

Dacia, Arctic, Borsec, Timişoreana, Braiconf, Antibiotice, Rom, Gerovital, Eugenia, Napolact, Pegas sau fabrica de porțelanuri Apulum (fosta Porțelanul) sunt doar zece dintre cele mai puternice branduri româneşti cu istorie. Dintre ele, Timişoreana, brand fondat în 1718, este nu doar cel mai vechi, dar şi printre puţinele, alături de Borsec, care nu au fost create şi popularizate în comunism, iar românii le-au redescoperit “gustul” printr-o poziționare pe piață ingenioasă și în ritm cu vremurile. Pentru alte branduri, atragerea consumatorilor din noua generaţie nu a fost o problemă, pentru că a venit sub umbrela unor nume mari din Europa, care garantau deja calitatea şi fiabilitatea produselor, cum este cazul Dacia, preluată de francezii de la Renault, sau al electrocasnicelor Arctic, preluate de grupul turc Arcelik.

Aşa au renăscut ciocolata ROM, Eugenia sau chiar pufuleţii Gusto (a căror soarta a fost ameninţată în anii ‘90 de “snack”-uri la pungi multicolore). Alte branduri de renume sunt Guban şi Antilopa, întreprinderi relativ prospere acum care, chiar dacă vând mai puţin pe piaţa internă, vând foarte mult în străinătate, Guban produce peste 10.000 de perechi de încălţăminte pe lună. De asemenea, Adesgo, un brand românesc definitoriu, producătorul numărul unu de ciorapi de damă, a fost cumpărat de o firmă olandeză şi vinde în ţara sub marca Diamond.

Printre supraviețuitori care au făcut față cu brio perioadei de tranziție se mai numără berile Ciucaș, Ursus și Azuga, vinurile Murfatlar, Dero, o marcă devenită substantin comun, sinonim cu „detergentul“. În 1995, Unilever a achiziţionat fabrica din Ploieşti, dar şi portofoliul de mărci şi produse. Dero a intrat în epoca modernă prin ambalaj, sistem de producţie şi comunicare, dar i s-a păstrat specificul de marcă „100% românească“.

În toate timpurile, fie că vorbim de epoca antebelică, interbelică, comunistă sau capitalist, ideea de brand sau de marcă națională a îndrumat consumatorul spre o singură certitudine: garanția unei calități superioare și a constanței producţiei. Un brand înseamnă o certitudine, o recunoaștere, o identitate locală sau globală și vine la pachet cu povestea, fie a inițiatorului, a procesului de fabricație sau a poziționării care spune ceva despre statutul social sau stilul de viață al cumpărătorului, iar această percepție nu s-a schimbat nici măcar în comunism, când logourile, mai ales cele ale firmelor străine erau egale cu sentimentul libertății și al alegerilor și înseamnă cu atât mai mult acum, când ne întoarcem din nou privirea spre casă, spre ce-am avut și ce-am pierdut sau ce putem reclădi în materie de mărci naționale.

Ce am avut și ce am recâștigat din trecut?

În ultima vreme, în plină explozie a globalizării, parcă se discută din ce în ce mai mult despre modalitățile prin care noi, românii, putem încuraja brandurile autohtone, despre dorința noastră, parcă mai acerbă decât oricând, de a consuma produsele neaoșe românești, cu care am copilărit și pe care probabil le asociem involuntar cu diferitele momente ale dezvoltării noastre ca adulți, despre acele mărci pe care considerăm că doar noi le mai putem salva de la dispariție, de dragul unor nostalgii trecute. Dar câți dintre noi cunoaștem cu adevărat istoria din spatele acestor branduri românești cu care ne tot lăudăm că ne aparțin, a acelor produse care ne-au făcut atât de cunoscuți peste hotare, mai ales în perioada interbelică?

Iată câteva dintre exemplele celor mai cunoscute branduri românești care indiferent de provocările istorice pe care le-au avut de îndurat, au reușit să se reinventeze și să devină mărci puternice și competitive în capitalism și în societățile consumeriste europene.

Vinul de Cotnari este poate cel mai reprezentativ exemplu din această categorie. Cel mai vechi brand românesc din industria bunurilor de larg consum, podgoriile Cotnari au fost amintite încă de la începutul secolului al XVIII-lea, în cadrul lucrării lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae. Prima atestare istorică a brandului „Vin de Cotnari”, realizat din soiul de struguri „rotundul românesc”, îi aparține tot domnitorului Cantemir, care descria vinul de la Cotnari drept„cel mai nobil vin”. Tot el afirma ca „străinilor le este necunoscut Vinul de Cotnari, căci, fiind transportat fără grija cuvenită, fie pe mare, fie pe uscat, el îşi pierde puterea, dar eu aş îndrăzni să afirm că este mai de soi şi mai nobil decât toate vinurile din Europa, socotind printre ele chiar şi pe cel de Tokai. Vinul are o culoare ciudată, nemaiîntâlnită la alte vinuri, anume verzuie, şi cu cât este mai vechi, cu atât este mai verzui”.

Crama și brandul în sine au îndurat o sumedenie de provocări ale vremii, atât naturale (invazia de filoxere-insecte microscopice care au distrus o bună parte din plantațiile viticole de pe continent; inundații, secete, incendii de vegetație) cât și cauzate de om, precum incendieri voite ca armă a răzbunării sau celebrele bombardamente din timpul celui de-al Doilea Războiu Mondial. Toate acestea nu au împiedicat brandul să se alinieze noilor cerințe ale pieței și să își consolideze imaginea atât pe plan intern, cât și extern.

Mai facem un pas spre prezent și ne apropiem timid de secolul al XIX-lea, poate cea mai înfloritoare perioadă pentru Țările Române din punct de vedere al apariției bunurilor de larg consum. Această perioadă avea să genereze o creștere fără precedent a numărului fabricilor de bere – românii deveniseră mari amatori ai acestui nou tip de băutură. Imediat după revoluția pașoptistă, peste 50 de producători de bere își fac apariția în țara noastră, exploatând o piață aproape neexistentă și creând un nou tip de nevoie în rândul românilor. Printre care așa-numită Fabrică Frederik Czell și Fiii (actualul Ursus, apărut încă din 1927, în urmă rebranding-ului „Fabricile de Bere Unite din Cluj și Turda Ursus SA”), Fabrica Luther din București sau Fabrica de bere Azuga. Multe dintre brandurile acestea, lansate la început de secol XX, încă există și continuă să domine piață autohtonă (Timișoreana, Gambrinus, etc.).

Și pentru că nu ne dorim să credeți că toată discuția noastră gravitează în jurul băuturilor alcoolizate, amintim și de apariția, în aceeași perioadă, a primei fabrici de îmbuteliere a apei minerale – Borsec. Cu o istorie de secol XVII, Borsec era cunoscută ca o „apă tămăduitoare”, îmbuteliată „cu migală” în vase de lut care erau transportate apoi în Transilvania, Moldova și sud-estul Tării Românești. Unele istorioare ne spun cum în 1803, austriacul Valentin Gunther a băut din apa Borsecului și s-a vindecat miraculos de o boală incurabilă pentru care medicii nu găsiseră leac. În 1806, tot doi vienezi, Zimmethausen și Eisner, finalizează construcția fabricii de îmbuteliere. Pană în 1945, fabrică și-a tot schimbat proprietarii, fiind în cele din urmă naționalizată în 1948, ca toate celelalte branduri românești. În prezent, brandul Borsec face parte din portofoliul Romaqua Group.

Cine nu iubește ciocolata? Românii erau mari amatori, încă din 1890, atunci când, în Timișoara, s-au pus bazele primului atelier de dulciuri Kandia. Brandul s-a dezvoltat rapid, lansând treptat o serie de produse delicioase care i-au făcut celebri: tabletele de ciocolată amăruie, praline de ciocolată, napolitanele și biscuiții glazurați sunt doar câteva dintre exemple.

Despre brânzeturi nu mai spunem, românii au fost dintotdeauna fani ai produselor lactate. La începutul secolului XX, apar în Cluj-Napoca, Atelierele Vlad, o făbricuță de brânzeturi care-i purta numele proprietarului. În doar câțiva ani, Atelierele Vlad își schimbă numele în Napoca Brânzeturi, iar după 1909, când a început producția de lapte covăsit în oale de lut și iaurturi, mica făbricuță devine Napoca Lactate. În prezent, fabrica poartă numele Napolact și aparține grupului FrieslandCampina.

Unele dintre aceste branduri au evoluat pe parcursul câtorva veacuri de existentă, altele au dispărut de tot în negura timpurilor. Unele s-au dezvoltat, altele nu au reușit să țină pasul cu dezvoltarea societății. Istoria brandurilor românești este fără îndoială una fascinantă care cartografiază în detaliu imaginea unei societăți cu pretenții occidentale, dar cu preferințe balcanice, a unei societăți care parcă a încercat dintotdeauna să țină pasul cu exigențele Vestului, în timp ce se confrunta cu provocările Estului. Câți dintre români chiar reușeau să consume aceste produse în mod regulat? Câți reușesc să o facă și în prezent, acum când nu mai exista restricții, iar piața rămâne singurul element regulator? *

Credit Foto: colecția Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007

Marian Petcu , O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Mărci românești dispărute în negura timpului

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 19:17:00 GMT

Dincolo de mărcile foarte populare din perioada comunistă, România a avut şi a pierdut în mod bizar şi o serie de branduri speciale, cu importanţă tehnologică majoră, cu care făcea furori pe piaţa mondială. Alături de acestea, au dispărut şi alte mărci regionale, foarte cunoscute şi apreciate în Moldova. Luaţi de valul tranziţiei, românii şi-au îngropat cu bună ştiinţă o serie de mărci care făcuseră carieră în comunism (unele avuseseră mare succes chiar şi înainte de acea perioadă). A fost o uriaşă operaţiunea de devalizarea a economiei, combinată cu privatizările fără discernământ, care au dus în primă instanță la o piață dominată de brandurile străine. Probabil că motoretele Mobra, ţigările Carpaţi, Mărășești, Snagov sau maşinile Aro și mașina de spălat Albalux și mașina de cusut Ileana ar fi putut supravieţui cu lejeritate ca branduri, chiar și pe o piață concurențială.

Alte exemple de astfel de branduri naționale dispărute sunt: INETOF, care produce elice de elicoptere la Galați, PAL- fabrica de chibrituri din Brăila, fabrica de produse electrocasnice la Cugir, săpunul Cheia, CFA Brăila – fabrica de fire și fibre sintetice, Piscicola Galați – fabrica de conserve, Favior Vidra Orăștie- fabrica de blănuri, Oltcit, Fabrica de detergenţi şi vopsele Apollo din Galați, berea Hațegana, coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina, Fabrica de Țigarete din cartierul Dacia, Fabrica de Ulei Unirea, Lactis, Fabrica de Bere, Avicola SA sau Terom, companii de stat care au fost ruinate, după 1990, prin privatizări defectuoase sau pur și simplu prin administrări care au lăsat de dorit.

Un alt exemplu ilustrativ este brandul național PECO, fiecare oraş ajunsese să aibă cel puţin o benzinărie PECO, iar în acestea se vindeau “benzine” premium cu plumb şi diesel, dar şi o gamă variată de uleiuri auto. Până în 1989, deşi nu se ştie numărul benzinăriilor cu exactitate, se estimează că erau în România peste 580 de benzinării PECO. În 1991 ia naştere Petrom care, în decurs de câţiva ani, duce la dispariţia companiilor de stat Rafirom, Petrotrans şi PECO. Staţiile PECO dispar de tot şi se transforma în staţii Petrom, iar toate produsele, care până atunci erau comercializate sub acest nume, se transforma în produse Petrom. În 2004, OMV cumpăra această companie şi reorganizează toată producţia şi distribuţia de produse petroliere. *

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Reclama și brandurile românești în perioada capitalistă și de tranziție, anii 1990-2000

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 19:06:00 GMT

Comunicațiile, media în general, și publicitatea însoțesc schimbările sau chiar anticipează schimbarea. De la industria de cosmetice, la industria produselor de consum, băuturi (bere și whiskey) și țigări, de la magazinele McDonald’s, la industria autoturismului, la industria aeronautică și companiile aviatice (British Airways, Air France etc.), de la firmele producătoare de pantofi sport (Nike, Puma etc.) și blugi, totul cunoaște un marketing al promovării fără precedent. În România a început o nouă perioadă istorică, capitalul străin, cu tot arsenalul publicitar, pătrunde în economia românească în ciuda lipsei de ospitalitate față de el a regimului instalat la București în decembrie 1989. Presa cunoaște o metamorfoză radicală, se trece peste noapte într-un nou registru ideologic. Din fideli apărători ai regimului, ziariștii invită în câteva zile pe români să cumpere produse străine.

În casele românilor pătrund spoturile care prezintă Pepsi, Adidas, Aquafresh, Bonibon și alte produse. Industria de autoturisme, cu mult visata mașină străină, pătrunde inițial în regim second-hand, care începe să concureze până nu demult unica Dacie și unicul Oltcit. În România, paginile ziarelor de la începutul anilor nouăzeci invită românii să cumpere Mercedes, Opel și alte mașini de import germane. Atractive pentru bărbați, în primul rând, mașinile sunt concurate ca ofertă de produsele cosmetice, deosebit de tentante pentru femei, cazul produselor Insieme sau a bonboanelor pentru copii. O pagină aparte o scriu spoturile pentru promovarea blugilor și mai ales a țigărilor străine, cum au fost țigările Assos. Românii sunt ușor de cucerit cu oferta de televizoare, inițial cu produse second-hand, apoi prin produse originale propuse de celebrele firme Panasonic, Philips, Samsung, Sony etc. Deosebit de activă se dovedește industria IT&C, prin firmele Logic, Standard Commercial, Ice Felix, Microcomputer, Innovator Computer și altele. Computerul, prin capacitatea logistică, exprimată într-o reclamă deosebit de agresivă, cucerește rapid piața românească.

Primul contact al românilor cu reclamele capitaliste a fost Titan Ice, “Altă Viaţă!”, în 1990, urmat de reclamele la calculatoarele Felix, la cremele cosmetice Norvea, Gregorio Riso sau Adidas Torsion. “V-am prins, vrăjitoarelor!”, este o sintagmă folosită adesea în limbajul popular, deşi puţini îşi mai amintesc că au auzit-o prima oară în reclama la calculatoarele Felix.

Treptat, după o perioadă romantică, publicitatea se profesionalizează, devine o afacere și apar primele agenții de publicitate, iar acest domeniu devine un fenomen cotidian. În mai 1990 apare prima agenție de publicitate din România, înființată de Radu Florescu sub numele de Centrade, urmată apoi de Graffiti Advertising Agency, înființată în 1991 de Cristian Burci. Aceasta a fost urmată de Clip Advertising tot în 1991 și de Target Advertising, în 1994, când au început sa apara agenții de media distincte de cele de publicitate.

Prima decadă postdecembristă în care comunismul agonizant şi capitalismul incipient convieţuiau liber consfinţit poate fi cel mai bine ilustrată prin intermediul reclamei. De la Partidul Unic la 62 de partide în 1990, multe produse şi servicii au îndreptat privirea oamenilor spre consumerism. Brandurile internaționale au început să invadeze spaţiul public, dar apar și primele semne de revigorare ale antreprenoriatului românesc, chiar dacă prin întreprinderi economice cel puțin dubioase, precum Caritas. De la produse cosmetice și farmaceutice, la pepsi și blugi, de la industria IT-ului și a autoturismului, la fenomenul bancar și invitații la călătorii externe prin intermediul Agenției Tarom, publicitatea reprezintă o cronică a istoriei postcomuniste, a frustrărilor acumulate în timpul comunismului și aspirațiilor fără margini.

Marile branduri internaţionale de cosmetice, maşini sau alimente se întâlnesc cu mărcile românești supraviețuitoare comunismului, care încearcă să se reinventeze. Pornind cu îndemnuri mobilizatoare de a topi simbolistica ceauşistă, reclamele primilor ani după Revoluție ne transpun fidel într-o Românie în care transformările şi tatonările capitaliste se ţin strâns legate de trecutul comunist. *

Libertăţile economice obţinute după 1990 au adus o explozie de branduri locale. Într-un număr mai mic în primii ani, consumatorii fiind captivaţi iniţial de produsele occidentale, brandurile româneşti şi-au recâştigat, încet, dar sigur, locurile pe rafturile magazinelor. Branduri noi, precum Albalact, Cris-Tim, Zuzu, Covalact, Bergenbier, Joe, Agricola, Peneş, ocupă locuri importante în categoriile lor în ceea ce priveşte preferinţele de consum ale românilor.

La începutul anilor ‘90 discutăm despre reînceputurile publicităţii şi lipsurile perioadei și despre produsele Epocii de Aur care au supravieţuit în capitalism și reinventarea mărcilor de tradiţie, acomodarea cu un “nou” public şi o retorică diferită, dar poate atmosfera cea mai pregnantă cu care este asociată intrarea României în capitalism este ajungerea pe piaţă a brandurilor străine în raport cu dispariţia brandurilor comuniste. Pentru brandurile românești supraviețuitoare primii ani de capitalism vor fi despre rezistență și rebranding.

Credit foto : Colecția Florian Ciobanu/Reclame Vechi Românești

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Reclama și brandurile românești în perioada comunistă, anii 1970-1989

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 19:04:00 GMT

Reclama și brandurile românești în perioada comunistă, anii 1970-1989: totul pentru Stat, cooperative, PECO, Sanda, Mirela, Eugenia, Marga și alte doamne drăguț fardate și coafate, depozite la CEC, Dacia prinde aripi, Mobra o prinde din urmă, la un CI-CO

În termeni generali, iniţiativa şi imaginaţia individuală au fost eliminate pentru a face loc unor branduri populare, destinate consumului pentru clasele sociale sărace. În acest fel au crescut cele mai puternice branduri din industria de panificaţie, industria alimentară, cosmetică, auto, electronice și electrocasnice. Brandurile Băneasa, Titan, Pambac, Dobrogea, de unde a pornit şi unul dintre cele mai cunoscute branduri de panificaţie din România, biscuitele cu cremă denumit „Eugenia”, apoi alte branduri de renume au fost Dero, Arctic, Dacia, Tarom, Guban, Apaca, Braiconf, cioco- lata ROM, Gerovital, bicicletele Pegas și marile magazine Cocor, Romarta, Eva, Lâna de Aur, Cocor și Ziridava.

Reclamele comuniste vând din ce în ce mai puține povești și din ce în ce mai multă utilitate, calitate și nevoi practice ale produselor, dar mai ales caracterul de masă al acestora. Ținuta artistică a reclamelor și a afișelor este înlocuită de pragmatism și de informație rece. Industria țării trebuia susținută prin toate mijloacele, cu atât mai mult cu cât exista o abundență de mărci naționale noi, ieșite de pe porțile fabricilor cu o viteză fără precedent. Propaganda caută soluții plastice cât mai concentrate, pentru a potența mesajele și a face înțeles rostul politic și social al vremurilor, care sunt total angajate în slujba colectivității.

Cu un sistem atât de restrictiv, singura formă de publicitate rămâne mica publicitate, ca o întoarcere în perioada “anunciurilor” din anul 1850. Spaţiul publicitar este ocupat de apariţia lozincilor, pancartelor, coperţilor şi publicaţiilor cu mesaj politic implicit sau explicit. Industrializarea forțată duce și la o simplificare aproape dureroasă a creației și formelor publicitare, totul fiind îndreptat la forme de viață utilitară, disciplinată și lipsită de orice poveste sau aspirație, s-a trecut de la desenul artistic la cel tehnic, iar comunicarea, adică textul, s-a redus la nivel de mesaj la compania-mamă, adică headquarters-ul – Statul Român. Ca mărci de organizaţii comerciale rămân cunoscute fabrica de încălţăminte Guban, magazinul “La vulturul de mare cu peştele în gheare”, mărcile Azuga, Kandia şi Gambrinus. Mărcile atât de cunoscute în percepţia consumatorului român ajung să desemneze categoria de produse din care făceau parte, de exemplu “aragaz” pentru orice fel de dispozitiv de gătit, “carmol” pentru orice substanţă folosită pentru frecţie, “nivea” pentru orice fel de cremă cosmetică pentru faţă şi mâini, Dero – pentru orice detergent etc. *

În perioada comunistă, singura bancă de economii din România – CEC – era subiectul a numeroase reclame. Până şi copiii erau îndemnaţi să economisească fiecare leu, cu mesaje imprimate pe coperţile caietelor. Aproape la fel de mult erau promovate benzinăriile – numite pe atunci PECO. O reclamă din 1967 leagă imaginea acestora de cea mai populară maşină a vremii în estul Europei – Trabantul sau de motocicleta Mobra sau de Dacie. Lipsa concurenței făcea însă ca aceeaşi reclamă să ruleze mult timp pe televizor, chiar şi până la doi ani, lungimea unei reclame fiind în jur de 2-3 minute și apăreau asemenea unor scurt-metraje de prezentare. *

Mărcile din comunism nu funcționau pe o piață concurențială așa că nu aveau nevoie de reclame. Scopul publicității era cu totul altul atunci, nu de a individualiza produsele, ci pentru a ilustra cât se poate de clar că în România se producea la scară mare, calitativ, sistematic și că își este suficientă. Reclamele erau “dovezi” incontestabile ale industriei românești. Raționalizarea produselor de larg consum în anii ’80, când Nicolae Ceaușescu s-a ambiționat, în detrimentul propriului popor, să plătească datoria externă, a dus la dispariția publicității, sau, la reducerea acesteia la îndemnuri ca românii să petreacă timpul liber, concediul, în stațiunile balneare sau la un popas turistic și să achiziționeze produse puținele produse la care mai aveau acces.. Simțind că a pierdut șansa de a concura cu societatea din Vest, propaganda, sau contra-publicitatea comunistă, minimaliza valorile capitaliste.*

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.
Gheorghe Cosma , Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.

Reclama și brandurile românești postbelice și începuturile comunismului, anii 1947 – 1970

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 19:02:00 GMT

Reclama și brandurile românești postbelice și începuturile comunismului, anii 1947 – 1970 : modernizăm gospodăriile, confecții, vești bune de la Loteria de Stat, încălzitul cu Electrogaz, Tarom te plimbă prin lume, un telefon Standard aducător de vești rele

Perioada cuprinsă între Al Doilea Război Mondial şi anul 1990 a adus schimbări radicale în economia României. Trecerea de la economia liberă la cea centralizată, prin naţionalizare, a eliminat din producţie o serie de branduri în formare, aflate în stadiu incipient de dezvoltare. În locul lor, organizațiile de partid erau cele care aprobau listele cu produse pe care o fabrică avea dreptul să le comercializeze, precum şi numele acestor produse.

În anii revoluției populare și a marilor schimbări sociale, afișul și reclamele devin din ce în ce mai propagandistice și se integrează unui mers al sectoarelor de activitate ale țării, redimensionate după cerințele politicului și ale unei noi realități a populației. Lozincile iau locul mesajelor, panourile de propagandă vin în sprijinul evenimentelor, industria și clasa muncitoare devin alter-ego-ul României, omniprezent.

Arhitecții și graficienii Gustav Gusti, Ion Șerban, Gh. Labin și Iosif Cova se alătură noului val artistic care este împins de la spate să creeze imagini mobilizatoare pentru viitoarele reforme. Publicitatea devine purtătoarea efervescenței politice a epocii și capătă un accent combativ, utilizând texte clare, laconice sau generaliste, iar imaginile devin deosebit de dinamice și elocvente. *

Cu toate acestea, primii ani postbelici se remarcă prin afișe extrem de expresive, cu câteva reminiscențe din perioada interbelică, la nivel de stilistică, însă, cu timpul, devin impunătoare, cu peisaje metalice sau cu omul aflat în centrul acțiunii, tributare conciziei grafice. Printre tematici regăsim evenimentele festive, sărbătorile naționale, care adevărate branduri de țară și întreprinderile industriale și agricole.

Avântul cinematografului a schimbat și percepția publicului asupra felului în care trebuie reprezentat chipul uman în reclame. De la personajele suave și filiforme din interbelic s-a trecut la o imagine care să se apropie din ce în ce mai mult de caracteristicile actorilor de cinema, așadar mult mai realiste. Reclamele și afișele sportive și turistice sunt în continuare la mare căutare, industriile tehnice sunt promovate intens, însă totul capătă o notă mult mai naționalistă, de mândrie patriotică și cu un caracter mai puțin elitist. Încet, dar sigur, fotografia începe să ia locul desenului și a graficii în reclame, demonstrându-și utilitatea și rapiditatea, adaptată unei societăți în plină transformare.

Instaurarea regimului comunist în România a dus la diminuarea progresivă a activităţii publicitare, mai ales după naţionalizarea mijloacelor de producţie, a unităţilor comerciale, când practic, prin instituirea monopolului statului, nu mai există o piaţă reală, concurenţială, de unde şi absenţa formelor de promovare a produselor şi a serviciilor. După anii ’50 dispar anunţurile şi panourile publicitare, războiul oricum a condus la dispariţia reclamelor luminoase ce alcătuiau un peisaj spectaculos din viaţa de noapte a Bucureştiului în perioada interbelică. *

Totuşi, în anul 1950 ia fiinţă Societatea de Stat pentru Exploatarea Cărţilor Poştale, Ilustratelor, Portretelor Oficiale şi Tablourilor Populare S.O.T.I.L., în fapt, un monopol de stat prin care se exercita o cenzură totală asupra tuturor formelor de expresie publicitară, iar în anul 1951 se constituie Editura de Stat pentru Imprimate şi Publicaţii (E.S.I.P); peste patru ani, secţia de publicitate a Editurii Scânteia se transformă în agenţie de publicitate. În Bucureşti, monopolul multor suporturi promoţionale va fi deţinut de societatea Pavoazarea Capitalei (1958) şi de editurile (exclusiv de stat) ale căror producţii vor fi controlate din punct de vedere ideologic. Acestor structuri specializate li se vor alătura agenţiile ARTIS, RECOM, Publicom (Camera de Comerţ a Republicii Populare Române) etc. *

A fost o perioadă de tranziție când consumerismul occidental s-a combinat cu raţionalizarea comunistă. De exemplu Galeries Lafayette de pe Calea Victoriei (actualul Magazin Victoria) vindea „pe bază de cartele cu puncte”, la fel și renumita firmă Cehoslovaca care adoptase același model. „La Vulturul de mare cu peştele în gheare”, primul magazin românesc care și-a construit o campanie de comunicare în toată regula în perioada interbelică, a fost o siglă renumită, care a rezistat până prin anii ‘70 pe frontispiciul clădirii din spatele magazinului Cocor. A fost apoi înlocuită cu o comună firmă „Materna – Mama şi copilul”. Vremurile se schimbau, economia suferea transformări precise, iar finalul anilor ‘40 a adus primele întreprinderi mixte româno-sovietice (SovRomuri), precum Societatea de navigație SovromTransport S.R.T, care aveau să se răspândească în toată țara și care urmăreau dezvoltarea principalelor ramuri ale economiei româneşti: industria extractivă a petrolului, gazelor naturale, cărbunelui şi uraniului, industria metalurgică feroasă şi neferoasă, industria lemnului, industria chimică, mecanizarea agriculturii, construcţii, transporturi navale şi aeriene, asigurări şi bănci. *

Se vorbește despre o resuscitare economică a țării printr-o industrializare intensivă. Este perioada care marchează apariția celor mai multe produse fabricate în România și când reclamele sunt complet aservite producției de masă a Statului. Anii 1950 au păstrat încă din măiestria vechilor artişti plastici și ai graficienilor de dinainte de război, dar naţionalizarea şi ideologia marxist-leninistă avea să ducă rapid spre iluzoriu ideea de concurenţă. Pentru români, alternativele se reduceau la o gamă redusă de produse, în mare parte standardizate. Acest fapt aproape a anulat ideea de publicitate, impunându-se propaganda.

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.
Gheorghe Cosma , Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.

Reclama și brandurile românești în interbelic și în cel de-al Doilea Război Mondial, anii 1919 – 1947

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 18:59:00 GMT

Ciorapi, tricotaje și alte finețuri, uzine, pielăria Mociornița versus Guban, țigarete Carpați, furnizori ai Casei Regale, doftorii vindecătoare, beri și alte spumante, oțel, fier și petrol

Perioada interbelică a marcat o conturare a unei școli românești de afiș, susținută de artiștii vremii. Formarea statului național unitar român, în decembrie 1918, a deschis noi perspective forțelor de producție, dezvoltării științei și culturii și creșterii rolului României între țările mijlocii ale Europei. Industria grafică avansează și ea, prin fuziunea unor tipografii ca Luceafărul, Cartea Românească sau Scrisul Românesc din Craiova. Ca atare și afișul cunoaște o mai mare amploare, diversificându-și aria de subiecte, pe lângă reclamele comerciale sau de librărie apar cele pentru târguri, expoziții, sport, ateliere, teatru, pentru unele acțiuni politice și, în mod special, afișul turistic. Apar inclusiv reviste profilate exclusiv pe artă și tehnică grafică, precum “Grafica Română”, “Almanahul graficei române”, “Grafica română și publicitatea”, “Arta si omul”.

Specialiștii în arte grafice pledează mereu pentru păstrarea afișului contemporan la un nivel realist, rezumativ, clar și citeț, ilustrația și textul realizate în linii subțiri, delicate și elegante, fără elemente teatrale și exagerate. Alte reviste încep deja să abordeze idea de persuasiune și de psihologie a publicului și felul în care culorile, fonturile, mesajul și o anumită compoziție pot influența percepția oamenilor asupra mărcilor. Perioada interbelică a reprezentat pentru România o reducere a ritmului de apariţie a brandurilor locale de bunuri de larg consum. Asta nu înseamnă că nu apăreau zilnic branduri noi, dar cele lansate de negustorii locali nu aveau capacitatea să se dezvolte, intrând în concurență mai ales cu brandurile străine. Cu toate acestea, perioada interbelică a însemnat creionarea atelierelor de artizanat, care confecționau produse sub semnătură sau a rețelor secrete sub care erau promovate anumite produse, renumite mai ales în zona Lipscani.

Atelierul de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca este unul dintre exemple, mai avem și apariția țigaretelor Carpați și Mărășești și fabrica Nivea din Brașov, care urma să producă cea mai renumită pastă de dinți, Cristal, atelierul de pantofi Mociornița , dar și afișele turistice de sezon, publicate de O.N.T, pentru Sinaia, Băile Herculane, Căciulata, Delta Dunării, România- Ski și altele.

Este foarte interesant de privit spectacolul de fonturi și designuri ale acestor reclame, unele dintre ele având chiar și 5-6 tipuri de fonturi, probabil pentru a menține atenția cititorului pe fiecărui cuvânt menționat, dar și desenele care treceau de la stilurile broderii Art Nouveau, Art Deco până la constructivismul geometric al începuturilor de ani ’40. Afișele și reclamele vremii conțineau elemente grafice frapante și atrăgătoare, chiar supradimensionate pentru a capta atenția, dar și meșteșuguri inventive pe grafica de litere. Arta afișului românesc începe să fie prezentă și în cadrul expozițiilor internaționale, la Salonul Oficial de Arhitectură și Artă decorativă din 1931, din Germania, prin lucrările unor participanți precum Petre Grant, Margareta Sterian, Ion Gesticone și Petre Iorgulesu-Yor.

Cu toate că existau ateliere de grafică publicitară notabile în mai multe orașe ale țării, preponderent în Craiova, Sibiu, Cluj, Oradea și Timișoara, toată lumea simțea că locomotiva de fapt pleca din București. Capitala era cuprinsă cu totul de frenezia dezvoltării economice a țării, cu o concentrare a vieții industriale și a forțelor creatoare, iar acest lucru se resimțea mai ales în registrul artistic, arhitectural și comercial, care influențau direct retorica reclamelor. Graficienii și publicitarii timpului erau înconjurați de clădiri moderniste, funcționale, simple și luminoase, magazine cu vitrine înalte și încărcate de produse, cu reclame la exterior extrem de bine stilizate. Geometria și proporția erau cuvintele de ordine ale zilei.

În 1924 apar primele filiale ale agenţiilor internaţionale în România: J.W.Thompson (New York), Rudolf Mosse (Berlin) specializată mai ales pe afişaj public (murale) sau Siegfried Wagner, specializată în promovarea staţiunilor balneare şi climaterice din ţară şi străinătate. Unele din ele se extind în toată ţara, cum ar fi Rudolf Mosse care îşi deschide sucursale în Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Campina, Ploieşti, Sibiu, Galaţi, Chişinău şi Cernăuţi. *

În 1925 agenția J.W. Thompson o invită pe Regina Maria să apară în reclamă pentru Pond’s Cold Cream, după ce aceasta vizitase S.U.A şi achiziţionase cremele firmei Pond’s, fiind foarte încântată de calitatea produselor. Astfel, ea scrie o scrisoare companiei, cu permisiunea de a fi citată în reclamă. Se pun deci bazele conceptului de ‘testimoniale’ a unor personalități celebre, care vor crește decisiv impactul reclamelor asupra publicului. Conceptul este preluat rapid de Farmacia Vulturul Alb din Lugoj, care îşi promovează produsele prin publicarea mesajelor de mulţumire ale clienţilor.

În 1930 în Bucureşti existau deja două firme ce produceau ‘reclame electrice’ (casete luminoase cu becuri), iar apariţia radioului a facilitat apariţia reclamelor sonore, o combinaţie între creaţii muzicale, efecte audio şi dialoguri, fiind însă mult mai lungi decât cele pe care le cunoaştem astăzi.

Fiecare număr al ziarelor vremii abunda în reclame: unele de mici dimensiuni, alcătuite aproape exclusiv dintr-un corp textual, altele ocupând o pagină întreagă, bogat ilustrate și conținând informații-cheie după care cititorii pot identifica marca prezentată. Se făcea publicitate la o gamă extrem de variată de produse și servicii: de la aparate radio și foto la produse de igienă orală, de la medicamente și cosmetice la țigări, de la automobile și carburant la magazine celebre în epocă, reclamele fiind direct influențate și de situația economică a țării, observându-se diferențe mari la produsele promovate de pildă în perioada marii crize economice (1929-1933), cât și din anii relativei prosperități economice (1936-1938) prin care a trecut România.

Călătoria în timp ne vorbește despre parfumuri rafinate, esenţe preţioase, ghete pentru patinaj fabricate de o celebră întreprindere românească, produse bizare cum sunt „săpunul pentru slăbit” sau creme-minune care înlătură în cinci minute „zbârciturile” şi pungile de sub ochi. Nu au fost uitate „noile” invenţii tehnice, precum surprinzătoarele aparate cinematografice de casă sau maşinile de scris portabile, produse sau servicii care între cele două războaie mondiale stimulau orgoliul cumpărătorului şi inventau noi nevoi. Dacă lenjeria pentru trusouri sau „şampania” autohtonă beneficiau de reclame „cuminţi”, ciorapii, cremele ori pudrele aveau parte de reclame de-a dreptul îndrăzneţe.

Maşini de concurs, „frigorifere cu cheie” în culori diverse, articole de voiaj, şoşoni, costume de schi sau garaje pentru motociclete în publicitatea anilor interbelici – conţin sloganuri inspirate, imagini captivante și ilustrează o lume a dorinţelor care pot deveni realitate. Medicamentele au fost de departe cele mai promovate produse. Există, astfel, nu mai puțin de 119 medicamente (celebrul Antinevralgic este printre ele) la care se face referire în ziarul „Universul”. Pe larg, se poate afirma că reclamele la medicamente introduc cercetătorul într-o lume inedită, aproape ignorată de literatura de specialitate, ele reflectând cunoștințele, temerile și obiceiurile populației României interbelice. În plus, existau peste 20 de tipuri de pastă de dinți la care se făcea reclamă, ceea ce demonstrează o preocupare mai intense spre igienă, cel puțin a păturii mai răsărite a societății, dar și faptul că pasta de dinți era un lux care devenea o obișnuință. *

Mai mult, produsele cosmetice promovate în paginile ziarului „Universul” se revendicau de la tradiția occidentală a acestei industrii, foarte multe mesaje publicitare având în cuprinsul lor referiri la principalele centre internaționale ale industriei cosmetice: Paris, New York, Londra. Unele reclame se remarcă datorită utilizării imaginilor și simbolurilor sugestive – personalități și staruri de cinema internaționale sau naționale, acestea sunt afișate ca folosind produsele cosmetice respective. Elementele grafice stilizate dovedesc racordarea acestor reclame la standardele occidentale, cu un caracter exclusivist.

În anii din România interbelică, cele mai multe magazine promovate sunt cele de haine și îmbrăcăminte. În cadrul acestei categorii, merită amintite numele câtorva magazine celebre în perioadă care aveau adevărate campanii de comunicare pe fiecare sezon, cu afișe și materiale de promovare realizate cu o grafică foarte pretențioasă: Gallia (stofe și mătăsuri), Galeriile Lafayette (stofe, îmbrăcăminte, dar și jucării, electronice, cărți), La vulturul de mare cu peștele în ghiare… (îmbrăcăminte și stofe), Cehoslovaca (mai ales pentru costume), Popp &Bunescu (îmbrăcăminte), La Papagal (îmbrăcăminte), Solavici (îmbrăcăminte), Magazinul Imperial (stofe și îmbrăcăminte). *

Dezvoltarea rețelei electrice interbelice a coincis cu promovarea unor produse și servicii moderne, care urmăreau să mărească confortul și utilitatea locuinței. Astfel, în paginile ziarului pot fi întâlnite reclame la aparate și lămpi radio (Philips – se fabrica în România, Schaub, R.C.A., Columbia, Radione), lămpi și becuri electrice (Osram, Facla, Tungsram), gramofoane și plăci de gramofoane (Pathefonul, Odeon), mașini electrice de gătit (produse de fabrica Kaukas), perii de păr electrice (White), centrale electrice casnice (Siemens, Wamsler), ventilatoare (Meidinger), baterii și acumulatori (Willard, Gif), dar și invenții noi ale epocii, printre care frigiderul, aragazul, ventilatoare electrice, prăjitor de pâine, aspirator, telefonul casnic. *

Pătrunderea acestor invenții tehnice în spațiul românesc a dus la economisirea de timp, energie și chiar de bani, așa cum o ilustrează sloganul unei reclame la Societatea Anonimă Română de Telefoane din noiembrie 1932, care înștiințează cititorii ziarului „Universul” că „niciun apartament nu este cu adevărat confortabil fără telefon”, în timp ce o reclamă din acelaşi an amintea cititorilor:„costul unei călătorii la Paris s-a dublat, costul unei convorbiri telefonice cu Parisul este același…”.*

Funcția principală a reclamelor în interbelic a fost de a crea un univers cultural idealizat, în încercarea de a racorda preferințele, gusturile și valorile publicului român la standardele occidentale. Reclamele sunt în acest sens o oglindă fidelă a păturii bogate a societății românești, a aspirațiilor și a credințelor lor, a valorilor pe care le promovau și spre care tindea, măcar la nivel declarativ, întreaga societate românească în acea perioadă. *

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală

Dan Tudoroiu

* Bibliografie extrase articol:

Marian Petcu , Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
Marian Petc u, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.
Gheorghe Cosma , Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.
Ioan Scurtu , Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, Editura Rao, București, 2001.

Reclama și brandurile românești în antebelic și în Primul Război Mondial, anii 1840-1918

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 18 Sep 2019 18:56:00 GMT

Ateliere pe străduțe, retorica politicoasă, Calea Victoriei, paradisul femeilor, mașinării cu aburi și alte invenții trăznite, se întâmplă Marea Unire

Diverse forme de publicitate existau de foarte mult timp, sub forma strigătului mărfurilor în fața prăvăliei sau în târguri și oboare. Apoi au apărut anunţurile în diversele publicaţii ale vremii, înştiinţări şi anunţuri de vânzări, fiind ceea ce noi am numi astăzi mică publicitate. Anunţurile erau de obicei făcute de micii negustori ai vremii, apărute în gazete precum Curierul Românesc, Albina Românească sau Gazeta de Transilvania, fiind foarte concise şi informative.

În primele decenii ale secolului al XIX-lea se difuzează o serie de foi volante anunțând diverse evenimente publice sau sociale, uneori chiar legi, însă, de o importanță deosebită sunt foile volante cu caracter politic, ca Proclamația Revoluției de la 1848 sau cele din perioada Unirii Principatelor, sub conducerea lui Al.I.Cuza, care cunosc o răspândire națională, fiind editate într-un limbaj de tranziție de la alfabetul chirilic la cel latin, exact așa cum erau tipărite și majoritatea publicațiilor din presa acelor zile.

Către mijlocul secolului se conturează unele forme incipiente de afiș informativ și de reclamă publicitară. Se disting mai clar două căi: una care pornește de la foaia volantă și alta de la gravură și litografie, fără a se ajunge încă la realizarea sintezei între imagine și text. Primele afișe de teatru, de exemplu, se disting de foaia volantă nu doar prin format, ci mai ales prin intențiile foarte clare ale graficienilor de a le înfrumuseța cu chenare ornamentale sub formă de flori sau geometrii, la care se adaugă treptat desene miniaturale, ilustrative, viniete, influențate de formele picturale ale vremii. Acestea se remarcau, în afară de grija acordată decorațiunii, și prin tendința de reliefare a titlurilor și a ideilor principale, prin literele amplu desenate și prin desene din ce în ce mai sugestive. Litera câștigă varietate, prin felurile jocuri de umbre, cât și prin adaosuri decorative. Primele afișe de teatru, dar și programele de scenă și reclamele care se găseau în ele la diverse produse și servicii, de până la 1850, încă mai farmecă ochii prin execuția minuțioasă a graficii, dar și prin textele meșteșugite ca să atragă atenția, așa că le putem considera primele exemple de artă publicitară românească.

Litografiile cu text explicativ marchează mai clar tendința spre afișul ilustrat modern. Dezvoltarea rapidă a tehnicii litografice a determinat în secolul trecut o nouă epocă a cărții și a presei ilustrate, a stampei, deschizând totodată calea cea mai avantajoasă către arta publicitară modernă. Litografia este și prima formă care stabilește un raport direct între imagine și text.

În acea vreme, reclama comercială era destul de timidă. Atelierele Mitropoliei din Iași o foloseau la vânzarea unor obiecte sau cărți bisericești. De pildă, reclama la Candele de Moldova are un afiș aproape la fel de ornamentat cu cele de la teatru. Cam în aceeași perioadă se inaugurează și reclamele la cărți, tipografii, librării, mici întreprinderi, precum și în alte scopuri comerciale, ca urmare a creșterii producției editoriale la tipăriturile autohtone, încurajată de Gh. Asachi, primul nostru ilustrator modern, sau de Mihail Kogălniceanu.

Prima agenţie de publicitate din România este fondată în anul 1880 de către David Adania, activitatea începând cu inserarea de anunţuri comerciale în ziarele şi gazetele vremii, care la acel moment publicau doar reclame pentru patru firme: două de încălţăminte, un farmacist şi un cofetar. Următorul pas este ilustrarea siglelor firmei ca urmare a legii din 1879 cu privire la identitatea firmei şi mărcile de comerţ (primele noţiuni de branding), un moment important fiind apariţia în 1886 a Almanahului Comercial. Agenţia de publicitate David Adania se extinde şi începe să realizeze publicitate murală în staţiile C.F.R şi mijloacele de transport (trenuri, vapoare). *

Astfel, până la 1900 apar destule agenţii de publicitate dintre care amintim Emil Helber, Carol Schudler, Isidor A. Stern, şi Oficiul de Publicitate ‘Romania care editează Almanahul Comercial. Anunţurile evoluează şi ele, incorporând tehnici noi cum ar fi ilustraţia şi fotografia.

În 1892 apare Agenţia Franco-Română de Publicitate, urmând apoi ca, începând cu anul 1900, multe agenţii ori să publice în mai multe limbi, ori să faciliteze publicarea anunţurilor străine în România şi invers, ori mai târziu să deschidă sucursale ale agenţiilor internaţionale în România.

Dezvoltarea tiparului și a editurilor, în special în Capitală, în Iași (unde existau deja 10 tipografii încă din 1881) și în Craiova (deținând unele dintre cele mai moderne centre tipografice din țară) a dus la înmulțirea materialelor tipărite pe tot cuprinsul țării. În București, Luigi Cazzavillan fondează ziarul Universul, în 1884, devenit ulterior publicația cu cel mai mare tiraj din țară, acest moment face necesară adoptarea unor noi soluții publicitare. De la inserțiile de reclamă în presă, care încep cu niște rubrici precum “micul anunțător” din primele numere ale ziarului Universul, se ajunge la un săptămânal dedicat exclusiv reclamelor, ca Excelsior, din 1897, presa vremii pledând pentru “a răspândi gustul afișului ilustrat”, rămânând elocventă nevoia de reclamă a epocii, mai ales odată cu creșterea comerțului și a dezvoltării întreprinderilor industriale.

Apar și primele expoziții din țară cu afișele unor artiști străini care influențează tendințele la nivel local, tot mai mulți artiști plastici români se inspiră și încep să abordeze afișul, ca Nicolae Vermont, Francisc Șirato, Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Rola Piekarski, M. Simonidi, Eugen Voinescu și alții. Aceștia se întorc în România din centrele de artă vestice cu viziuni diferite despre cum ar trebui să arate arta, cu tendințe decorative din ce în ce mai vizibile în stil Art Nouveau, totuși în linii simple și inteligibile, care s-au reflectat și în grafica aplicată pe afișele vremii. Litografiile și cromolitografiile au fost printre cele mai apreciate tehnici ale afișului modern, apărând artiști care s-au specializat în acest gen de cromatică vie, deosebit de colorată, cu multe contraste și texte integrate compozițional.

Diversificându-și produsele editoriale, tipografiile încep și ele să-și ofere serviciile de publicitate, de pildă tipografia Adevărul și Institutul de Arte Grafice și Editura Minerva oferă execuții grafice de cărți poștale, afișe de teatru, baluri, de toate formele, mărimile și culorile. Se înregistrează un număr sporit de reclame lucrate extrem de migălos, cu accentul pus pe ilustrația decorativă, ca de pildă pentru fabrica de hârtie Letea, Banca României, Steaua României, mașini agricole, pentru Fabrica Florica – instalație cu vapori din Craiova, fabrica de bere Luther, a primei fabrici de “Liqueururi de lux a fraților Peciu din Ploiești”, Pivnițele Poenaru de pe Calea Victoriei nr.97 ș.a.m.d.

După perioada 1870 se vorbeşte despre produse în asociere cu zona geografică în care au fost realizate sau în strînsă legătură cu numele producătorului, a meşteşugarului care le realiza. De cele mai multe ori, nici una dintre cele două variante nu a fost suficientă pentru a consolida o notorietate de brand în mentalul consumatorilor, dar era o formulă optimă pentru diferenţiere. Există însă şi excepţii, branduri care s-au format şi s-au consolidat pe parcursul a sute de ani, branduri care şi azi sunt în topul vânzărilor în categoriile lor.

Exemple de branduri: Cotnari, Timișoreana, Borsec, Mott & Fils (în prezent Zarea), menționate în tipărituri vechi cu reclame precum Făclia, Poporul Suveran și România. La începutul secolului al XX-lea, odată și cu înflorirea segmentului publicitar, mesajele de promovare a produselor au cunoscut o creativitate din ce în ce mai lesne de observat la nivel de sloganuri și materiale grafice și tipografice. Printre cele mai îndrăgite branduri, atestate în publicații și în scrierile vremurilor, erau: săpunul Cheia (produs în special pentru armată), Moara Ciurel, berea Gambrinus, Domeniile Regale Segarcea, ciocolata Kandia și Postăvarul, Fabrica Rucăr, crema de ghete Vulturul (brand ce a rezistat de la apariţie, din 1911, până în 1978), apa minerală Biborțeni și altele.

Anul 1918 este deosebit de important și pentru că atestă importanța băcăniilor, târgurilor şi negustorilor ambulanţi care erau principalele linii de comerţ la începutul secolului.

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală

* Bibliografie:

Gheorghe Cosma, Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.
Marian Petcu, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007 și O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Made în RO: 100 de ani de branding românesc, un proiect care a reunit generații

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 13 Sep 2019 14:22:00 GMT

#MadeInRO, despre cum putem sărbători altfel Centenarul Marii Uniri, a fost viziunea Asociației ESCU și a colecționarului Florian Ciobanu (*Reclame Vechi Românești 1840-1995) de a oferi publicului o retrospectivă ilustrată asupra publicității și a mărcilor naționale din ultimul secol, într-un proiect – manifest pe scena culturală din țară.

La început de secol XX, politețe și eleganță peste tot. În interbelic, afișe stilate care fac carieră internațională. În comunismul timpuriu, propagandă și lozinci. După anii ’60, reclame la tractoare și informație seacă. Ce-a urmat? Haosul democrației.

O retrospectivă inedită ne familiarizează cu modul în care a evoluat – sau a involuat – publicitatea românească a ultimilor 100 de ani. În ce mod s-au schimbat abordarea și percepția asupra reclamei, de la antebelic la comunism și epoca postdecembristă? Expoziția ”Made in RO. 100 de ani de branding românesc” spune povestea unui veac de creativitate. (*sursa, emisiunea Digicult, Digi24)

Poze din cadrul evenimentului din București:

Made in RO: 100 ani de branding românesc, un proiect manifest marca Asociației ESCU, a fost conceput ca o expoziție itinerantă care, timp de o lună, a călătorit în câteva dintre principalele regiuni geografice ale României, cu misiunea imposibilă de a transporta într-o singură dubă normală peste 150 de reclame vechi românești, sute de obiecte de colecție produse în România: pachete de țigări autohtone, cosmetice, produse de îngrijire a textilelor, televizoare vechi, radiouri și telefoane, machete de avioane Tarom și elementul surpriză… o MOBRA din anii ’80. Credeți că am reușit? Răspunsul este simplu, întrebați-vă prietenii din București, Cluj-Napoca și Timișoara și veți afla că “of course, we did it!”

Peste 8.000 de vizitatori, nostalgici sau doar curioși, au vizitat expoziția să redescopere simplitatea, dar în același timp provocările contextelor sociale în care industria publicitară românească a trebuit să formeze sau reinventeze. Pe ce principii au funcționat reclamele românești pe timp de război sau în proximitatea schimbărilor de regim politic, cum percepeau românii influențele “franțuzite” sau “rusofile” în mesajele de promovare – toate aceste întrebări au stârnit curiozitatea publicului nostru.

Poze din cadrul evenimentului din Cluj-Napoca:

Și tocmai, pentru că ne-am dorit că experiența vizitatorilor să fie una completă, expoziția a fost completată de o serie de conferințe în care specialiști, jurnaliști, profesori univeristari, dar și membri ai societății civile, precum și amfitrionii publicității românești contemporane, așa cum o cunoaștem astăzi, au împărtășit din experiențele lor cu peste 150 de persoane participante: studenți, tineri practicieni sau amatori a căror motivație a fost aceea de a descoperi o pagină din istoria țării despre care se vorbește atât de puțin, dar este atât de importantă și demonstrativă pentru evoluția societății noastre.

Poze din cadrul evenimentului din Timișoara:

Mai multe detalii despre conferințele organizate sub egida Made in RO: 100 de ani de branding românesc puteți găsi accesând link-ul următor: https://world-experience.ro/2018/10/24/program-conferinte-din-cadrul-proiectului-made-in-ro-100-ani-de-branding-romanesc/

Unde mai pui că o parte din expoziții au fost vernisate cu foarte mult “tam-tam”, in compania gazetarilor care ne-au promovat proiectul și a prietenilor muzicieni de la “Aida și Noi” și “Les Nuages”.

Credeți ca asta este tot? Ei bine, pe lângă expoziții, conferințe și spectacole, #MadeInRo a însemnat și ateliere creative care au luat forma unor cursuri de branding românesc susținute în două licee de profil economic și tehnologic din București, la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” și la Şcoala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”, din București, unde aproximativ 50 de elevi s-au familiarizat cu noțiuni de bază importante despre mărcile națioanle- de la teorie la practică, de la idee, la ambalaj și poziționare pe piață. Atelierele de branding și grafică publicitară care au fost concepute ca incubatoare de idei și practici care pot ilustra viziunea tinerilor asupra felului în care se pot reinventa anumite branduri românești. Atelierele au fost organizate de trainerii Cosmin Chiriță și Adrian Ierulescu.

Dacă nu ați reușit să vizitați expozițiile, nu este timpul pierdut. Vă invităm să accesați albumul #MadeInRO, in care veți găsi principalele reclame expuse, precum și diferite texte informative despre specificitatea industriei publicitare în fiecare dintre perioadele evocate de expoziție: perioada antebelică, interbelică, postbelică, comunism și “after ‘89”. Link: https://world-experience.ro/2018/10/31/albumum-expozitiei-made-in-ro-100-ani-de-branding-romanesc/

Link raport media al proiectului: Monitorizare aparitii media_Made in RO_Asociatia ESCU

Proiect inițiat și organizat de: Asociația Escu
Co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale
Curator și colecționar principal: Florian Ciobanu , colecția privată Reclame Vechi Românești 1840 – 1995
Parteneri: AWE . Adaptive Work Environment , Centrul de Cultura Urbană – Casino Cluj , Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca , Direcția Județeană pentru Cultură Timiș .

Credit Video: Andrei Angelescu

Credit Foto: Valentin Micu (București), Ervin Boer și Daliana Iacobescu (Timișoara) și David Pavaloaia (Cluj-Napoca)

Albumul expoziției Made in RO: 100 ani de branding românesc

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 13 Sep 2019 14:19:00 GMT

Răsfoiți online albumul expoziției Made in RO 100 ani de branding românesc

Program conferințe din cadrul proiectului Made in RO: 100 ani de branding românesc

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Fri, 13 Sep 2019 14:17:00 GMT

I. After ’89: branduri de ieri și de azi

AWE. Adaptive Work Environment, parterul Palatului Universul – 25 octombrie 2018, ora 19.00

Despre subiectul conferinței: Primul eveniment discursiv din seria celor 3 organizate în cadrul proiectului Made În RO: 100 de ani de branding românesc readuce în prim-plan o retrospectivă a brandurilor de larg consum, venite din interbelic sau din comunism, care au supraviețuit într-o formă sau alta ori s-au adaptat cerințelor societății capitaliste. Reinventarea mărcilor de tradiție românești, acomodarea cu un “nou” public și o retorică diferită. Despre rezistență și rebranding.

Moderator: Florin Dumitrescu , publicitar, autor și antropolog

Invitați: Sorin Psatta , Integrated Communication Director BBDO România // Șerban Alexandrescu , Co-fondator Headvertising // Sorin Trâncă , Managing Partner Friends\TBWA

Talking points orientative:

Primele reclame capitaliste după Decembrie ’89, ce vindeau, ce își doreau clienții? Amintiri de la primele brief-uri şi execuţii de reclame şi campanii.
Despre reinceputurile publicităţii şi lipsurile perioadei. De la reclama de 100 de dolari la cea de 100.000 de euro. Care erau cel mai bine vândute produse în raport cu reclamele?
Produsele Epocii de Aur care au supravieţuit în capitalism, cum s-a întâmplat acest lucru? Reinventarea mărcilor de tradiţie româneşti, acomodarea cu un “nou” public şi o retorică diferită. Despre rezistenţa și rebranding.
Intrarea pe piaţă a brandurilor străine în raport cu dispariţia brandurilor comuniste.
Ce vrea publicul în capitalism? Cum a fost modelat stilul de viaţă al romanilor de publicitarii pionieri de după ’89? Despre responsabilitatea creatorilor de audio-vizual în raport cu publicul: consumerismul exagerat
Revenirea în trend a retoricii publicitare comuniste.

II. Fondatorii antreprenoriatului românesc- oamenii din spatele brandurilor

Locație: București, 26 octombrie, ora 19.00, AWE Adaptive Work Environment

Subiect: O trecere în revistă a celor mai importante sau interesante aspecte din istoria antreprenoriatului românesc (despre personajele din spatele afacerilor), mai ales cel de la începutul secolului și felul în care au apărut, s-au dezvoltat sau au dispărut unele dintre brandurile și mărcile românești cele mai cunoscute.

Prezentare susținută de : Dumitru Lăcătușu , istoric, Centrul de Consultanță Istorică, și Florian Ciobanu , curator și colecționar „Reclame Vechi Româneşti 1840-1995“.

III. The Cluj Story: lecții de branding sau despre cum se construiește credibil brandul unui oraș

12 noiembrie 2018, ora 17.00, Casino – Centrul e Cultură urbană Cluj-Napoca

Cel de-al treilea eveniment discursiv din seria celor 3 organizate în cadrul proiectului Made In RO: 100 de ani de branding românesc readuce în prim-plan poveștile de succes ale diferitelor grupuri de inițiativa locală din Cluj-Napoca, care au reușit, prin diverse acțiuni, proiecte și campanii publice și private să transforme orașul într-un brand la nivel local, dar și național, într-un pol regional de dezvoltare, făcându-l mai atractiv pentru turism și investitii private.

Invitați:

Moderator – Viorel Nistor , jurnalist, lector Departamentul Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Dan Clinci , arhitect și Președinte Urbannect, inițiator al proiectului „Orașul Acasă”

Norbert Petrovici , sociolog, conferențiar universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență socială din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”

Stelian Brad , Președinte Cluj IT Cluster, Prof. dr. ing. în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca

Key talking points propuse

The Cluj story – Ce atrage? Cum a ajuns orașul să aibă cea mai mare dezvoltare din ultimii ani, fiind ales de foarte multe companii pentru investiții, dar și găzduind mulți antreprenori de succes. Este un oras dinamic pentru mai multe sectoare de business, este orașul smart care este în fruntea tării, are același PIB per capita ca Bucureștiul și, nu în ultimul rând, are unul dintre cele mai dezvoltate medii academice din țară.
Imaginea Orașului – cum se trăiește și cum se vede orașul, cum îl percep clujenii versus cum îl văd străinii, turiștii, oameni din alte orașe sau alte țări proaspăt mutați în Cluj. Ipostaze surprinse ale vieții acestuia. Mit și realitate.
Despre inițiative comunitare care revigorează cultural și urban anumite cartiere ale orașului, ce înseamnă de fapt “cultura de cartier”? Despre spațiile alternative centrului
Ce plus-valoare aduc pe piaţa locală hub-urile, acceleratoarele de afaceri şi incubatoarele de antreprenoriat?
Programe de reintegrare a spațiilor inerte ale orașului prin animarea acestora cu activități culturale și comunitare
Politicile culturale noi, benefice orașului

Program proiect MADE IN RO: 100 ani de branding românesc

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 11 Sep 2019 08:26:00 GMT

Ce cumpărau românii acum 100 de ani: o retrospectivă ilustrată a reclamelor și a brandurilor naționale de altădată

În perioada 22 octombrie-25 noiembrie 2018 va avea loc derularea proiectului itinerant Made In RO: 100 ani de branding românesc, în București, Cluj-Napoca și Timișoara, prin care ne dorim să aducem în premieră în peisajul cultural o pagină neobișnuită din istoria intimă a țării, aceea a brandurilor și mărcilor naționale emblematice sau mai puțin cunoscute. Unele dintre aceste branduri au evoluat pe parcursul unui secol de existenţă, altele au dispărut în negura vremurilor. Publicitatea reprezintă o parte a istoriei României, reclama sau „sufletul comerţului“, cum mai este denumită, ne prezintă o altă faţetă și oferă o radiografie onestă a societății și a modului în care evenimentele marcante ale timpurilor au influențat consumul și redimensionarea brandurilor în peste 100 de ani. Expoziția principală de artă publicitară va fi secondată de conferințe și ateliere creative.

Ambiția proiectului este să surprindă un fir istoric al mărcilor autohtone printr-o retrospectivă ilustrată a publicității românești cuprinsă în obiecte autentice de memorabilia, ambalaje, afișe, materiale grafice, propagandă, machete, produse diverse, care pot povesti despre evoluția bunurilor de larg consum, dar și uzanța cumpărăturilor oamenilor din țară pe parcursul mai multor decenii, despre inovațiile tehnice și industriale, despre schimbările de stil și modă, de mentalități, despre apariția și dezvoltarea industriilor creative în România, dar pot fi mai ales urme antropologice pentru imaginea societății în diverse momente ale sale.

Activitățile principale din cadrul proiectului:

Expoziția itinerantăva avea loc la București (22-28 octombrie, la AWE. Adaptive Work Environment, parterul Palatului Universul), Cluj-Napoca (9-14 noiembrie, la ) și Timișoara (15-19 noiembrie, Casa Artelor, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș), organizată într-o ordine cronologică a apariției brandurilor și a reclamelor: (1) perioada antebelică și anul 1918 – Primul Război Mondial, (2) perioada interbelică, (3) Al Doilea Război Mondial și perioada postbelică (4) comunismul, care coincide cu apariția celor mai populare branduri românești produse în masă, (5) După ‘89 și reînceputurile publicității românești, branduri autohtone care au reuşit să se reinventeze şi să supravieţuiască în capitalism, unele dintre ele devenind chiar “ambasadori” ai României.

Conferințe

After ‘89: branduri de ieri și de azi- supraviețuirea mărcilor din comunism și transformarea lor în ambasadori naționali

Locație : București, 25 octombrie, ora 19.00

Subiect : O retrospectivă a brandurilor de larg consum, venite din interbelic sau din comunism, care au supraviețuit într-o formă sau alta ori s-au adaptat cerințelor societății capitaliste. Reinventarea mărcilor de tradiție românești, acomodarea cu un “nou” public și o retorică diferită. Despre rezistență și rebranding.

Invitați: specialiști și pionieri din industriile creative, publicitari, jurnaliști

Fondatorii antreprenoriatului românesc- oamenii din spatele brandurilor

Locație : București, 26 octombrie, ora 19.00

Subiect : O trecere în revistă a celor mai importante sau interesante aspecte din istoria antreprenoriatului românesc (despre personajele din spatele afacerilor), mai ales cel de la începutul secolului și felul în care au apărut, s-au dezvoltat sau au dispărut unele dintre brandurile și mărcile românești cele mai cunoscute.

Prezentare susținută de: Dumitru Lăcătușu, istoric, Centrul de Consultanță Istorică, și Florian Ciobanu, curator și colecționar „Reclame Vechi Româneşti 1840-1995“.

The Cluj Story: lecții de branding sau despre cum se construiește credibil brandul unui oraș

Locație : Cluj-Napoca, 12 noiembrie, ora 17.00

Subiect : Poveștile de succes ale diferitelor grupuri de inițiativa locală din Cluj-Napoca, care au reușit, prin diverse acțiuni, proiecte și campanii publice și private să transforme orașul într-un brand la nivel local, dar și național, într-un pol regional de dezvoltare, făcându-l mai atractiv pentru turism și investiții private, dar și pentru locuitori.

Invitați : reprezentanți instituționali, ai societății civile, mediul academic și universitar

Ateliere creative educaționale (București)

AntiManual de publicitate românească: Curs de branding românesc susțiut în două licee de profil economic și tehnologic din București – de la teorie la practică, de la idee, la ambalaj și poziționare pe piață. Atelierele de branding și grafică publicitară care vor lua forma unor incubatoare de idei și practici care pot ilustra viziunea tinerilor asupra felului în care se pot reinventa anumite branduri românești. Atelierele vor fi organizate de trainerii Cosmin Chiriță și Adrian Ierulescu.

Sumar de branduri reprezentate: Mociornița, Bragadiru, Rhein și Azuga, ateliere de croitorie și încălțăminte interbelice, magazinul de pălării al lui Costescu, de ciorapi și tricotaje la Solovici, de jucării al lui Lindenberg, Mott & Fils, motoretele Victoria, Carpați sau Mobra, apoi Guban, ciorapi Adesgo, Timișoreana, Borsec, pastele de dinți Cristal și Kalodont, locomotivele Malaxa, Loteria Română, CEC, uleiul Luboil-Unirea, Revistele Realitatea Ilustrată, Dimineața și a Oficiului Național de Turism, ceasornicăria lui Hodor și Makove, țigaretele Carpați, săpunurile Pisica și Cheia, lămpile Tungsram M.R., Cooperativa Meșteșugarul-Mediaș, radiatorul Electrogaz, fabrica de telefoane Standard, oțetul Podgoreanu, PECO, CI-CO, vopseaua de păr Cromoplatin, Dacia, biscuiții Eugenia, ciocolățica Mirela și ROM, mașinăriile de gătit Aragaz sau Carpați 1, Dero, ARO, aspiratorul Ideal, Danubiana, Nufărul, ceasul Optimef, Pegas, Farmec, Zarea, Supco, televizoarele Miraj, magazinele Unirea și Victoria, Brifcor, apoi Connex, care a marcat cumva începutul capitalismului.

Proiectul este spiritul regăsit sau descoperit al unei perioade anume și o oportunitate de documentare și delectare pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media, oameni de comunicare, dar și pentru publicul larg.

– Deschiderea oficială va avea loc în București, în data de 22 octombrie, începând cu ora 19.00, la AWE, parterul Palatului Universul, debutând cu un concert live al proiectului muzical Aida și Noi. Intrarea este liberă la toate activitățile din cadrul proiectului. Mai multe informații interesante pe: https://world-experience.ro/category/made-in-ro/

Proiect inițiat și organizat de : Asociația ESCU

Co-finanțat de : Ministerului Culturii și Identității Naționale, în cadrul apelului de proiecte aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial

Parteneri : AWE. Adaptive Work Environment, Casino, Centrul de Cultură Urbană și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș

Curator și colecționar principal : Florian Ciobanu – „Reclame Vechi Româneşti 1840-1995“.

MADE IN RO: 100 ani de branding românesc, un nou proiect cultural marca Asociației ESCU

totvali@gmail.com (Valentin Avram) — Wed, 11 Sep 2019 08:25:00 GMT

Proiectul Made In RO: 100 de ani de branding românesc este propunerea și viziunea Asociației ESCU de celebrare a ideii de stat modern printr-o inițiativă culturală efervescentă, care își asumă o retrospectivă ilustrată a publicității românești din ultimul secol, aducând în premieră o pagină neobișnuită din istoria intimă a țării, aceea a brandurilor și mărcilor naționale.

Reclamele și brandurile sunt o oglindă retrovizoare către piaţa noastră de publicitate din trecut. Expoziția principală itinerantă în București, Cluj-Napoca și Timișoara, secondată de conferințe și ateliere creative, care vor reprezenta scurte introspecţii în istoria ilustrată a publicităţii româneşti. Imaginat ca un puzzle, proiectul-eveniment îşi propune să evidenţieze transformările unui domeniu economic și cultural complex prin creația publicitară a timpurilor.

Proiectul este spiritul regăsit sau descoperit al unei perioade anume și, nu în ultimul rând, este o oportunitate de documentare și delectare pentru pasionații de arte vizuale, design, modă, publicitate, istoria media care vor fi invitați, printr-o serie de workshop-uri, conferințe, discuții să valorifice, prin activitatea lor, reușitele brandurilor românești. Activitățile proiectului (expozițiile itinerante, proiecțiile de filme/video-uri, conferințe/dezbateri, ateliere creative și momente artistice etc.) permit accesul tuturor participanților, în regim de gratuitate, la evenimentele incluse în program.

Proiectul Made In RO: 100 de ani de branding românesc își propune să demonstreze potențialul creativității românești de a deveni un adevărat instrument de coeziune comunitară, un ingredient util în procesele de regenerare și dezvoltare artistică, de inventivitate, dar și o resursă pentru strategiile de dezvoltare economică și de branding național.

Expoziția nu cuprinde doar obiecte iconice, creații publicitare documentate, personalități și interpretări vizuale, ci și povești: despre antreprenori și întreprinderi, despre nevoi, visuri, posibilități și limitările unei națiuni în diverse momente ale istoriei sale. Prezentarea acestora într-o ordine cronologică demonstrează că, în istoria de 100 de ani a produselor românești emblematice, anumite materiale, teme și forme se reîntorc și iau noi înfățișări.

În trecut, ca și în prezent, editorii de ziare își vindeau spațiul publicitar tot prin reclame publicate în edițiile zilnice, cei care doreau să își promoveze afacerile urmând a achita un preț anume pentru fiecare cuvânt conținut de advertorial, mica publicitate fiind tipărită, de obicei, pe ultima pagină a ziarului. Marile întreprinderi ale vremurilor, dar și meșterii locali și antreprenorii din micile sau marile orașe, își vindeau produsele și industriile alături de titluri care promiteau divulgarea secretului frumuseții veșnice, îndulcirea vieții prin bombonerii și patiserii, afișe de cinema, anunțuri matrimoniale sau de angajări, propagandă politică și aventuri turistice nebănuite pe plaiurile țării.

Centenarul Marii Uniri reprezintă un eveniment unic în viața societății românești, care, pe lângă încărcătura istorică și de comemorare, este și un moment de auto-reflecție al societății noastre asupra României de ieri și de azi, dar și un prilej de a trece în revistă anumite capitole definitorii culturale, economice și sociale care vorbesc despre evoluția identității imagistice a unei națiuni, iar mica istorie a publicității și a apariției și dezvoltării brandurilor autohtone reprezintă un pasaj teribil de interesant, sincer, hedonist și vocal în a reflecta schimbările prin care au trecut cultura și mentalul colectiv pe parcursul acestui secol.

Proiect inițiat și organizat de: Asociația Escu

Co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale

Curator și colecționar principal: Florian Ciobanu , colecția privată Reclame Vechi Românești 1840 – 1995

Parteneri: AWE . Adaptive Work Environment , Centrul de Cultura Urbană – Casino Cluj , Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca , Direcția Județeană pentru Cultură Timiș .